DOCUMENT Sindicatele din Învățământ cer în teritoriu date despre profesorii afectați de măsurile din Legea Bolojan. În noiembrie, reprezentanții profesorilor vor prezenta președintelui Nicușor Dan un raport despre consecințele aplicării Legii nr. 141/2025

1.318 vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Sindicatele profesorilor cer organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8 septembrie s-a stabilit ca reprezentanții profesorilor să prezinte, în noiembrie, președintelui României un raport legat de consecințele aplicării Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.
  • Este vorba despre Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

„Având în vedere faptul că, în cadrul discuției din data de 8 septembrie 2025 între conducerile federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și Președintele României, domnul Nicușor Dan, s-a convenit ca, în termen de două luni, să se prezinte un Raport Administrației Prezidențiale, din care să rezulte consecințele aplicării pentru educație a prevederilor Legii nr. 141/2025, vă solicităm ca fiecare organizație afiliată să întocmească și să înainteze un material, care să conțină date relevante, conform anexei”, se arată în documentul sindicatelor.

Reprezentanții profesorilor solicită ca datele din teritoriu să fie înaintate până la data de 30 octombrie.

„Avem rugămintea ca materialele cu datele solicitate (centralizate la nivel județean/ municipiul București) să fie înaintate celor două federații până în data de 30 octombrie 2025.”

Iată întrebările la care au de răspuns școlile:

1. Numărul cadrelor didactice titulare din mediul urban, a căror normă didactică de predare a fost constituită din alte discipline decât specializarea/specializările de bază

2. Numărul cadrelor didactice titulare din mediul rural, a căror normă didactică de predare a fost constituită din alte discipline decât specializarea/specializările de bază

3. Numărul cadrelor didactice titulare pentru care completarea normei didactice de predare s-a realizat în altă/alte unitate/unități de învățământ

4. Numărul cadrelor didactice suplinitoare calificate care au părăsit sistemul de învățământ (informația trebuie verificată la ISJ)

5. Numărul cadrelor didactice titulare și suplinitoare care au acceptat diminuarea normei didactice de predare

6. Numărul normelor/posturilor (didactice și administrative) diminuate/desființate la nivelul unității de învățământ:

a) posturi didactice

b) posturi didactic auxiliare

c) posturi administrative

7. Numărul cadrelor didactice fără studii de specialitate, care își desfășoară activitatea în unitatea de învățământ

8. Numărul cadrelor didactice titulare care s-au pensionat după data de 1 septembrie 2025 (informația trebuie verificată la ISJ)

9. Numărul cadrelor didactice care au demisionat după data de 1 septembrie 2025

10. Numărul cadrelor didactice (titulare sau pensionari) care, după ce au fost încadrate în regim de plata cu ora, au renunțat la orele respective (informația trebuie verificată la ISJ)

11. Numărul de ore/posturi didactice care sunt la plata cu ora în unitate:

a) numărul de ore

b) numărul de posturi didactice

12. Numărul grupelor/claselor care funcționează în regim simultan:

a) existente în anul școlar 2024-2025

b) după data de 1 septembrie 2025

13. Numărul de grupe/clase unde efectivele de preșcolari/elevi au crescut peste nivelul maxim:

a) peste  numărul maxim de preșcolari/elevi din învățământul special cu deficiențe grave III-IV:

b)  peste numărul maxim de elevi la grupă/clasă

c) între 30-34 elevi la clasă

d) mai mult de 34 de elevi la clasă

14. Numărul de grupe/clase în care sunt înscriși copii cu CES (informația trebuie verificată la CJRAE/ CMBRAE)

15. Numărul de directori/directori adjuncți care și-au dat demisia după apariția Legii nr. 141/2025 (informația trebuie verificată la ISJ)

Despre protestul sindicatelor din 8 septembrie

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Redăm textul sindicatelor:

Având în vedere faptul că, în cadrul discuției din data de 8 septembrie 2025 între conducerile federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și Președintele României, domnul Nicușor Dan, s-a convenit ca, în termen de două luni, să se prezinte un Raport Administrației Prezidențiale, din care să rezulte consecințele aplicării pentru educație a prevederilor Legii nr. 141/2025, vă solicităm ca fiecare organizație afiliată să întocmească și să înainteze un material, care să conțină date relevante, conform anexei.

