DOCUMENT Directorul poate cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru elevii cu afecțiuni, pentru una sau mai multe clase sau pentru toată școala, după ce posibilitatea legală a fost introdusă în ROFUIP – Regulamentul de funcționare a școlilor

[jp_post_view]
Foto: © Maksym Yemelyanov | Dreamstime.com
Ministerul Educației a decis ca directorii să poată cere suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru unul sau mai mulți elevi, pentru una sau mai multe clase, sau chiar a școlii, cu decizia consiliului de administrație si cu înștiințarea sau aprobarea inspectoratului. Potrivit Ordinului de ministru nr. 3.352 din 10.03.2022, posibilitatea legală de suspendare a cursurilor cu prezență fizică este introdusă în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar – ROFUIP, în forma actuală fiind posibilă doar suspendarea cursurilor, fără mențiunea „cu prezență fizică”.

Suspendarea cursurilor cu prezență fizică se poate face, după caz „la nivelul unor formațiuni de studiu/grupe sau clase din cadrul unității de învățământ, precum și la nivelul unității de învățământ – la cererea directorului, în baza hotărârii Consiliului de Administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general/al Municipiului București, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației”, potrivit actului menționat.

Acest articol se regăsea și până acum în ROFUIP, dar nu permitea decât suspendarea cursurilor și atât.

În plus, apare ca noutate suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru unul sau mai mulți elevi, așadar la nivel individual, acest lucru nefiind până acum posibil. Lista afecțiunilor pentru care elevii pot avea opțiunea de învățământ hibrid este mai jos. Decizia de suspendare a cursurilor individual este a directorului, cu aprobarea Consiliului de Administrație.

Actul normativ care va fi publicat în Monitorul Oficial prevede modificarea Articolului 9, alin 4 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar:

”Suspendarea cursurilor cu prezență fizică se poate face, după caz:

a) la nivel individual, până la terminarea semestrului doi al anului școlar 2021 – 2022, la cererea părintelui, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant, în cazul în care elevul suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare, boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune sau autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, tratament imunosupresive, alte afecțiuni cronice, afecțiune asociate cu imunodepresie moderată sau severă cum ar fi: transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratament imunosupresoare. În această situație activitatea didactică se va desfășura în sistem hibrid.

b) la nivelul unor formațiuni de studiu/grupe sau clase din cadrul unității de învățământ, precum și la nivelul unității de învățământ – la cererea directorului, în baza hotărârii Consiliului de Administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general/al Municipiului București, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației.

c) la nivelul grupurilor de unități de învățământ din același județ sau municipiul București, la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea ministerului.

d) la nivel regional sau național, prin ordin al ministrului Educației ca urmare a hotărârii Comitetului Județean al Municipiului București pentru Situații de Urgență, respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență după caz.

Este introdus și un nou alineat, 4 1: „Suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivel individual conform articolului 4 litera a) se realizează la propunerea directorului cu aprobarea Consiliului de Administrație”.

În actuala formă, ROFUIP prevedea următoarele:

(4) Suspendarea cursurilor se poate face, după caz:

a) la nivelul unor formațiuni de studiu – grupe/clase din cadrul unității de învățământ, precum și la nivelul unității de învățământ – la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general/al municipiului București, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației și Cercetării;

b) la nivelul grupurilor de unități de învățământ din același județ/municipiul București – la cererea inspectorului școlar general, cu aprobarea ministerului;

c) la nivel regional sau național, prin ordin al ministrului educației și cercetării ca urmare a hotărârii comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență, respectiv Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CJSU/CNSU), după caz.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Maksym Yemelyanov | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. Sa fie platiti in plus profesorii care se impart in continuare intre elevii din banci si cei din varful patului.
    Pana acum era cu covidul, acum orice părinte poate cere asta.

    1. Dar nu ca sa fiu platit, dar chiar nu vreau asa ceva. Cum sa frec eu ora a 30 de elevi ca sa fie Big Brother iar pentru 1-2 elevi? O ora hibrid are alte cerinte, o ora fizic altele. M-am saturat de online. Vreau sa simt creta in mana, vreau sa vad mainile ridicate, sa formez grupuri in banci, sa lucram diferite proiecte etc.

  2. Superb! Iar lasam discretionar la latitudinea mosierilor PNL sa bage scolile in online pentru orice fas si orice basina. Vom vedea iarasi scoli in online pentru ca s-a topit un fulg de nea, pentru ca nu curge apa calda in cartierul vecin, pentru ca intind cei de la Eon, Enel etc veeun fir, pentru ca ploua, pentru ca bate vantul dinspre Putin. Penibil si ne-am saturat. Trebuia sa scrie punctual: in caz de infectari multe, in caz de renovare si alte situatii fara iesire. Altfel vom retrai predarea online din pandemie la fiecare moment amintit mai sus. Domniile lor directorii prefera online-ul ca sa nu faca ore, de ocupati ce sunt cu directoratul. Am vazut-o, stiu asta si le-as sugera, daca nu fac fata, sa se lase de una din preocupari: profesoratul sau directoratul, ca noi nu suntem prostii lor sa le tinem orele. Ca mie nu-mi tine orele directorul daca lipsesc. Pe bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…
Vezi articolul

VIDEO Stil de viață sănătos, o nouă disciplină opțională în noile planuri cadru pentru liceu, anunțată de ministrul Educației și Cercetării: Elevul o poate alege sau nu. Nu mai lăsăm complet la dispoziția școlii toate opționalele

Ministrul Educației și Cercetării a dezvăluit cu o zi înainte de prezentarea noilor planuri cadru pentru liceu că va fi inclusă o nouă disciplină opțională – stil de viață sănătos,…
Vezi articolul

Liceele agricole vor putea construi corpuri noi de clădiri și vor putea fi dotate cu mobilier nou și echipamente digitale – apel PNRR de 43 de milioane de euro. Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică

Liceele tehnologice cu profil agricol vor putea construi corpuri noi de clădiri, să le eficientizeze din punct de vedere energetic pe cele existente și să își înnoiască infrastructura școlară prin…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Liliana Panaite, directoare adjunctă, Colegiului Economic Suceava: Avem un portofoliu de aproximativ 18 fișe pentru aria curriculară Tehnologii, exemple de bune practici care sperăm să fie diseminate în cercurile pedagogice și să inspire și alte cadre didactice – VIDEO

Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava face parte din proiectul LifeLab by BCR, o inițiativă menită să îmbunătățească educația financiară a elevilor. Acest proiect propune profesorilor, indiferent de disciplina pe…
Vezi articolul

Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” 2025, pentru elevii de la Științe ale naturii și Tehnologic. Subiectele și baremele de notare de la etapele locală din București și județeană

Subiectele și baremele de notare la Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” (CNMAAH) 2025 – etapa locală și etapa județeană, pentru elevii de la specializarea Științe ale naturii –…
Vezi articolul