DOCUMENT Salariile profesorilor și ale angajaților din Educație cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023 – proiect

33.694 de vizualizări
Foto: © Kantver - Dreamstime.com
Foto: © Dreamstime.com
Salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației publicată în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2023 de către Ministerul de Finanțe. Asta în condițiile în care Ministerul Educației primește, potrivit acestui proiect, cel mai mic procent raportat la PIB din istoria recentă, doar 2,1%.

Capitolul cheltuieli de personal este cel care cuprinde toate salariile din învățământ, inclusiv ale profesorilor, personalului didactic auxiliar și nedidactic, angajat de către școli și inspectorate, plus cel din Ministerul Educației. Este vorba, potrivit datelor publice de la Ministerul Finanțelor, de 275.175 de posturi ocupate în septembrie 2022, adică 21,9% din cei 1,25 milioane de salariați bugetari din România. Practic, unul din cinci salariați la stat lucrează în Învățământ.

Totalul cheltuielilor de personal, adică cheltuielile cu salariile sau de natură salarială, a fost în 2022 de 22 de miliarde de lei, iar pentru anul care urmează, 2023, aceste cheltuieli au o alocare de 23 de miliarde lei. Creșterea este de 4,36% – adică aceasta va fi, în medie, majorarea salarială pentru personalul din acest domeniu. În mod paradoxal, creșteri similare sau chiar mai mici sunt prognozate și pentru anii următori, potrivit fișei de buget publicate de Ministerul Finanțelor.

Din total buget alocat în acest proiect Ministerului Educației, cheltuielile cu salariile reprezintă 70%.

Foto: captură Ministerul de Finante

Procentul de doar 4,36% creștere medie în 2023 vine după ce potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat săptămâna trecută de Ministerul Finanțelor salariile din întreg sectorul bugetar ar fi trebuit să crească cu 10% din 1 ianuarie 2023, dar nu mai mult decât în grila de salarizare prevăzută de Legea 153/2017.

În urmă cu exact o lună, ministrul Educației, Ligia Deca declara că se discută creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2023, dar că procentul de majorare este încă în discuție. Cu toate acestea, nicio altă declarație nu a mai fost făcută pe acest subiect de vreun alt oficial guvernamental sau de către sindicatele din învățământ.

Salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să crească până la nivelul grilei de salarizare din 2022 încă din anul 2020, dar majorarea a fost succesiv amânată de Guvernele Orban și Cîțu, iar anul trecut Guvernul Ciucă a aprobat două creșteri de câte 4 procente.

Lista salariilor de bază pe fiecare funcție, vechime și grad didactic, prevăzută de Legea 153/2017 pentru anul 2022 poate fi consultată în articol.

Fișa de buget pentru Ministerul Educației în 2023 – propunere:

Foto: © KantverDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


19 comments
  1. Nu zice nimeni de cadrele didactice care, conform aceleiasi legi, iau ca marire 0%? Sau nu da bine la mesaj? Conform statisticilor facute tot de ei, peste 60% din cadrele didactice au peste 30 de ani vechime, deci, iau nimic! Foarte curand, chiar si cei care se plang de starea actuala a invatamantului (unii pe drept, altii pe nedrept) vor intelege ca exista loc si de mai rau!

  2. Poate nu stiti,dar personalul nedidactic are salariul mai mic cu 26%fata de legea salarizarii 153/2017 aceasta categorie a fost mereu discriminata,consider ca daca incepand din ian 2023 nu se aplica legea 153 toti angajatii din categotia NEDIDACTIC ar trebui sa inceteze activitatea pana la incadrarea salariilor in grila.

  3. daca ar putea da amenzi la copii sa cosolideze bugetul statului precum politia,jandarmeria,anaf,reprezentanti de primari…ce ..ce dracu! investim in educatie???( urmatoarea generatie=consumatori de manele,droguri si cat se poate de prosti sa fieeeee…..)ce profit poti scoate pe educatie???

  4. Normal, putorile din invatamant stiu doar sa se planga mereu. De performanta nu zic nimic. De pedofilii din sistem nu zic nimic. De profesorii universitari cu salarii de mii de euro nimic. De cei care vand cu forta carti, nimic. De cei care dau meditatii, fac evaziune fiscala, nimic. Ca iau pe ora cat un programator nu zic nimic. Cum spunea si Basescu, in invatamant sunt cel mai bine platiti bugetari, cu eficienta zero. Dar mereu ei urla ca din gura de sarpe!

  5. Interesant! Revin vremurile lui Nicolae Iorga… Pentru cei care nu cunosc istoria din spatele… istoriei, amintesc o replică profetică a „marelui gânditor”: „Marea e aproape!”.

  6. Este jenant ce se întâmplă cu salariile din învățământul romanesc. Ce acoperă această marire salarială?

  7. NU CONTEAZA! Nu conteaza ca profesorii au cele mai mici salarii dintre toti bugetarii! Profesorii au fost mereu cei mai saraci dintre bugetari!
    Trebuie doar sa le cerem performanta! Sa le scoatem ochii daca nu-si fac treaba corespunzator! Iar in universitati sa le cerem sa faca cercetare de top! Si daca le gasim 5% plagiat in tezele de doctorat sa-i dam afara din invatamant, dupa decenii de munca in fata studentilor. Ca doar sunt niste impostori!

