Doar doi rectori au votat împotriva lui Sorin Cîmpeanu, la alegerile pentru conducerea CNR. Votul a fost secret / Mihnea Costoiu, reales secretar general

1.312 vizualizări
Foto: Alex Tudor / Agerpres Foto
Consiliul Naţional al Rectorilor din România şi-a ales vineri conducerea pentru următorii cinci ani, prin vot secret, cu 63 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Așa cum am scris, Sorin Cîmpeanu a fost reales președintele Consiliului Național al Rectorilor pentru încă 5 ani, după ce tot el l-a condus în ultimii 10 ani. La reuniunea CNR care are loc la Cluj-Napoca participă și ministra Ligia Deca.
  • Cîmpeanu a demisionat de la șefia ministerului pe 29 septembrie 2022, în plin scandal de plagiat, acuzat într-o anchetă jurnalistică de Emilia Șercan că și-a însușit un caiet pentru studenți scris împreună cu profesorul său, ștergând numele acestuia și punând doar numele său în dreptul autorului.

Sorin Cîmpeanu este rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti Sorin Cîmpeanu, aflat la al patrulea mandat la conducerea acesteia.

Secretarul general al CNR pentru următorii cinci ani va fi tot rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, care își continuă astfel precedentul mandat.

Comunicatul CNR mai arată că au mai fost stabilite următoarele funcții de videpreședinți:

Din partea Consorţiului Universitaria

  • Nicolae Istudor rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti,
  • Daniel David rector, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca,
  • Liviu Maha rector, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi,
  • Marilen Pirtea rector, Universitatea de Vest din Timişoara,
  • Cezar Spînu – rector, Universitatea din Craiova.

Din partea Consorţiului universităţilor tehnice:

  • Dan Caşcaval – rector, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi,
  • Vasile Ţopa – rector, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca,

Din partea Consorţiului Universităţilor de Medicină şi Farmacie:

  • Viorel Jinga – rector, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti,
  • Leonard Azamfirei, – rector, Universitatea de Medicina şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Din partea Consorţiului Academica Plus:

  • Constantin Bungău – rector, Universitatea din Oradea,
  • Mihai Dimian – rector, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava,
  • Daniel Breaz – rector, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia,

Din partea universităţilor private:

  • Costel Regricea – rector, Universitatea Romano – Americană din Bucureşti,
  • Marja Liisa Kristiina Tenhunen – rector, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti.

Din partea Consorţiului Universităţilor de Arte:

  • Liviu Lucaci – rector, Universitatea Naţională De Artă Teatrală Şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti

Din partea Consorţiului Universităţilor militare:

  • Bârsan Ghiţă – rector, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Rectorul Universităţii „Transilvania” din Braşov Abrudan Ioan Vasile a fost ales vicepreşedinte neafiliat la niciun consorțiu universitar, conform comunicatului CNR.

„Consiliul Naţional al Rectorilor reprezintă universităţile acreditate din România în raport cu autorităţile statului, fiind singurul organism de promovare a intereselor tuturor universităţilor româneşti în raport cu acestea, inclusiv în procesul legislativ în domeniul educaţiei şi cercetării”, potrivit sursei citate.

Ce este Consiliul Național al Rectorilor

CNE este o asociație de tip ONG, care susține că reprezintă elita mediului universitar, cea care reprezintă unitar instituțiile de învățământ superior în relația cu Ministerul Educației. Iar prin comunicatele sale exprimă punctul de vedere majoritar al universităților în dezbaterile publice. Universitățile se exprimă, adesea, și pe cont propriu sau prin intermediul unor consorții – de exemplu, Consorțiul Universitaria, sau celelalte care s-au pronunțat în vară pe tema proiectelor de legi ale educației – însă CNR reunește vasta majoritate a instituțiilor de profil, iar rolul său consultativ este prevăzut inclusiv în actuala Lege a educației.

