Doar 30% din români au citit în anul 2022, cel mai mic procent din UE – date Eurostat. Cei mai „citiți” europeni sunt elvețienii – peste 80% / Femeile și tinerii de 16-29 ani au citit cel mai mult

794 de vizualizări
Foto: Eurostat
În 2022, conform statisticilor UE privind venitul și condițiile de viață (EU-SILC), 52,8% din populația UE în vârstă de 16 ani sau peste a declarat că a citit cărți în ultimele 12 luni, transmite biroul de statistici al Comisiei Europene într-un comunicat.
  • Pe 9 august a fost celebrată Ziua Internațională a Iubitorilor de Cărți, conform sursei menționate anterior.

Dintre țările Uniunii Europene (UE), Luxemburg a raportat cel mai mare procent de persoane care au citit cărți în cele 12 luni anterioare sondajului (75,2%), urmat de Danemarca (72,1%) și Estonia (70,7%).

Cei mai mulți cititori sunt în Elveția, țară luată în calcul la statistica Eurostat chiar dacă nu este parte UE – 80,6%.

În schimb, în România, doar 29,5% dintre persoane citiseră cărți în cele 12 luni anterioare sondajului, 33,1% – în Cipru și 35,4% – în Italia, potrivit sursei citate.

Mai exact, 19,9% din români au citit până în 5 cărți în anul 2022. Între 5 și 9 cărți au citit 7,1%, iar 10 sau mai multe cărți – 3,1% din populație, arată datele Eurostat.

Femeile și tinerii de 16-29 ani au citit cel mai mult

Conform acelorași date Eurostat citate în comunicat, cel mai tânăr grup, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, citește mai mult (60,1%) în comparație cu cei cu vârste cuprinse între 30 și 54 de ani (53,5%), 55 și 64 de ani (52,6%) și 65 de ani și peste (47,2%).

Mai multe femei din UE citesc cărți (60,5%) decât bărbați (44,5%). Același model a fost observat și în ceea ce privește numărul de cărți citite: 28,8% dintre femei și 24,8% dintre bărbați citesc mai puțin de 5 cărți, 14,3% dintre femei și 9,8% dintre bărbați citesc 5-9 cărți, în timp ce 17,4% dintre femei și 9,9% dintre bărbați citesc 10 sau mai multe cărți.

Citește și:
Recomandări de lectură pentru vacanța de vară de la profesorii Facultății de Litere UB: cărți-eseu și studii de Robert Dixon, Andrea Moro, Edward Clayton și Mo Yan
Patru recomandări de cărți – lectură de vacanță de vară 2024, de la Facultatea de Litere a Universității din București: Quentin Tarantino, Haruki Murakami, Agnes Martin și Kim Ligett


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscriere clasa pregătitoare 2025: Școlile trebuie să afișeze numărul de clase în data de 3 martie / Situațiile în care e nevoie de recomandare de la Centrul Județean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – proiect

Școlile trebuie să afișeze în data de 3 martie 2025 numărul de clase pregătitoare, potrivit proiectului de calendar pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Copiii care împlinesc vârsta de…
Vezi articolul

Plagiatorii care vor să scape nepedepsiți, protejați de majoritatea PSD-PNL-UDMR, acuză USR. Un proiect de eliminare a posibilității de renunțare voluntară la titlul de doctor – respins în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților

Propunerea legislativă a USR de modificare a Legii educaţiei naţionale prin care să fie interzisă renunţarea voluntară la titlul de doctor a primit, marţi, raport de respingere în Comisia pentru…
Vezi articolul

Un sistem de alegeri simulate pentru elevii de 10-15 ani și un curriculum național la liceu adaptat care să crească gradul de conștientizare privind alegerile – propuneri în cadrul unei dezbateri privind introducerea votului de la 16 ani și în România

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu autoritățile locale ar trebui să implementeze un sistem de alegeri simulate (mock elections) pentru elevii între 10 și 15 ani, prin care aceștia să aibă…
Vezi articolul