DOCUMENTE Școlile pot primi 4.000 de lei pentru proiecte de prevenire a violenței școlare / Bugetul alocat pentru fiecare județ și formularul de înscriere care trebuie depus până pe 10 decembrie

[jp_post_view]
Formular de înscriere în Programul „Împreună prindem curaj”
Ministerul Educației alocă 1.407.473 de lei pentru cel puțin 250 de școli care vor depune proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar la CJRAE/CMBRAE până pe 10 decembrie 2023, prin Programul „Împreună prindem curaj”.

Programul are ca scop prevenirea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violență și infracțiune în mediul școlar şi se adresează preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, părinților/familiilor preșcolarilor și elevilor. 

Bugetul programului „Împreună prindem curaj” și mecanismul de alocare a banilor 

Bugetul total al programului este 1.407.473 lei, iar bugetul pe județ este diferențiat în funcție de dimensiunea populației școlare. 

Bugetul maxim care poate fi alocat unei unități de învățământ este 4.000 lei. 

Lista cu unitățile de învățământ care vor beneficia de finanțare va fi înaintată la ISJ/ISMB de către directorul CJRAE/CMBRAE, în urma evaluării proiectelor depuse, conform ordinului de ministru

Calendarul programului 

Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar se va desfășura pe parcursul anului școlar 2023-2024 și va avea următorul calendar: 

  • 10 decembrie 2023 – Înscrierea unităților de învățământ în program 
  • 15 decembrie 2023 – Selectarea unităților de învățământ în program și transmiterea listelor de către CJRAE/CMBRAE către inspectoratele școlare 
  • Decembrie 2023 – Alocarea, de către ISJ/ISMB, a sumelor dedicate implementării Programului în bugetele unităților selectate 
  • Ianuarie – iunie 2024 – Desfășurarea activităților la nivelul unităților de învățământ 
  • Iunie 2024 – Raportarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute la nivelul unităților de învățământ
Înscrierea și selecția unităților de învățământ

Programul este deschis tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică din țară. Participarea la proiect se face pe baza înscrierii și selecției de către CJRAE, CMBRAE.

Condiții de participare:

  • unitatea de învățământ să aibă personalitate juridică;
  • unitatea de învățământ demonstrează că există necesitatea inițierii și desfășurării unor activități de prevenire a violenței și infracțiunilor pentru preșcolari/elevi și familiile acestora;
  • unitatea de învățământ își propune să implice Comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenței, a faptelor de corupție şi discriminării în mediul școlar şi promovarea interculturalității în proiectarea și desfășurarea activităților

Criterii generale de selecție (3-5 criterii):

  • Formularul de înscriere este completat în întregime, sunt descrise nevoile preșcolarilor/ elevilor, activitățile propuse, rezultatele așteptate, echipa implicată, parteneriatele și cheltuielile necesare;
  • Activitățile propuse sunt adecvate pentru nevoile preșcolarilor/elevilor și se încadrează în obiectivele programului;
  • Desfășurarea activităților propuse este planificată în perioada noiembrie 2023 – mai 2024;
  • Bugetul solicitat este de maxim 4000 lei;
  • Cheltuielile și bugetul estimat sunt corelate cu activitățile propuse.

La aceste criterii generale CJRAE/CMBRAE poate să adauge alte criterii specifice de selecție.

Activitățile pot fi organizate în cadru școlar sau extrașcolar, inclusiv în săptămâna „Școala Altfel”.

