DOCUMENT Elevii care învață online, sau părinții lor, din școlile aflate în scenariul 3, chemați la școală ca să ia cornul și laptele pentru zilele în care au stat acasă. În schimb, cei din scenariul 2 vor primi produsele când revin la școală

28.349 de vizualizări
Foto: © Inna Reznik | Dreamstime.com
Elevii care învață online, sau părinții lor, din școlile aflate în scenariul 3, sunt chemați la școală ca să ia cornul și laptele pentru zilele în care au stat acasă, potrivit unei adrese trimise în toate școlile din România de către Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură. Instituția nu face decât să pună în practică o hotărâre adoptată de Guvernul României pe 24 februarie 2021 și care a intrat în vigoare pe 3 martie anul acesta.

Documentul primit de directorii de școli este trimis de Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură pe 3 martie, în ziua în care a apărut noua legislație în Monitorul Oficial. Regulile aplică Programul pentru școli al României, cunoscut sub numele de Programul „cornul și laptele”.

Adresa APIA detaliază noile reguli după care se face distribuția produselor în școli, în funcție de scenariile în care sunt incluse fiecare dintre unitățile de învățământ.

În scenariul 2, de exemplu, unde sunt între 1 și 3 cazuri la mia de locuitori, în care merg fizic la cursuri toții elevii din ciclul primar, cei din clasa a VIII-a și copii de la grădiniță, noua legislație prevede că aceștia vor primi produsele la școală, cum e normal. Pentru cei care sunt online, adică elevii din clasele V-VII, regulile sunt următoarele:

„Pentru elevii din învățământul gimnazial, din clasele V-VII, cu participare zilnică în sistemul online, distribuția produselor se efectuează în concordanță cu prevederile art. 3, alin. 3 din Hotărârea Guvernului numărul 640/2017, cu modificările și completările ulterioare și primesc produsele aferente perioadei respective după revenirea în unitate de învățământ conform art. 8 alin. 32, iar completarea Anexei nr. 4, respectiv evidența unică din Ghidul solicitantului se realizează conform prezenței din catalogul de prezență pe evidentelor de participare la cel puțin o oră de curs pe zi”, se arată în document.

În mod paradoxal, pentru localitățile aflate în scenariul 3, adică acolo unde rata de infectare este peste 3 cazuri la mia de locuitori, elevii sau părinții lor trebuie să meargă la școală ca să ridice produsele, dacă fac ore online, potrivit adresei oficiale și legislației în vigoare:

„Scenariul 3 de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ

Pentru elevii din celelalte clase, cu participare zilnică în sistem online, distribuția produselor se efectuează în concordanță cu prevederile art. 3, alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 640/2017 cu modificările și completările ulterioare, primesc produsele aferente perioadei respective prin ridicarea acestora de către părinți/reprezentanți legali/ocrotitoare legali sau, acolo unde acest lucru este posibil, de către elevi conform art. 8 alin. 33, iar completarea Anexei nr. 4, respectiv evidența unică din Ghidul solicitantului, se realizează conform prezenței din catalogul de prezență, pe baza evidentelor de participare la cel puțin o oră de curs pe zi”, potrivit adresei APIA.

Unii directori de școli au pus în aplicare imediat cerințele noii legislații, cum este cazul în județul Botoșani, potrivit Adevărul.ro. Jurnaliștii scriu că de la Consiliul Județean a venit adresa, iar școlile au transmis elevilor și părinților să vină să ridice cornul și laptele inclusiv în școlile aflate în scenariul 3, roșu. Atât părinţii, cât şi reprezentanţii Inspectoratului Școlar consideră situația drept una „aberantă”.

Guvernul a introdus aceste reguli prin HG nr 52 din 24 februarie 2021 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2017-2023 și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2017-2018, precum și pentru stabilirea metodologiei prevăzute la art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene.

Modificările acestea au fost inițiate de Ministerul Agriculturii, dar au și semnătura ministrului Educației, a premierului,

„Pentru produsele primite și consumată de către elevii din celelalte clase din scenariul 3 b) prin ridicarea acestora de către părinți se vor întocmi și păstra documente justificative specifice în vederea confirmării plății pentru ajutorul financiar FEGA solicitat cu ocazia efectuării controlului la fața locului la solicitant și instituțiile de învățământ selectate în eșantionul de control”, mai precizează documentul.

Art. 8 din HG 52/2021 prevede:

(3^2) Preșcolarii și elevii prevăzuți la alin. (2^1), prezenți la cursuri conform scenariului 2, prevăzut la art. 3 din Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3.235/93/2021, primesc produsele aferente perioadei respective, după revenirea în unitatea de învățământ preuniversitar.

(3^3) Preșcolarii și elevii prevăzuți la alin. (2^1), prezenți la cursuri conform scenariului 3, prevăzut la art. 3 din Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3.235/93/2021, primesc produsele aferente perioadei respective prin ridicarea acestora de către părinți/reprezentanți legali/ocrotitori legali sau, acolo unde acest lucru este posibil, de către elevi, pe baza evidențelor de participare la cel puțin o oră de curs/zi.

Foto: © Inna Reznik | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Daniel David: Este clar că printre politicile din iunie va fi și regândirea titularizării. Avem acei oameni buni care dau examene peste examene și nu reușesc să ajungă pe perioadă nedeterminată

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus că printre politicile educaționale pe care ar urma să le anunțe în iunie 2025 va fi și regândirea titularizării, adică a concursului…
Vezi articolul

Reacție a FSLI, la „descinderea” ministrului Educației în școli: Multe cadre didactice s-au simțit în ipostaza neplăcută în care a fost doamna învățătoare și au privit gestul ministrului ca pe unul de imagine

Reacție a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în a 5-a zi de la vizita inopinată a ministrului Educației, însoțită de presă, în școli din Ialomița. „Controalele au căpătat forma unor…
Vezi articolul

Absolvenții de învățământ profesional și tehnic din România nu au niciun avantaj pe piața muncii față de absolvenții de liceu teoretic, spune Hannah Kitchen, expertă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Peste 50% dintre elevii din România sunt înscriși în învățământul profesional și tehnic, potrivit analizei prezentate de Hannah Kitchen, expertă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un podcast…
Vezi articolul

Uriașă întârziere în școlile din Brăila a programului Laptele și Cornul: Elevii le-au primit abia la începutul semestrului al II-lea, pentru prima oară pe anul școlar 2021-2022 / Președintele Consiliului Județean dă vina pe Ministerul Educației pentru că a elaborat târziu normele

Programul Laptele și cornul extins și la fructe a început cu 4 luni întârziere în județul Brăila, iar copiii au primit doar laptele și mărul, fără corn, scrie Obiectiv Vocea…
Vezi articolul

Notele fantomă de la Titularizare: Ministerul educației anunță 7.076 de note modificate la contestații, dintre care 5.076 majorate sau micșorate. Nu se știe ce s-a întâmplat cu restul de 2.000 de note prezentate ca „modificate”

Sunt 2.000 de note anunțate drept „modificate” de Ministerul Educației la Titularizare 2024 în urma contestațiilor, despre care instituția nu spune dacă s-au mărit ori au fost micșorate sau, de…
Vezi articolul