Scopul asociației CNR, așa cum este raportat la Registrul Național ONG, este, după modificări: “Aplicarea în mod unitar a Legii învățământului, a Legii statutului personalului didactic, a altor legi și acte normative în domeniul învățământului, precum și realizarea autonomiei universitare în mod plenar și fără discriminări”.

Organizația nu pune la dispoziția publicului nicio informație despre activitatea sa, cu excepția rarelor comunicate de presă date după reuniuni ca aceasta de la USAMV Cluj-Napoca. Iar acestea sunt transmise selectiv – ultimele două, referitoare la persoana lui Sorin Cîmpeanu în cazul de plagiat, au fost transmise unor publicații și agenției Agerpres, dar Edupedu.ro, care obișnuia să primească astfel de informări, nu a fost printre destinatari. Iar unii dintre membrii organizației au precizat, chiar, că nu au fost de acord cu acele comunicate – după cum Edupedu.ro a scris aici și aici – sau nu s-au exprimat pe această temă în cadrul discuțiilor desfășurate pe grupul de WhatsApp al CNR. Potrivit informațiilor din partea reprezentanților CNR, reprectivele persoane nu ar fi avut nicio poziție pe marginea acelor comunicate.

Mai multe despre CNR și Sorin Cîmpeanu, aici


4 comments
  1. Cum sa sustina acest consortiu elita? Presedintele Sorin Campeanu si vicepresedintele Marilen Pirtea sunt plagiatori demonstrati: https://hotnews.ro/sorin-cmpeanu-al-doilea-ministru-al-educatiei-acuzat-de-plagiat-care-demisioneaza-cronologia-scandalului-105143
    https://pressone.ro/rectorul-universitatii-de-vest-din-timisoara-plagiat-cu-repetitie
    Ce valori si standarde au rectorii daca i-au votat pe cei doi? Invatamantul superior din Romania este o caricatura.

  2. scârbilii pământulii , cum zicea bunica ..
    cum va mai rabdă pământul , bre ?
    stați gramajoaja di frica , ai ?

  3. Mulțumim că vă pasă de demnitatea studenților, absolvenților! Sus integritatea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Am pe cap o problemă uriașă, fiindcă tot felul de mișcări în Parlament au introdus tot felul de discipline și teme pe care dacă le-aș adăuga în planul-cadru, copiii ar trebui să stea toată ziua la școală / În propunerea pe care o fac, aceste teme nu vor fi discipline, ci unități de învățare în materii pe care deja le avem

Ministrul Educației a atras atenția că parlamentarii au legiferat de-a lungul timpului introducerea unui număr atât de mare de discipline și teme în școală, încât aplicarea lor ar ține elevii…
Vezi articolul

EXCLUSIV Softurile antiplagiat nu înlocuiesc comisiile de experți în analizarea plagiatelor. Vor fi acceptate sesizări de plagiat și pe teze de doctorat evaluate in integrum. CNATDCU poate propune modificarea calificativului acordat de către comisia de doctorat – Noile reguli de analizare a plagiatelor

Forul care analizează plagiatele din tezele de doctorat va accepta sesizări de plagiat depuse inclusiv la tezele deja evaluate in integrum, cu condiția ca aceste noi sesizări să aducă probe…
Vezi articolul

Liceele pedagogice să poată forma în continuare învățători, dar aceștia să nu poată să se titularizeze în sistem decât după ce fac facultatea, solicitarea Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice – DOCUMENT

Liceele pedagogie să poată forma în continuare, iar absolvenții acestora să poată să fie angajați doar pe perioadă determinată și să poată fi titulari după ce finalizează studiile de licență…
Vezi articolul

ANOSR îndeamnă studenții să îi scrie premierului: Cîțu își continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina gratuitate transportului cu CFR Călători pentru studenți

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) îi invită pe studenți să trimită o adresă la cabinetul prim-ministrului, prin care să solicite oprirea oricăror acțiuni de limitare a gratuității transportului cu…
Vezi articolul