DOCUMENT Ligia Deca cere ministrului Dezvoltării sprijinul pentru decontarea navetei profesorilor

4.814 vizualizări
Foto: Silviu Matei / Agerpres Foto
Ministrul Educației, Ligia Deca, cere ministrului Dezvoltării sprijin pentru asigurarea cheltuielilor de transport pentru profesorii care nu au locuință în localitatea în care au postul, conform unui document consultat de Edupedu.ro. Amintim că, săptămâna trecută, sindicatele din Învățământ au semnalat că sunt o serie de unități administrativ-teritoriale care nu mai decontează cheltuielile de navetă ale profesorilor care predau în altă localitate decât cea de domiciliu.

„Vă adresăm rugămintea de a ne sprijini în aplicarea unitară a legislației în vigoare de către unitățile administrativ-teritoriale, astfel încât să fie asigurate cheltuielile de transport pentru personalul didactic și didactic auxiliar care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială în care are postul”, se arată în adresa Ligiei Deca către ministrul Dezvoltării.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede următoarele:

Articolul 127 – „În domeniul educației, autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:

k) asigură personalului didactic care nu dispune de locuință în unitatea administrativ-teritorială decontarea cheltuielilor de transport;”

În textul ministrului Educației se arată că „art. 140 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, reglementează faptul că prin finanțarea complementară sunt asigurate cheltuieli asociate procesului de învățământ preuniversitar de stat care nu fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar, iar la alin. (3) lit. c) se reglementează faptul că unitățile administrativ-teritoriale pot aloca din venituri proprii, ca finanțare complementară, sume pentru cheltuieli în vederea atragerii personalului didactic și auxiliar, cheltuieli ce pot fi asimilate cheltuielilor pentru transportul personalului din învățământul preuniversitar de stat.”

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just

„Decontarea cheltuielilor de transport ale personalului din învățământul preuniversitar de stat se realizează conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 569/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, care stabileşte în sarcina autorităților publice locale atribuțiile concrete privind procedura şi condițiile de decontare a navetei acestor categorii de personal”, conform Ligiei Deca. 

Adresa ministrului Educației poate fi consultată mai jos:

Citește și:


2 comments
  1. De ce nu luati exemplul Ungariei unde toti cei care lucreaza in invatamant beneficiaza la 50 la suta gratuitate din pretul calatoriei la orice mijloc de calatoriei?

  2. Dna Ministru,la nedidactici administrativ din scoli nu va gânditi ca trebuie decontare pt.navetă oare? Nedidacticii au stat 3 săpt in greva si tot asa se zicea sa nu se cedeze ca se temeau ceilalți profesorii ca scade nr de greviști,????????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Ghinea, USR, după o primă analiză a tezei de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode: Este o rușine pe obrazul Guvernului dar și al mediului academic, vorbim despre Universitatea Babeș-Bolyai care a acordat un doctorat pe această bază

USR a depus o solicitare la Universitatea Babeș-Bolyai prin care cere informații legate de întregul dosar privind teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Teza de doctorat este doar un…
Vezi articolul

Înscrieri deschise la cursurile Centrului Județean de Excelență Buzău, până pe 30 septembrie. Elevii pot fi selectați pe baza rezultatelor la competițiile școlare sau prin testare inițială – criterii și calendar

Elevii se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență (CJEx) Buzău în anul școlar 2024-2025 până pe 30 septembrie, conform anunțului organizatorilor de pe site-ul centrului. Elevii fie sunt…
Vezi articolul

BREAKING Atac al Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea / Surse: Ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat

O ordonanță de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai, prin care profesorilor participanți la grevă le poate fi afectată vechimea la…
Vezi articolul

Niciun părinte dintr-o clasă pregătitoare a Liceului Andrei Mureșanu din Brașov nu-și mai duce copilul la școală de aproape o săptămână, de teama unui elev care ar fi agresiv / Nu mai suntem noi în măsură să propunem soluții, spune purtătorul de cuvânt al ISJ Brașov

Toți părinții unei clase pregătitoare a Liceului Andrei Mureșanu din Brașov au decis să nu-și mai trimită copiii la școală de aproape o săptămână, pentru că un elev i-ar fi…
Vezi articolul