DOCUMENT Dotarea laboratoarelor, cabinetelor și atelierelor școală cu mobilier, echipamente și mijloace didactice moderne – obiectiv pentru anul 2021, menționat în buget

5.932 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Dotarea laboratoarelor, cabinetelor și atelierelor școală cu mobilier, echipamente și mijloace didactice moderne este unul dintre obiectivele de la capitolul „asigurarea finanțării și modernizarea infrastructurii” cuprinse în bugetul pe 2021 al Ministerului Educației, potrivit proiectului publicat în dezbatere publică de Ministerul de Finanțe.

Iată care sunt toate cele 12 obiective pentru capitolul infrastructură:

  1. Adecvarea finanțării școlilor (prin coeficientul de finanțare) din mediul rural la nevoile reale, inclusiv redistribuirea resurselor (financiare, materiale, umane) către zonele și școlile cu risc crescut de abandon școlar
  2. Revizuirea metodologiei de determinare a finanțării per capita a învățământului profesional și tehnic, prin introducerea unor criterii specifice legate de costurile cu materii prime și materiale necesare formării profesionale și certificării finale
  3. Utilizarea prognozelor de creștere economică pentru a permite finanțarea prioritară și din timp a specializărilor cu cerere de creștere a forței de muncă
  4. Dezvoltarea Sistemului Informatic Integrat al Învățământului din Romania;
  5. Cartografierea dotărilor existente în IPT
  6. Finanțarea activităților de monitorizare/evaluare/consiliere și control/audit
  7. Asigurarea cofinanțării pentru derularea proiectelor finanțate din fonduri europene
  8. Eliminarea barierelor de acces fizic în clădiri prin accesibilizarea spațiilor educaționale astfel încât fiecărui preșcolar/ elev să îi fie accesibil spațiul, indiferent de tipul nevoilor lor (inclusiv educaționale)
  9. Finalizarea unor obiective de investiții în infrastructură prin Proiectul Reforma Educației Timpurii
  10. Dimensionarea și dotarea claselor/ grupelor astfel încât profesorii să poată acorda atenția necesară fiecărui preșcolar/ elev
  11. Obținerea autorizațiilor de funcționare în condiții de siguranță de către toate unitățile de învățământ
  12. Dotarea laboratoarelor, cabinetelor și atelierelor școală cu mobilier, echipamente și mijloace didactice moderne.
Descarcă de aici fișa de buget pentru Ministerul Educației – proiect

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a declarat înainte de publicarea Bugetului că dotarea laboratoarelor și modernizarea școlilor este unul dintre punctele în care vor fi direcționați banii din PNRR – Planul Național pentru Reziliență și Reformă: „am reușit să cristalizăm domeniile unde putem să facem diferența cu banii din PNRR – digitalizarea educației, dotarea laboratoarelor, construirea de școli verzi”, a spus Iohannis.

  • ”Capitolul dotare – nu s-au mai făcut dotări în școlile românești de foarte mulți ani. Este nevoie de enorm de multe lucruri! Calculatoare, tablete am menționat deja, mobilier școlar, este nevoie de dotarea laboratoarelor, este nevoie de dotarea bibliotecilor, este nevoie de dotarea tuturor școlilor cu material didactic, material didactic auxiliar. Deci, un capitol foarte mare, care, din păcate, în ultimele decenii a fost în bună parte neglijat.
  • Capitolul modernizare – cu toții ne amintim că în fiecare toamnă aflăm statistici care ne nemulțumesc profund: școli care nu sunt autorizate, școli care nu au toate dotările necesare, școli care, pur și simplu, nu au ajuns în secolul XXI. Deci, modernizarea școlilor din România este esențială. Putem cu acești bani să rezolvăm toate aceste probleme: putem să dotăm școlile, putem să le modernizăm, putem să rezolvăm problemele cu instalațiile sanitare, cu protecția împotriva incendiilor și putem să aducem școlile în secolul XXI din punct de vedere al dotărilor”, a declarat președintele.

Tema nu este una nouă, în urmă cu un an fostul ministru, Monica Anisie, spunea același lucru, că a pregătit un program de „remodernizare” a laboratoarelor din cadrul instituțiilor de învățământ preuniversitar. Aceasta a lăsat de înțeles că o parte din acest program ar putea fi finanțat din fonduri europene, iar alta din fondurile de la ministerul Dezvoltării.

La începutul anului şcolar 2018-2019, numărul laboratoarelor din liceele de stat era cu 290 mai mic decât în anul şcolar 2014-2015, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Şi în învăţământul gimnazial şi primar este o scădere de 21 de laboratoare în perioada analizată. În schimb, în învăţământul profesional numărul laboratoarelor a crescut de la 33 în 2015, la 175 în 2019. Diferenţe sunt şi în privinţa sălilor de clasă, a bazinelor de înot, a sălilor de gimnastică, a atelierelor şcolare şi a terenurilor de sport.

Numărul sălilor de clasă din şcolile de stat era de 113.858, cu 2.555 mai mic decât cel din anul 2015. Dacă acum 4 ani, în liceele de stat erau 8.027 de laboratoare şcolare, în 2019 mai erau doar 7.737.

Foto: Pexels.com


6 comments
  1. Avem nevoie de laboratoare in scoli!!!!

  2. Mai crede cineva ceva? Pe anumite meridiane ale acestui Pamant, unii au facut din filmele SF realitate. La noi, realitatea a devenit SF.
    RUSINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Extremele de acasă – Oana Moraru: Un copil cu părinți nediscriminatoriu permisivi, inconstanți, indeciși, superprotectivi, este la fel de rănit sufletește ca cel care este bătut acasă

„Suntem într-o mare eroare dacă ne imaginăm că educarea lor în clase ar trebui să se facă numai pe fascinație, atragere hipnotică spre învățare. Că e rolul dascălului să-l ‘păcălească’…
Vezi articolul

„O scânteie poate aprinde ura”. Comunitatea Evreiască avertizează asupra revenirii discursurilor extremiste în politică și face apel la vot: Nu putem concepe România fără apartenența la Uniunea Europeană și NATO, fără parcursul euroatlantic

Federația Comunităților Evreiești din România (FCER) trage un semnal public de alarmă privind pericolele la adresa democrației, libertății și valorilor fundamentale ale societății românești, în contextul alegerilor prezidențiale. Într-un mesaj…
Vezi articolul

Fosile de rechini și pisici de mare, descoperite de arheologi în județele Sălaj și Maramureș. Cercetătorul Nicolae Trif: Sunt dinți cu morfologii complet noi. Urmează analiza lor în profunzime

Un grup de cercetători coordonați de paleontologul Nicolae Trif anunță descoperirea a numeroase fosile de rechini și pisici de mare în două situri din nordul Sălajului și sudul Maramureșului, scrie Turnul…
Vezi articolul

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Ari Pokka, director de școală în Finanda: A venit vremea să reinventăm școala cu totul, să avem complet alte strategii de predare, nu să ne predăm, să spunem că nu avem cu ce și să nu facem nimic

Educația trebuie reinventată acum, iar profesorii nu trebuie să se predea și să spună că nu au cu ce, trebuie să se gândească în ce mod pot să pregătească copiii…
Vezi articolul