DOCUMENT Școlile nu se mai închid în funcție de rata de incidență din localitate, ci punctual în funcție de cazurile de elevi sau angajați infectați – Hotărâre CNSU

[jp_post_view]
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a hotărât astăzi desființarea pragului de închidere a școlilor la 6 la mie. Tot azi, Florin Cîțu a anunțat că pe lângă decuplarea de rata de incidență dintr-o localitate, decizia de închidere a școlii în format fizic nu mai ține cont nici de declararea carantinei în acel oraș sau în comuna respectivă.

Acum urmează o ședință de Guvern pentru aprobarea prin hotărâre de Guvern a acelei decizii și modificarea regulilor actuale printr-un nou ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

Măsurile adoptate în Hotărârea nr. 76, în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență sunt următoarele:

Art.1 – (1) Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.196/1.756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul:

a) permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2;

b) stabilirii modalităților de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenței fizice la cursuri, a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală;

Art.2 – (1) Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru elevi și preșcolari, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat ieri la România TV care sunt pașii următori: „Deja este cunoscut faptul că în fiecare zi de vineri se decide scenariul pentru săptămâna următoare. Acestea sunt regulile în vigoare la momentul în care vorbim. Deci răspunsul este vineri. Am avut astăzi primul pas, la nivelul Comitetului tehnico-științific. Următorul pas, al doilea este adoptarea unei hotărâri CNSU. Al treilea pas este organizarea unei ședințe de Guvern. Al patrulea este modificarea ordinului comun al ministerului Educației și Sănătății. Toți acești patru pași vor fi parcurși până vineri în așa fel, încât toți părinții elevii, profesorii să știe în ce mod se va derula școala începând de luni”.


15 comments
  1. o tampenie totala, nu se respecta deloc purtarea mastilor in scoli, dar apoi distanta de 2m…
    este o imunizare in masa cine traieste bine, cine moare tot bine
    in scoli copii mananca, beau unii dupa altii fara sa le pese ca “sunt bine” sau “sunt vaccinat” dar ce a luat cu o zi inainte nu se stie…
    si daca se ajunge la si mai rau, ce faceti? doar nu o sa ii obligati sa mearga pe timp de carantina? e total absurd….

  2. Țin să vă amintesc că se încalcă legea in continuare.
    București si Timișoara trebuiau să închidă școlile pe baza legilor in vigoare.

    NU există încă un nou O.M. care să il anuleze pe cel cu 6 la mie.
    Teoretic ce fac inspectorii generali din județele cu localități peste 6 la mie unde NU au inchis școlile este PENAL (zădărnicirea combaterii bolilor)
    Haos, stat eșuat, degringoladă totală.

    Directori aserviți, sindicate mute, profesori obedienți.

  3. Saracii copii, cat sunt de chinuiti, asta nu e copilarie si nu ar trebui sa mai aiba atata stres in plus 🙁 oricum fac atatea materii care nu le folosesc mai tarziu in viata, oricum e fenomenul de bullying tot mai crescut in ultimul timp, acum sa fie tot timpul monitorizati, testati, sa nu mai stie nici ei daca fac scoala normal sau online, mai tarziu poate se va propune sa fie si vaccinati, in conditiile in care se stie ca ei nu fac forme grave … Chiar nu pot fi scutiti de toate astea?!

  4. Domnule ministru, cum va permiteti sa da ti legi peste noapte. Asa ati facut din totdeauna , luati decizii , dupa care le anulati . De fapt ce doriti? Doriti vaccinarea copiilor? Asta vreti sa fortati? Cred ca asta este scopul scolilor deschise .

  5. >> utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă
    Astia creaza confuzie mai mare decat este. Pe de o parte interzic celor cu test negativ sa intre in restaurant etc. si pe de alta recomanda testarea la scoala.

  6. Este valida tele-munca, de ce nu si scoala on-line?
    Dl Campeanu s-a referit cumva la „alte activitati” la care au participat cei infectati ca fiind mersul cu tŕansportul in comun ( il invit pe aceasta cale sa ia un metrou de Pipera dimineata, pe la 07-07:30)??
    Testarea sau obligativitatea purtarii mastii, cand elev/cadru profesoral are 5-10 min pauza..
    Inspirat de colegii dansului din Belgia..pai, acolo e altceva!

