DNA: Directoarea unei școli din București, prinsă în flagrant în timp ce primea mită 21.000 de euro

14.751 de vizualizări
Procurorii DNA anunță că au prins-o în flagrant pe directorul Școlii gimnaziale nr. 150 din București, în timp ce primea 21.000 de euro mită de la reprezentantul unei firme de construcții. Redăm comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2020, a inculpatei ZANFIR CARMEN ELENA, director și ordonator de credite la o școală gimnazială din București, pentru infracțiunea de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menționată, inculpata ZANFIR CARMEN ELENA ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului.
În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranșe, dintre care ultima tranșă, 21.000 euro la data de 14.04.2020, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 15 aprilie 2020, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

FOTO: Google Maps


2 comments
  1. QED! Aceasta este regula! Doar că unii mai ghinioniști, ca in cazul de fata, sunt prinși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică, ”Terra” de geografie, ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) și limbi clasice au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale din anul școlar 2022-2023, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor,…
Vezi articolul

Ateliere de lectură, teatru, tururi ghidate și vizite la case memoriale gratuite pentru copii, organizate de Biblioteca Metropolitană București prin filialele din Capitală. Programul complet al acestora

Filialele Bibliotecii Metropolitane Bucureşti organizează gratuit, vara aceasta, pentru copii, ateliere de lectură, teatru, tururi ghidate, vizite la case memoriale, vizionări de filme, cercuri de literatură, jocuri de societate, diverse…
Vezi articolul

Inventar al mobilierului școlar stricat sau neadecvat, cumpărat prin PNRR, cerut de Inspectoratul Școlar Arad în toate școlile din județ, după ce sute de scaune și bănci s-au deteriorat în doar câteva săptămâni de utilizare, iar mobilierul e prea mic pentru elevii de liceu / Primăria susține că dimensiunile sunt cele oficiale date de Ministerul Educaţiei

Mobilierul şcolar cumpărat de Primăria municipiului Arad cu finanţare prin PNRR, ar fi de calitate slabă, după cum au sesizat mai multe şcoli la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), iar după…
Vezi articolul