Recomandăm ca această anexă să fie trimisă, pentru completare, tuturor grupelor sindicale din unitățile de învățământ.

De asemenea, recomandăm ca, acolo unde există grupe/organizații sindicale afiliate la ambele federații, să se întocmească un material comun.

Avem rugămintea ca materialele cu datele solicitate (centralizate la nivel județean/ municipiul București) să fie înaintate celor două federații până în data de 30 octombrie 2025.

Pentru a putea întocmi un Raport care să scoată în evidență realitatea consecințelor aplicării Legii nr. 141/2025, este necesar ca liderii din unitățile de învățământ să se implice activ în completarea datelor solicitate.”

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
Citește și:
Ministrul Daniel David: Sindicatele au avut ocazia să facă ceea ce face de obicei un sindicat, să-și arate nemulțumirile, să protesteze. Dacă n-ar fi fost o criză a țării, eram de partea sindicatelor
Sindicat al profesorilor: Măsuri de protest mai dure vor fi organizate în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia / Calendarul anul școlar 2025-2026


3 comments
  1. in noiembrie vor prezenta? corectati,va rog…

    1. Articolul la care comentați este scris pe 2 octombrie – acesta a fost anunțul făcut atunci. Ce ar fi de corectat?

  2. Degeaba dau ei toate datele actuale, ca nu acum e marea problema, ci in iarna-primavara cand intram pe capete la restrangere si completare de norma. Daca nu intoarcem ” scorul” pana atunci e jale. Se vor umple spitalele de profesori ramasi pe drumuri. Trebuie sa revenim la 18 ore si numarul de elevi anterior. Astea doua ne pecetluiesc soarta. Si daca nu ai profesori, nu ai cotizanti. Intelegeti ideea, dragi sindicate? Nu e cu ura. It’s a fact.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Părintele sau reprezentantul legal are dreptul să stea cu copilul la creșă, pentru a-l acomoda, cel mult 2 săptămâni după înscriere / Regulile de funcționare a creșelor de stat au fost publicate în Monitorul Oficial

Metodologia privind funcționarea creșelor publice și a altor unități de educație antepreșcolară, aprobată de Guvern în data de 28 aprilie, prevede o serie de drepturi ale părinților și copiilor de…
Vezi articolul

OFICIAL Drepturile studenților cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale: resurse și materiale adaptate, locuri gratuite în tabere, însoțitor în timpul cursurilor sau susținerii examenelor

Studenții cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale au dreptul la resurse și materiale adaptate, locuri gratuite în tabere, însoțitor în timpul cursurilor sau susținerii examenelor, iar universitățile pot înființa departamente…
Vezi articolul

Cele mai mari 5 universități din România: Vom promova importanța vaccinării cadrelor didactice, a personalului, a studenților, astfel încât să putem decide revenirea în condiții sigure în amfiteatre, săli de seminar, cămine

Cele cinci mari universități românești care formează Consorțiul Universitaria au anunțat astăzi, într-un comunicat de presă, că „vor promova importanţa vaccinării cadrelor didactice, a studenţilor şi personalului didactic-auxiliar şi nedidactic…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă 2024. Miercuri are loc proba la alegere. Candidații au putut alege dintre 10 discipline / Timpul de lucru – 3 ore din momentul în care toți din sala de examen primesc subiectele

Miercuri este ziua pentru a treia probă din Bacalaureatul 2024 de toamnă, potrivit calendarului de examen. Candidații vor susține examenul la una din disciplinele la alegere, în funcție de specializarea…
Vezi articolul