Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

1.053 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a spus duminică, la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a arătat că Executivul din care face parte nu poate iniția proiecte de lege, fiind guvern interimar, de aceea doar Parlamentul poate acționa în acest sens.

Oficialul a arătat, în context, că și în universități, „unde ar trebui să fim cu cea mai mare înțelegere față de importanța vaccinării, de progresele științei, avem o rată de vaccinare sub media europeană”. În acest sens, Cîmpeanu a făcut trimitere la o universitate din Târgu Mureș, unde „avem 90% rata de vaccinare în rândul studenților”, pe când în altele care au raportat astfel de cifre, rata de vaccinare este de 50-55%.

Potrivit ministrului, CNR a discutat posibilitatea de a transmite o scrisoare către toate partidele pentru ca acestea să spună dacă susțin sau nu certificatul verde în universități. Cîmpeanu a arătat că accesul pe baza acestui certificat ar trebui să fie introdus atât pentru studenți, cât și pentru angajații universităților, iar „la angajați se pune problema dreptului la muncă”.

  • El a făcut declarațiile în condițiile în care Ministerul Educației a transmis, ieri, un comunicat de presă în care sintetizează discuțiile purtate zilele trecute într-o reuniune a Consiliului Național al Rectorilor, în urma căreia aceștia au solicitat, între altele, „Guvernului / Parlamentului României modificarea cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital, cu excepţia celor care au contraindicaţii medicale” – detalii.
Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu pe tema rolului avut de Parlament în legiferarea folosirii certificatului verde în Universități, pe larg:

„În primul rând, am apreciat dorința rectorilor de a face din campusurile universitare medii sigure pentru întreaga comunitate academică. Pentru acest lucru au solicitat o modificare legislativă. Pentru a institui certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați, este nevoie de legislație primară. Legislația primară este apanajul parlamentului, guvernul putând, dacă nu este guvern interimar cum este acum, să inițieze proiecte de lege. Cum guvernul nu poate iniția un proiect de lege, doar Parlamentul poate crea acea legislație primară în baza căreia să se poată introduce certificatul verde în universități, atât pentru studenți, cât și pentru angajați.

S-a discutat la nivelul Consiliului Rectorilor posibilitatea transmiterii unei scrisori către toate partidele parlamentare, pentru a-și preciza ferm poziția: da sau nu. Susțin sau nu susțin un astfel de proiect de lege privind obligativitatea certificatului verde în universități? Repet, este vorba despre studenți, este vorba și despre angajați. La angajați se pune problema dreptului la muncă. Important este că rectorii și studenții deopotrivă își doresc ca universitățile să fie medii sigure.

Am solicitat, de asemenea, Consiliul Rectorilor a solicitat studenților implicare cu privire la evaluarea nivelului de vaccinare a studenților. Avem universități precum Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș, unde avem 90% rata de vaccinare în rândul studenților. În alte universități, este de 50-55% vaccinarea în rândul studenților, iar alte universități încă nu au raportat acest lucru. Important este că, în mare, suntem chiar și în universități, unde ar trebui să fim cu cea mai mare înțelegere față de importanța vaccinării, de progresele științei, avem o rată de vaccinare sub media europeană.”

Foto: © Arne9001Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Rușine domnilor rectori sau politicieni. Nici o diferență în concepție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele cer ministerelor Educației, Finanțelor și Dezvoltării ca primăriile sa deconteze naveta profesorilor, după ce Guvernul Ciolacu a decis blocarea plății de către școli: Starea de nemulțumire a personalului din învățământ a crescut

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au adresat Guvernului și mai multor ministere o serie de solicitări privind decontarea navetei cadrelor didactice, după…
Vezi articolul

Neclarități legate de bursele de merit din metodologia pentru burse școlare 2023-2024: Când 30% dintr-o clasă înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit? În acest procent intră și elevii cu bursă de excelență olimpică?

„Vor lua bursa de merit 30% dintre elevii unei clase sau minim 30%?”, „Când 30% dintr-o clasă înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit?”, „În acest procent…
Vezi articolul

Proiectele legilor Educației, criticate din interiorul Coaliției de guvernare: Modificarea referitoare la transportul elevilor, „decontare” în loc de „gratuitate”, din proiectele legilor Educației, varianta Deca, „îngrădește dreptul la educație pentru toți elevii și va crește abandonul școlar”, spune un deputat PSD

Modificarea termenului de transport „gratuit” cu „decontare”, în proiectul legii învățământului preuniversitar, va duce la creșterea abandonului școlar, remarcă pe Facebook deputatul PSD Lucian Lungoci. Amintim că proiectele legilor Educației,…
Vezi articolul