DOCUMENT Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online, aprobate de Guvern. Suma zilnică e de maximum 150 de lei, din care statul va cere impozit și contribuții

[jp_post_view]
Munca de acasă și îngrijirea copiilor
Foto: © Dreamstime.com
Guvernul a aprobat sâmbătă Ordonanța de Urgență privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului Sars-CoV-2, pe care ministrul Muncii, Raluca Turcan, o anunțase ca fiind aprobată în urmă trei zile.

Actul normativ a fost adoptat, potrivit ces.ro, fără a avea avizul Consiliului Economic și Social, aviz care a fost solicitat pentru ședința din 29 septembrie, dar care nu a fost acordat fiindcă proiectul de act normativ fusese trimis fără avizele obligatorii de la 17 instituții, după cum Edupedu.ro a scris recent. Actul normativ va intra pe ordinea de zi a ședinței CES din 4 octombrie. Avizul este obligatoriu.

Ordonanța de urgență prevede următoarele:

  • Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani și cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau de educație timpurie antepreșcolară.
  • Prevederile se aplică pe perioada stării de alertă, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2021 – 2022, fără a se include vacanțele, în situația limitări sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, în condițiile prevăzute în ordinul comun al ministrului educației și al ministrului sănătății .
  • Părinții care primesc aceste zile libere trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
    • Au copii cu vârsta de până la 12 ani, sau cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități;
    • Celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una din situațiile prevăzute la articolul 3 din Legea 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei;
    • Locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.

Documentul integral, așa cum a intrat în ședința de Guvern și cum a fost trimis spre avizare la CES:

Indemnizație pentru fiecare zi liberă acordată este venit asimilat salariilor și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi la 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică 3.147 de lei.

Pentru verificarea faptului că minorii pentru care părinții solicită zile libere și acordarea indemnizației aferentă acestora sunt înscriși în unitățile de învățământ în care activitatea didactică se limitează sau se suspendă, inspectoratele școlare au obligația ca în termen de maximum 10 zile de la emiterea acestei decizii de închidere sau suspendare a cursurilor să transmită la Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă lista nominală cu elevii, inclusiv copiii din sistemul de educație antepreșcolară, pe unități de învățământ.

Simularea Ministerului Muncii arată că statul va încasa în acest an, din impozitarea acestor sume de maximum 150 de lei pe zi brut, un impozit pe venit de 9,2 milioane lei și contribuții de asigurări în valoare de 57.7 milioane lei. Pentru anul viitor, impozitul pe venit estimat e de 18,4 milioane lei, iar contribuții de asigurări – 115.5 milioane lei.

Nota de fundamentare a proiectului:

Foto: © Elmirex2009Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. eu vreau sa beneficiez de acest concediu pentru fetita mea de 8 ani si mi se spune ca este vacanta … dar saptamana urmatoare este vacanta fortata si ambele saptamani toate afterurile sunt inchise
    cum sa procedez
    va rog sa ma ajutati

  2. Nu aceeași ordonanță trebuia să se aplice, trebuia să se lucreze la modificarea vârstei copiilor nu până la 12 ani, ci până la 13-14 ani sa fie plătiți părinții care stau acasă cu copii lor sau in alte situații când părinții lucrează în sănătate și trebuie să meargă zilnic la serviciu, și nu au cu cine lasa copii acasă, 8 ore pe zi sa stea singuri cu hrana rece și nesupravegheați nu e ușor. Până la 13 – 14 ani trebuia să pună limita, părinții care merg la servici să primească stimulent iar cei ce stau acasă platiti cu 75./.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mita în spitale este şi o problemă de educaţie, spune ministrul Sănătății. Rafila vrea să îi trimită pe medici și asistenți la cursuri pe această temă / „Trebuie să dezobişnuim lumea să facă acest lucru considerat în România tradiţional”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că în ceea ce priveşte mita oferită în spitale există şi o problemă „de educaţie” şi, ca urmare, ar putea fi introduse cursuri în acest…
Vezi articolul

Plan strategic pentru educația în domeniul STEM, pentru a remedia declinul performanțelor elevilor și lipsa profesorilor, prioritate a președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen în noul mandat

Un plan strategic pentru educația în domeniul STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), în limba română ȘTIM, al cărui obiectiv va fi remedierea declinului îngrijorător al performanțelor și a lipsei cadrelor…
Vezi articolul

Conducerea Liceului Mircea Vulcănescu din București a schimbat astăzi titulatura școlii în „Liceul Economic nr. 1”, prin eliminarea numelui lui Vulcănescu, antisemit condamnat definitiv pentru crime de război

Conducerea Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu” din București a schimbat astăzi, 5 aprilie 2023, numele instituției de învățământ în „Liceul Economic nr. 1”. Consiliul de Administrație al școlii a eliminat astfel…
Vezi articolul

Testarea PISA 2025 va fi aplicată pe eșantion reprezentativ și în cazul elevilor maghiari în vârstă de 15 ani din România – secretarul de stat Kallos Zoltan: „Au început demersuri să se repare această omisiune, această greșeală” de a nu-i evalua în mod anume și pe aceștia

Competențele elevilor care învață în școli de limbă maghiară din România vor fi măsurate pe baza unui eșantion special în cadrul testării internaționale PISA 2025, care va începe luna viitoare,…
Vezi articolul