DOCUMENT Calendarul zilelor libere de la școală ar putea fi modificat de Ministerul Muncii, care propune încă trei „mini-concedii” pentru bugetari, din care două sunt în timpul anului școlar actual, în modulele 3 și 5

45.786 de vizualizări
Calendar oficial mobilitate
Foto: OECD
Ministerul Muncii propune un proiect de hotărâre de guvern care introduce 3 noi zile libere între cele existente deja, pentru anul calendaristic 2023. Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Două dintre aceste zile influențează și calendarul școlar pentru că pică în perioade în care sunt cursuri, iar zilele vor fi decretate drept zile libere pentru toți angajații din sectorul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice și personalul din școli.

Proiectul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii pe 27 octombrie pentru o perioadă de 10 zile.

„Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 se stabilesc ca zile libere”, prevede proiectul de act normativ.

Zilele libere vor fi zile care vor crea așa-zise punți de concediu, pentru că acestea sunt lângă sărbători legale sau zile deja stabilite ca zile libere prin Codul Muncii.

Zilele nou introduse prin acest act normativ, dacă vor fi aprobate de Guvern, vor fi recuperate inclusiv în școli. „Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie 2023, 30 iunie 2023, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite”, prevede proiectul.

Concret, noile „mini-concedii” din perioada cursurilor anului școlar 2022-2023 ar fi următoarele:

  • sâmbătă 21 ianuarie – marți 24 ianuarie 2023
  • joi 1 iunie – duminică 4 iunie 2023

Al treilea este în perioada vacanței de vară, anume 12-15 august 2023, dacă proiectul citat va fi aprobat.

Reamintim că încă de la finalul anului trecut Ministerul Muncii a stabilit pentru anul 2022 o punte similară de zile libere în perioada Zilei Naționale a României, decretând tot prin HG ziua de 2 decembrie 2022 zi liberă în sectorul bugetar, astfel că de miercuri 30 noiembrie 2022, școlile vor fi închise până duminică 4 decembrie 2022 – un „mini-concediu” de 5 zile.

Cum motivează Ministerul Muncii noile zile libere:

„Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituţiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”, scrie în nota de fundamentare a proiectului.

Puteți vedea aici Calendarul anului școlar 2022-2023 pentru fiecare județ, în format printabil.

Proiectul de hotărâre de Guvern:

Ziele libere stabilite deja de Codul Muncii pentru anul 2023 sunt următoarele:

1 ianuarie (duminică) – 2 ianuarie (luni) – Anul Nou – în vacanța dintre modulele 2 și 3.
24 ianuarie (marți) – Ziua Unirii Principatelor Române – în timpul modulului 3.
14 aprilie – Vinerea Mare la ortodocși / 7 aprilie – Vinerea Mare la catolici – în vacanța de primăvară.
16 aprilie (duminică) – 17 aprilie (luni) – Paște ortodox / 9 aprilie (duminică) și 10 aprilie (luni) – Paștele catolic – în vacanța de primăvară.
1 mai (luni) – Ziua Muncii – în timpul modulului 5.
1 iunie (joi) – Ziua Copilului – în timpul modulului 5.
4 iunie (duminică) – Rusalii, 5 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii – în weekend, modulul 5.
15 august (marți) – Adormirea Maicii Domnului – în vacanța de vară
30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei – în anul școlar următor.
1 decembrie (vineri) – Ziua Națională a României – în anul școlar următor.
25 decembrie (luni) – 26 decembrie (marți) – Crăciunul – în anul școlar următor.


4 comments
  1. perfect… numai cine nu muncește nu are nevoie de libere…mai ales cand ai pe cap elevi semianalfabeți de la profesionala …

  2. Astia au innebunit de tot cu zilele libere… as vrea sa vad cum se recupereaza 2 decembrie mai intai… sau se face asa din mers… ca sa nu mai comenteze fraierii ca mine…

  3. Cu atatea zile libere ce ne mai trebuie scoala si loc de munca. Ne ducem la cules de sparanghel si la ingrijit varstnici, ce atata mumca si carte! Invata altii din alte tari pentru noi si ne cumpara terenuri, ne fac blocuri, autobuze, si ne dau mancare!

  4. Nu, multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Bolojan anunță și el eșuarea măsurii de creștere a numărului de elevi în fiecare clasă: „95% din clase funcționează în forma în care au fost și anii trecuți”. Acesta vrea desființarea învățământului simultan „în anii următori” cu „flote de microbuze copiii să fie colectați, duși într-un centru de comună sau într-o comună alăturată, unde să existe o calitate a predării apropiată de zona de urban”

„Practic, 95% din clase funcționează în forma în care au fost și anii trecuți”, a declarat premierul Ilie Bolojan într-un interviu la Euronews România. Acesta a vorbit despre impactul măsurilor…
Vezi articolul

Profesorii din România vor participa la TALIS 2024, anunță Ligia Deca, după adoptarea în Guvern a deciziei. Vor fi colectate “informații directe” privind dezvoltarea profesională, convingerile și atitudinile cadrelor didactice

România va participa la studiul internațional TALIS 2024, după cum a anunțat astăzi Ligia Deca. „Decizia a fost adoptată în ședința de astăzi a Guvernului și constituie un pas important…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Genocidul împotriva romilor este, adesea, ignorat și puțin studiat. Este important să fie studiat în școli, dezbătut public. Asumându-ne Holocaustul și atrocitățile petrecute în acea perioadă, putem preveni repetarea greșelilor

În contextul comemorării Holocaustului Romilor, președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj de omagiu, apreciind că e necesar să păstrăm memoria victimelor și să consolidăm eforturile de combatere a…
Vezi articolul

CLASAMENT Universitatea din București conduce detașat în rândul celor 19 universități românești incluse în Times Higher Education Impact Ranking 2024 / Alte 5 universități din România – în top 1000

Universitatea din București se menține pe primul loc, cu rezultate îmbunătățite față de anul trecut, în rândul celor 19 instituții românești de învățământ superior incluse în Times Higher Education Impact…
Vezi articolul