DOCUMENT Bugetul Ministerului Educației 2020, mai mic cu 292 milioane lei față de alocarea din 2019, dar crește cu 3,7% față de execuția din acest an

2.148 de vizualizări
Alocarea bugetară de la bugetul de stat pentru Ministerul Educației și Cercetării pentru anul 2020 este de 30,5 miliarde de lei, mai mică decât alocarea pentru Ministerul Educației de anul trecut cu 292 milioane de lei, potrivit proiectului de buget de pe site-ul ministerului Finanțelor. Asta în condițiile în care Cercetarea a fost unită cu Educația. Față de execuția pentru bugetul Educației (deci nu și al Cercetării), alocarea pentru 2020 este mai mare cu 3,76%. În plus, creditele de angajament (cele pentru investiții și proiecte) sunt în scădere cu 3,36% față de execuția preliminată 2019.

Bugetul alocat pentru anul 2020 este în scădere față de alocarea prevăzută anul trecut de la 30.829.261 mii lei în 2019, la 30.537.250 mii lei în 2020. Este vorba despre o scădere de 292.011 mii lei.

Menționăm că anul acesta bugetele Ministerului Educației și Ministerului Cercetării sunt unite în cadrul unei instituții comune, Ministerul Educației și Cercetării.

Proiectul bugetului prevede păstrarea creșterilor de salarii și pensii așa cum sunt ele prevăzute de legea salarizării unitare și legea pensiilor.

Și bugetul Academiei Române crește semnificativ, până la 566 milioane de lei, o creștere cu 9,9% față de execuția din acest an.

Știrea este în curs de actualizare

FOTO: gov.ro

Citește aici bugetul pentru 2020 al Ministerului Educației


2 comments
  1. Alo, Boc in loc sa taie furturile (Bechtel, EADS) a taiat de la poporul muncitor. La fel si bancile, in loc sa-si reduca comisioanele, incarca cu datorii publice pentru a fi achitate de intreaga populatie. Asa ca pensionarii au vederea scurta.
    Pai, nu Anisie a spus ca nu are ce sa faca cu banii, ca nu sunt programe? Dar de ce nu formuleaza si lanseaza programe? Eu am scris anul acesta doua propuneri de proiecte pentru competitii deschise in 2019. Acum vor taia sumele alocate acestor competitii, spunand ca nu sunt bani. Deci, oamenii au muncit pentru proiecte pe baza pachetelor de informatii aprobate si lansate, iar acum raman cu ochii in soare. „Hai, ba, voi chiar credeti in promisiuni?” ne vor spune. Acestea n-au fost promisiuni, ci HG-uri. Bine, n-a fost guvernul lor la „macelaria” guvernului. Acum este si pleaca ei acasa cu halca mai mare.

  2. Am citit pe un site reflectiile unui pensionar legate de educatie si de deciziile guvernului Orban .Iata ce spunea acel pensionar „Vad ca mulți sunteți foarte revoltați pentru afirmațiile mele legate de maririle de salariu propuse de guvernul Orban .Înseamnă ca iubiți ceea ce a făcut guvernul anterior ?Adică v -a plăcut ca a dat pensii speciale parlamentarilor ,primarilor ,magistraților ?Nu credeți ca acei bani erau tot din punga noastră ?Era mai bine cu Dancila, analfabeta ?Era mai bine cu un guvern care și -a mărit exorbitant salariile și pensiile lor, și dascălilor le- a dat o fărâmă ,ca sa le închidă ochii ?Era mai bine ca -și făceau legi, ca sa scape de pușcării și sa rămână cu ceea ce au furat ? Era mai bine ca au eliberat peste 23 de mii de deținuți , care au pus în pericol viața și integritatea noastră ?Ați uitat ca ACEST GUVERN A GĂSIT VISTIERIA GOALA GOLUȚA ,FIINDCA MARLANDO ȘI VEORICA AU DAT TOT PROTEJATILOR LOR POLITICI ?CHIAR VI SE PARE DEZASTRUOASA POLITICA DOMNULUI ORBAN ?LUCRURILE SE VOR ARANJA ÎN TIMP .Și, precizez ,am fost dascăl ,am lucrat peste 40 de ani în sistem , cu un salariu de mizerie si nu am murit ! Acum sunt pensionar, cu o pensie cat jumatate din salariul dvs .Și nu mor de foame .Am trăit și perioada când s -au redus salariile cu 25 %.Și nici atunci nu am murit . A NU SE UITA FAPTUL CA ATUNCI BOC A SCOS TARA DINTR -O CRIZA IMINENTA .FIINDCA ÎNAINTEA LUI FUSESE TARICEANU, CARE TOT AȘA FĂCUSE NIȘTE MĂRIRI EXORBITANTE FĂRĂ ACOPERIRE ECONOMICA .Dacă atunci nu se aplica acea măsură restrictiva, eram mai rău ca Grecia . Și astăzi salariile și pensiile se plătesc din IMPRUMUTURI .Cat vreți sa -i mai indatoram pe urmașii urmașilor noștri ?De aceea v -am îndemnat la rațiune și la înțelepciune .”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din clasele mici și copiii de grădiniță ar putea fi testați de părinți, acasă, iar elevii de liceu și-ar putea auto-administra testele pe bază de salivă, potrivit lui Sorin Cîmpeanu: N-ai cum să știi câți profesori sunt împotriva testării

Ministrul Educației vrea o aplicare diferențiată a testării elevilor mici și copiilor de grădiniță, față de cei din liceu, potrivit declarațiilor făcute luni seara la Digi24. Ministrul a spus că…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu, apreciate de Federația părinților, Consiliul elevilor și Coaliția pentru Educație. Aceasta din urmă susține că regăsește propuneri ale sale în document / Nicio critică la adresa proiectelor discutate public, de care Ministerul Educației s-a lepădat

Proiectele de planuri cadru pentru liceu, despre care Edupedu.ro a scris în ultimele două săptămâni, sunt apreciate, ca “variantă de lucru”, de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Națională…
Vezi articolul
Abandonul școlar - Șanse egale la educație

DOCUMENT Elevii vor intra în școală pe 14 septembrie doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, altfel nu sunt primiți la ore, prevede ghidul cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății

Elevii vor fi primiți în școală doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, potrivit Ghidului cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății marți seara.  Condiționarea accesului în…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Setarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei și actualizarea algoritmului de calcul pentru deducerea personală, printre modificări

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată în privința setării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 3.700 lei, începând cu…
Vezi articolul