Exemple de activități:

  • Activități de cunoaștere și dezvoltare a coeziunii pentru elevi, cadre didactice.
  • Biblioteca vie, inclusiv cu victime ale violenței/ persoane care au fost condamnate,
    apoi reintegrate și reabilitate social;
  • Teatru forum;
  • Cluburi de filme/ documentare tematice;
  • Grupuri de sprijin pentru elevii implicați în situații de violență (elevii cu
    comportamente violente, elevii victime dar și elevii martori);
  • Vizite la tribunal, la muzeele închisorilor;
  • Activități de învățare între egali (peer education);
  • Activități artistice și sportive;
  • Concursuri tematice;
  • Campanii de conștientizare și sensibilizare;
  • Ateliere pentru susținerea familiilor în ceea ce privește exercitarea rolului lor educativ
    (în colaborare cu cadre didactice și cu alți parteneri);
  • Întâlniri ale elevilor și cadrelor didactice cu reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei,
    Serviciului pentru siguranța școlară, în vederea realizării unor dezbateri pe teme
    referitoare la fenomenul violenței;
  • Participarea cadrelor didactice la activități de formare privind
    managementul/rezolvarea conflictelor și managementul clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, promovarea cooperării, organizate în cadrul școlii, la CCD sau la parteneri;
  • Sesiuni de informare/instruire referitoare la aplicarea Procedurii de management a cazurilor de violență adresate personalului unităților de învățământ și chiar elevilor.
DOCUMENT Formular de înscriere în Programul „Împreună prindem curaj”
DOCUMENT Formular de raportare în Programul „Împreună prindem curaj”
DOCUMENT Programul „Împreună prindem curaj”


3 comments
  1. În noiembrie 2023 acest Program era promovat cu surle și trâmbițe!
    Acum parcă l-a înghițit pământul…. 2-3 Inspectorate și CJRAE-uri au publicat câteva vorbe, unele chiar au făcut publice inclusiv listele cu beneficiari, în rest … nimic.
    Din respect pentru cei care s-ar străduit să aplice și să implementeze proiectele propuse, bine spus, pe 2 lei, nu ar trebui să se respecte ordinul așa cum a fost aprobat? Nu există liste cu beneficiarii pe site-ul ministerului, nu există centralizatoare, nu există transparență! Nu sunteți curioși, ca și site cu o oarecare credibilitate, în ce măsură informațiile postate de dvs. s-au concretizat pe termen mai lung?

  2. Nu o să se schimbe mare lucru pentru că suntem în România, majoritatea școlilor nu vor dori acest proiect iar cele care îl vor dori vor face niște chestii super plictisitoare că doar suntem în România, țara unde elevii nu pot avea parte de chestii interesante în școli

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile și primăriile să nu includă pe liste,în programul „Școli Sigure și Sănătoase”, clădiri abandonate sau care au fost închise deja din alte cauze decât „acțiuni seismice recente” – adresă a Ministerului Educației

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis o notă către inspectoratele școlare prin care le cere să transmită școlilor și autorităților locale să nu includă în programul pentru consolidarea clădirilor…
Vezi articolul

Estimez că în următorii doi ani, maximum 3 ani, în România nu va mai exista nici o școală care să aibă un grup sanitar neconform, spune ministrul Educației / Sorin Cîmpeanu dă vina pe autoritățile locale care nu folosesc banii alocați de Guvern pentru a face toalete în școli

În cadrul conferinței de presă, Sorin Cîmpeanu a fost întrebat de numărul de școli care nu au autorizații, în contextul în care școala începe în mai puțin de 2 săptămâni.…
Vezi articolul

VIDEO Dan Barna, despre proiectul legii educației sexuale în școli: Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților / Obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă

Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților, a declarat luni liderul USR-PLUS, Dan Barna, despre legea care introduce educația pentru sănătate și implicit educația…
Vezi articolul

Rata de absolvire la licee teoretice este în scădere – studiu al Institutului de Științe ale Educației. Mulți elevi se gândesc să renunțe la școală după primul an de liceu pentru că nu învață lucruri care să le fie de folos în viață. Alte motive: elevii simt că au rămas în urmă la învățătură și că pierd mult timp pe drum spre liceu

Mulți elevi care ajung în clasa a X-a se gândesc să renunțe la școală pentru că nu învață lucruri noi, care să îi ajute în viață, arată un studiu recent…
Vezi articolul