DOCUMENT Sesiune suplimentară la concursul de directori în 22-26 octombrie, pentru candidații cu COVID-19 sau aflați în izolare, cerută Ministerului Educației de către federațiile sindicale

3.604 vizualizări
Foto: captură adresă FSE
Sesiune extraordinară pentru proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct, solicitată de federațiile sindicale din învățământ Ministerului Educației, potrivit unui documentul publicat de FSLI. Reprezentanții profesorilor propun ca această sesiune să fie în perioada 22-26 octombrie, ca urmare a numărului mare de candidați infectați cu SARS-CoV-2 sau care sunt contacți direcți pentru persoane infectate.

„Din informațiile primite de la organizațiile afiliate am aflat că la nivel național sunt mulți candidați înscriși la concurs – admiși în urma evaluării dosarelor, care se află în imposibilitate de prezentare la proba scrisă deoarece sunt confirmați pozitiv la infecția cu SARS-CoV-2 (chiar vaccinați fiind), sau au fost desemnați de DSP ca fiind contacți direcți pentru persoane infectate, astfel că se află în carantină/izolare”, susțin reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret”.

Concursul de directori de școli, proba scrisă, are loc săptămâna viitoare, vineri, pe 15 octombrie, potrivit calendarului oficial.

„Ținând cont și de situația epidemiologică actuală, vă solicităm respectuos analizați posibilitatea reglementări susținerii, de către acești candidați, a probei scrise la o dată ulterioară celei de 15 octombrie 2021. Apreciem că este posibilă organizarea unei sesiuni extraordinare a probei scrise (care să includă desfășurarea probei, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale) în perioada 22 – 26 octombrie 2021, astfel încât respectivii candidați să-și înregistreze opțiunile pentru unitățile la care candidează până la data limită de 27 octombrie 2021, prevăzută în calendar”, se arată în cererea depusă la cabinetul ministrului.

S-au înscris la concurs peste 9.200 de candidați, pe cele 8.700 de locuri scoase la concurs.

Articolul este în curs de actualizare


2 comments
  1. Nu e corect, cei bolnavi nu se pot pregăti, trebuie amânat în aprilie, mai cu mandat din vară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consilierii școlari nu mai sunt obligați să predea, iar profesorii de sprijin și logopezii vor avea norma didactică de predare mărită cu 4 ore – proiect / Cum se modifică normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul de sprijin, logoped și psiholog

Normele didactice pentru consilierul școlar, profesorul itinerant și de sprijin, profesorul logoped și psiholog din școli și din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, CJRAE, Centrului Municipiului București…
Vezi articolul

Profesorii, învăţătorii şi educatorii, obligaţi să fie prezenţi în unitățile de învățământ pe toată perioada de suspendare a cursurilor, personalul didactic auxiliar și nedidactic, la fel – sindicate

UPDATE: Prezenţa şi programul de lucru al profesorilor în şcoli, în perioada suspendării cursurilor, vor fi stabilite de directorii unităţilor de învăţământ, precizează Ministerul Educaţiei informaţia iniţială era că profesorii…
Vezi articolul

Cadrele didactice din Palatele și Cluburile copiilor nu vor deveni personal auxiliar în grădinițe, școli și licee cu deficit de personal, spune ministrul Educației: Foarte eronate informațiile / Voi susține desfășurarea de activități extracurriculare și extrașcolare în aceste instituții

Voi susține desfășurarea de activități extracurriculare și extrașcolare în Palatele și Cluburile copiilor, scrie ministrul Educației Monica Anisie pe pagina sa de Facebook, infirmând astfel informațiile publicate pe internet despre…
Vezi articolul