    1. Desteptule, ce telemunca? Prietenul meu este it-ist. In telemunca i s a dat acasa un laptop, o imprimanta, un fax si un abonament nelimitat de date si o compensatie financiara lunara pentru cheltuieli. Verisoara mea este contabila. Si-a luat acasa tot de pe birou, inclusiv desktopul si i se plateste lunar : internet, curent si saptamanal prin curier primeste de la firma topuri de hartie, tipizate. Compari asa ceva cu profesorul ce nu a primit de doi ani o masca??? Si nimic pentru online, doar amenintari si o fisa a postului schimbata in care scrie ca voluntariatul e obligatoriu???

  7. Halal conducere….Se stie prea bine cum se desfășoară lucrurile in scoli in ceea ce priveste testarea,măsurile de siguranta! Când erau foarte putine cazuri de elevi infectati s-au inchis școlile, iar acum când nr acestora este in crestere se pare ca nu mai contează…Probabil nr indemnizațiile acordate părinților în acea perioadă este cauza…

  8. Spuneti ca este sigur sa mergi la școală fizic dar arati ca se poate nu dati o lege a asa ca ati vazut ca crește rata.
    Voi stiti cati oameni se îmbolnăvesc și voi lasati totul deschis până și școlile care au spus ca sunt sigure. Și dece sunt peste 11.000 de cazuri de infectari. Măcar lasati marja asta.

  9. 1.Testele non invazive nu sunt in scoli.
    2.Cine va testa sute de copii la școală?
    3.Vor fi testați toți cei care intra în școală(elevi, cadre didactice, personal administrativ)?
    4.Daca e o propunere de testare, atunci nu e o obligație?
    5.Cine ia decizia închiderii scolii?
    6.La cate cazuri în clasa, școlă , se intra in online
    Peste 2 săptămâni vom regreta cu toții aceas experiment cu sănătatea copiilor și părinților.

  10. ”Punctual în funcție de cazurile de elevi sau angajați infectați ” – ce o fi insemnand concret asta, eu vad doar o vrajeala!
    In scoala unde lucrez sunt multe clase in online si cel putin 2 profesori confirmati cu Covid. Clasele la care au predat respectivii profesorii respectivi vin toate la scoala, cele in online sunt cu elevi confirmati! Nu s-au facut si nu se fac teste rapide in scoala de nimeni! Elevilor si angajatilor nu li se dau macar masti! Lucrurile se desfasoara intro secretomanie maxima, nu exista comunicarea noi conduceri PNL catre Consiliul Profesoral pentru a stabili impreuna daca se intra sau nu in online!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE: Nu există o înregistrare de creșteri de radiații pe teritoriul României – anunță ministrul sănătății. Nu e cazul să ne îngrijorăm / Parlamentul ucrainean anunțase că radiațiile emise de centrala de la Cernobîl au depășit nivelul de siguranță după ce rușii au cucerit zona

UPDATE: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: „Nu avem nicio informație potrivit căreia pe teritoriul României ar fi un nivel de radiații crescut de la Cernobîl. Sigur, dacă se ajunge la o…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorii trebuie să fie mult mai informați decât elevii în privința drogurilor, altfel nu mai au nici o autoritate în fața lor / Într-un caz de suspiciune de consum de droguri, prima intervenție a profesorului trebuie să fie cu copilul pentru că responsabilitatea profesorului este în primul rând față de bunăstarea copilului, spune psihoterapeutul Bogdana Păcurari

„Pentru a putea recunoaște semnele unui elev care consumă droguri, un profesor ar trebui să fie instruit despre ce droguri există, cât de periculoase sunt, care sunt efectele asupra creierului…
Vezi articolul

UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat luni, 19 mai, de la ora 15.00 „Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi…
Vezi articolul
Cea mai bună aplicație europeană - Technovation Girls 2020

Apel de selecție pentru Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2024, din partea Societății de Științe Matematice. Elevele de clasele VIII-XII cu medalii la etapa națională și faze internaționale se pot înscrie până pe 26 ianuarie

Elevele de clasele VIII-XII din țară care au obținut medalii la etapa națională a olimpiadei de matematică (ONM) sau medalii la alte competiții regionale sau internaționale de matematică se pot…
Vezi articolul

UPDATE Poliția s-a autosesizat după ce subiectele de la proba de matematică – Evaluarea Națională 2024 s-au scurs de la un centru de examinare. Este vorba despre Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Gorj

UPDATE: Centrul de examinare de unde s-au scurs subiectele este Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Gorj. Poliția s-a autosesizat. Inspectoratul școlar face verificări la centrul de examinare cu numărul 2773,…
Vezi articolul