Kitul pedagogic pentru bibliotecari, prin care să ghideze copiii în lumea poveștilor prin jocuri și activități

966 de vizualizări
Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com
Un ghid care vine în sprijinul bibliotecarilor pentru a-i aduce pe copii mai aproape de lectură a fost alcătuit de Asociația De Basm. Kitul oferă mai multe idei de cărți scrise de autori români contemporani și idei despre cum pot bibliotecarii să se joace apoi cu elevii.

Kitul pedagogic pentru bibliotecari. Cum îi conducem pe copii în lumea poveștilor prin jocuri și activități a fost publicat online săptămâna aceasta și este „un important instrument de educație pentru lectură dedicat bibliotecarilor din întreaga țară, disponibil gratuit”, transmit organizatorii. Kitul este atașat la finalul articolului.

Prietenia, incluziunea, diversitatea și toleranţa reprezintă și principalele subiecte ale capitolelor kitului, fiecare dintre acestea fiind abordată cu ajutorul unor povești și al unor jocuri și activități creative. 

Kitul este împărțit în trei capitole, care arată temele pe care bibliotecarii le pot discuta împreună cu copiii:

  • Prietenia e superputerea mea
  • Am încredere în mine, pot ajunge chiar și pe lună
  • Toleranța. Poți fi mare în diferite feluri

Fiecare capitol are recomandări de cărți și cum să fie abordate prin joc cu copiii.

Fiecare temă va fi abordată cu ajutorul unor povești și al unor jocuri și activități creative inspirate de acestea. Kitul Pedagogic vă sugerează cărți potrivite pentru copii de diferite vârste și îndrumă pentru organizarea unor ateliere de lectură interactive:

• Minunea, R. J. Palacio, Ed. Arthur
• Povestea kendamei pierdute, Adina Rosetti, Ed. Arthur
• Ooooo poveste de iubire, Victoria Pătrașcu, Ed. Cartier
• Ivan cel fără de seamăn, Katherine Applegate, Ed. Arthur
• Cartea cu Apolodor, Gellu Naum, Ed. Arthur
• Fabule și vorbe cu tâlc, Adrian Săvoiu și Diana Zografi, Ed. Arthur
• Dar motan dăruiește, Cristina Andone, Ed. Nemi

Activitățile și exercițiile propuse în kit sunt rodul experienței acumulate de cele șapte autoare – Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Andreea Iatagan, Luminița Corneanu, Carmen Tiderle și Cristina Andone – în timpul atelierelor creative pe care le-au susținut cu copii din diverse sate și orașe ale țării, cele mai recente desfășurându-se primăvara aceasta în patru localități din Muntenia: Aninoasa și Morărești din județul Argeș, Titu și Conțești din județul Dâmbovița, mai scriu coordonatorii într-un comunicat de presă.

„Am parcurs cu interes kitul pedagogic! Ca bibliotecar, îl găsesc extrem de folositor în organizarea atelierelor de lectură pentru copii, și nu numai. Ne ușurează foarte mult munca, iar activitățile sunt geniale. Cu siguranță le va capta atenția până și copiilor mai puțini interesați de lectură. În cadrul Caravanei De Basm desfășurată anul acesta în localitatea noastră, am văzut ce efect au avut asupra copiilor activitățile tematice propuse de scriitoarele invitate –  sunt minunate!”, a mărturisit Ana Antohi, bibliotecar, Biblioteca Comunală Conțești, județul Dâmbovița.

Joia viitoare, 15 septembrie, kitul va fi lansat printr-un eveniment online de tip webinar către toți profesioniștii din acest domeniu. Evenimentul este organizat în colaborare cu reprezentanții Centrului Român pentru Inovație în Dezvoltarea Locală (EduCab), instituție parteneră în proiect. 

Kitul pedagogic pentru bibliotecari este disponibil aici

Foto: © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul britanic nu mai acordă împrumuturi de studii pentru tinerii români. Ce opțiuni vor avea de anul viitor? Simon Parker, profesor britanic stabilit în România: „Fiecare universitate va cere o taxă diferită care va varia în funcție de cursuri”

La scurt timp după votarea Brexitului, oficialii britanici spuneau că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta sprijinul academic pentru atragerea celor mai bine pregătiți tineri de pe continent, însă…
Vezi articolul

Inspectorii școlari trebuie să predea minimum jumătate din normă, nu mai au dreptul la plata cu ora și rămân fără spor pentru proiectele cu fonduri europene întârziate – proiect

Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele școlare județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) poate fi degrevat cu până la 50% din norma didactică de predare-învățare-evaluare…
Vezi articolul
Bacalaureat 2025

LISTĂ Concursuri extrașcolare 2025. Peste 2.000 de proiecte județene, interjudețene și naționale care se organizează în anul școlar 2024-2025 anunțate de ministerul Educației

Listele activităților educative interjudețene și regionale (CPEERI, fostele CAER), naționale și internaționale (CPEENI, fostele CAEN), cu finanțare sau nu din partea Ministerului Educației (ME) în anul școlar 2024-2025, au fost…
Vezi articolul

Studenții din Regie, căminele Politehnicii, lăsați fără apă caldă de o săptămână, după surparea peste conducte a unei străzi din apropiere / Probleme și la U-uri, căminele Universității de Medicină

Studenții cazați în căminele Politehnica București (UNSTPB) au fost lăsați fără apă caldă de o săptămână, potrivit surselor Edupedu.ro. Neregula vine după ce săptămâna trecută peste conductele de apă s-a…
Vezi articolul

Aproape 5 mii de elevi de clasele a VIII-a și a XII-a consideră că împărțirea pe module a anului școlar este un avantaj în privința pregătirii pentru Evaluarea Națională și Bac – raport al Ministerului Educației / Ce spun părinții

Peste 2.300 de elevi de clasele a VIII-a și alți peste 2.500 de a XII-a, participanți la un studiu realizat de experți ai Ministerului Educației consideră că împărțirea anului școlar…
Vezi articolul