  8. Ne mint de ani de zile ca măresc salariile în educație… Cu ce? Cu 4% de fiecare data, cu firimituri? Altora cum ar fi ministerul fondurilor europene, direct cu 50%…Chiar suntem ultimii prosti din curtea scolii? … 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎 👎

  9. Este nesimțire. Sindicatele s-au îmbuibat. de 30 de ani, iau cotizație și îl loc ca aceasta suma sa suplinească exact zilele de munca în care intra un sindicalist în greva, fără ai afecta veniturile și asa firave, ei fac hoteluri, resorturi, asigurări cu case de sănătate etc când vine vorba de cerut drepturi sindicatele sunt inexistente. E bătaie de joc. copii nu au nicio vina, clar, dat sa dai 2.5% din PIB la NATO, singura tara din UE, când tu ești coada Europei la nivel de trai minim decent, este de tot rahatul.

    1. Am, uneori aceeasi parere despre “putorile” din sindicate dar, cand au cerut semnaturile pentru participarea la proteste profesorii fie au semnat dar nu s-au dus, fie nici n-au semnat si nici nu s-au dus! Avem ce meritam.

  10. Bine că se alocă 2,5 % din PIB pentru aparare.. Tot Occidentul vinde României avioane și vapoare la mana a 3-a. Slava Kolonia. Slaba Romania!

  11. personalul nedidactic a fost întotdeauna discriminat în învățământ. Acele măriri de 4% au fost date doar profesorilor și personalului auxiliar noi suntem socotiți neimportante pentru societate când e vorba despre drepturi deși am ajuns sa muncim precum sclavii .

  12. Din păcate miniștri PNL din ultimii ani nu au adus ceva bun pentru educație. Ludovic O. vroia sa taie salariile profesorilor în perioada COVID, etc. Eu nu votez PNL la următoarele alegeri!

  13. Conform calculelor facute de doctor Ciuca si doctor Deca procentul de 4,3% depaseste rata inflatiei din ultimii 10 ani. Rata inflatiei de anul acesta va fi luata in calcul in conformitate cu conceptul de flexibilitate aproximativa, inventat de doctor Deca von Luxembourg, la anul si la multi ani, in conformitate cu doctrina pas cu pas de la Cotroceni.
    Nu stiu de ce nu e toata lumea multumita?!

  14. Deci pana la urma 10% au devenit 4.36% in medie, ceea ce inseamna ca unii profesori vor primii si 2%. Dupa ce primesti aceasta marire iti mai ia statul inapoi aproape jumatate.

    1. Ne rămâne și nouă de o pâine. Măcar atât. De facturi, de chirii nu mai spun nimic. Cu așa salariu, de unde bani de o casă. Oamenii spun că profesorii fac meditații, dar nu toți profesorii predau materii de examen. Singura mea bucurie este zâmbetul elevilor mei și bucuria cu care mă întâmpină la fiecare oră. Cu atât mai rămânem când tragem linie la finalul unei luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DESCARCĂ Resurse educaționale utile pentru profesorii care predau anul acesta disciplina obligatorie „Istoria evreilor. Holocaustul”, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a publicat un document cu materiale și link-uri utile pentru profesorii care predau „Istoria evreilor. Holocaustul”, care include manual în limba română, recomandări privind predarea și…
Vezi articolul

Contribuțiile din salarii la sănătate și pensii, neplătite pe luna noiembrie pentru angajații din învățământ din mai multe județe, cu câteva zile înainte de finalul anului 2023 – surse

Contribuțiile din salariile pentru luna noiembrie către asigurarea de sănătate și pensie sunt neplătite pentru angajații din învățământ din mai multe județe, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația nu este o premieră…
Vezi articolul

Directorii și profesorii pot lucra cu peste 200 de ore lunar mai puțin la documentele administrative: Platforma EDUS îi eliberează de birocrație și sprijină lupta împotriva abandonului școlar (P)

Școlile pot economisi până la 90 de ore lunar în gestionarea documentației SCIM și 124 de ore în gestionarea documentelor CEAC, utilizând Platforma EDUS. Această economie semnificativă de timp le…
Vezi articolul

INFOGRAFIC Plata profesorilor la examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024. Creșterea sumelor acordate variază de la 5 lei, la 379 de lei și apar funcții noi, în contextul corectării digitalizate – surse

Profesorii vor fi plătiți mai mult pentru participarea la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, creșterea variind în funcție de responsabilități, de la 5 lei, la 379 de lei, conform unui…
Vezi articolul

INTERVIU Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Elevii cer răspunsuri la ce văd în social media, în actualitate, ora de istorie este mai intensă acum / Perioada din decembrie 2024 a marcat istoria românilor, dar și istoria universală și va lăsa urme, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale

„Cred că viața școlii românești, profesorul de istorie, ora de istorie începe să găsească mai multă intensitate, vibrație, după momentul alegerilor din decembrie 2024″, spune profesorul Mihai Manea, președinte al…
Vezi articolul

Daniel Funeriu: Acțiunea actuală a sindicatelor este legitimă în măsura în care cer şi lucruri legate de legea educației, nu doar de salarii. Turnesolul bunei lor credințe este dacă au revendicări legate de Evaluarea Națională

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, vorbește într-un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook despre nevoia de recredibilizare a sindicatelor. Acesta enumeră câteva dintre evenimentele care s-au petrecut, legate…
Vezi articolul