DOCUMENT Peste 6.100 de școli nu au pază și nici sistem de supraveghere video. Anul trecut au fost comise mai mult de 1.700 de infracțiuni, majoritatea loviri și furturi, în școli sau în apropierea lor

1.463 de vizualizări
Foto: © Vyacheslav Petelin | Dreamstime.com
Peste o treime dintre școlile din România, adică 6.170 de unități din cele 18.000 existente, nu au pază și nici sistem de supraveghere video, arată Planul Național de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic, document aprobat pe 11 septembrie și semnat de miniștrii de Interne, Educație și Dezvoltare. Documentul propune reducerea numărului de fapte comise în școli, după ce anul trecut au fost 1.734 de infracțiuni, majoritatea loviri și furturi, în școli sau în apropierea lor.

Școli fără pază

Documentul trimis către toate unitățile de învățământ face o analiză a situației actuale legate de paza școlilor și grădinițelor. Din cele peste 18.000 de unități de învățământ, 17.000 sunt în sistemul de stat. În privința siguranței, situația este următoarea:

  • 10,71% sunt asigurate exclusiv cu pază umană
  • 39,53% sunt dodate exclusiv cu sisteme de supraveghere video
  • 16,15% au și pază umană și supraveghere video
  • 33,61% sunt neasigurate

Acestea din urmă sunt 6.170 de unități, potrivit documentului, din care 896 în orașe și 5.274 în orașe.

Statisticile poliției arată că în școli numărul infracțiunilor a fost în scădere în anul școlar 2019-2020, de la 1.991, la 1.734, dar raportul avertizează „indicatorii trebuie interpretați în contextul pandemiei COVID-19, care a determinat suspendarea desfășurării cursurilor în clase” în perioada martie-iunie 2020.

Dintre aceste fapte penale, 997 (peste 56%) au fost de lovire și 317 (peste 18%) de furt. Iar cele mai multe (96,53%) s-au întâmplat în interiorul unităților de învățământ.

Planul Național de Acțiune propune mai multe măsuri pentru prevenirea infrac’iunilor în școli, pentru monitorizarea fenomenului și colaborarea între instituțiile semnatare, documentul înlocuind unul similar semnat în 2016 tot de Monica Anisie, la acea vreme secretar de stat.

Descarcă de aici Planul Național de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și personalului didactic

Foto: © Vyacheslav Petelin | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie.


3 comments
  1. Si Ministerul de interne, Guvernul, Inspectoratele Scolare Judetene,Ministerul Educatiei ce spun ? Ar fi bine ca EDUPEDU sa transmita aceasta situatie Guvernului si sa faca public ca a transmis informatia.

  2. În ultimii 30 de ani, găștile formate din profitorii acelorași clanuri roșii, dimpreună cu ”aleșii” manipulatori, au căutat doar să sature pântecele nemăsurate ale pensionarilor (legali și închipuiți) votaci, fără să le pese cu adevărat de viitorul țării – copiii. De exemplu, în fiecare an, primarele roșu, dedat la infracțiuni prevăzute în codul rutier, găsea fonduri suficiente pentru mese festive oferite pensionarilor, găsea fonduri pentru a-i trimite în excursii, găsea fonduri pentru a-i recompensa la împlinirea unei anume vârste, găsea fonduri pentru ca să le mai deschidă câte un club, găsea fonduri să-i trimită prin țară, în excursii etc, însă nu a găsit niciodată fonduri pentru a ajuta copiii defavorizați, nu a găsit niciodată fonduri pentru a asigura ”consumabilele”, inclusiv cele sanitare, necesare desfășurării actului educațional al tinerilor care urmează să plătească pensia sabotorilor naționali. Niciodată. Deja s-a împământenit expresia: ”Nu sunt bani!” În 2012, când șeful găștii s-a repezit, beat, cu mașina în șanț, iar plagiatorul național avea moaca lipită pe fiecare stâlp, în școala copiilor mei ploua. Vai, nu am știut!era rîspunsul lor invariabil la orice problemă ce nu fusese mușamalizată. Cei doi, amintiți mai sus, nu au nici acum vreo problemă de conștiință, dar lucrurile încep să se așeze, iar gașca roșie se autodezintegrează, și pentru că elevii de atunci au început să aibă drept de vot. Ce bine ar fi să dăm drept de vot tinerilor de la 16 ani! Pentru că viitorul este al lor; cu atât mai mult cu cât, din punt de vedere legal, aceștia pot fi trași la răspundere de la această vârstă… Totuși, în prezent, hienele din cancelarii ar putea să comită abuzuri mai mari, și pentru că sunt ”protejați de pandemie”; accesul fiin limitat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul FIL pentru literatură, al celui mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice / Cum a primit vestea: „Țârâitul persista, așa că până la urmă am răspuns, foarte îndoit”

Scriitorul şi eseistul român Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, a anunţat luni în Mexic Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului,…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis, la ședința de Guvern: Reforma sistemului de învățământ e obligatorie. Românii așteaptă un plan coerent de implementare. Vă rămân alături în faza de implementare a proiectului „România Educată” și vă doresc mult succes

„Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educației, împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului România Educată„, a declarat președintele Klaus Iohannis, în cadrul ședinței de Guvern în care…
Vezi articolul

GRAFIC cazurile de COVID-19 din școli, în scădere, raportează Ministerul Educației / Peste 19.000 de elevi și peste 4.700 de angajați din sistemul de educație au coronavirus / Peste 23% din testele rapide pozitive au fost confirmate false, după testarea PCR

În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online,…
Vezi articolul