DOCUMENTE Școlile pot primi 4.000 de lei pentru proiecte de prevenire a violenței școlare / Bugetul alocat pentru fiecare județ și formularul de înscriere care trebuie depus până pe 10 decembrie

4.589 de vizualizări
Formular de înscriere în Programul „Împreună prindem curaj”
Ministerul Educației alocă 1.407.473 de lei pentru cel puțin 250 de școli care vor depune proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar la CJRAE/CMBRAE până pe 10 decembrie 2023, prin Programul „Împreună prindem curaj”.

Programul are ca scop prevenirea apariţiei şi dezvoltării comportamentelor agresive, faptelor de violență și infracțiune în mediul școlar şi se adresează preșcolarilor, elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, părinților/familiilor preșcolarilor și elevilor. 

Bugetul programului „Împreună prindem curaj” și mecanismul de alocare a banilor 

Bugetul total al programului este 1.407.473 lei, iar bugetul pe județ este diferențiat în funcție de dimensiunea populației școlare. 

Bugetul maxim care poate fi alocat unei unități de învățământ este 4.000 lei. 

Lista cu unitățile de învățământ care vor beneficia de finanțare va fi înaintată la ISJ/ISMB de către directorul CJRAE/CMBRAE, în urma evaluării proiectelor depuse, conform ordinului de ministru

Calendarul programului 

Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar se va desfășura pe parcursul anului școlar 2023-2024 și va avea următorul calendar: 

  • 10 decembrie 2023 – Înscrierea unităților de învățământ în program 
  • 15 decembrie 2023 – Selectarea unităților de învățământ în program și transmiterea listelor de către CJRAE/CMBRAE către inspectoratele școlare 
  • Decembrie 2023 – Alocarea, de către ISJ/ISMB, a sumelor dedicate implementării Programului în bugetele unităților selectate 
  • Ianuarie – iunie 2024 – Desfășurarea activităților la nivelul unităților de învățământ 
  • Iunie 2024 – Raportarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute la nivelul unităților de învățământ
Înscrierea și selecția unităților de învățământ

Programul este deschis tuturor unităților de învățământ cu personalitate juridică din țară. Participarea la proiect se face pe baza înscrierii și selecției de către CJRAE, CMBRAE.

Condiții de participare:

  • unitatea de învățământ să aibă personalitate juridică;
  • unitatea de învățământ demonstrează că există necesitatea inițierii și desfășurării unor activități de prevenire a violenței și infracțiunilor pentru preșcolari/elevi și familiile acestora;
  • unitatea de învățământ își propune să implice Comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenței, a faptelor de corupție şi discriminării în mediul școlar şi promovarea interculturalității în proiectarea și desfășurarea activităților

Criterii generale de selecție (3-5 criterii):

  • Formularul de înscriere este completat în întregime, sunt descrise nevoile preșcolarilor/ elevilor, activitățile propuse, rezultatele așteptate, echipa implicată, parteneriatele și cheltuielile necesare;
  • Activitățile propuse sunt adecvate pentru nevoile preșcolarilor/elevilor și se încadrează în obiectivele programului;
  • Desfășurarea activităților propuse este planificată în perioada noiembrie 2023 – mai 2024;
  • Bugetul solicitat este de maxim 4000 lei;
  • Cheltuielile și bugetul estimat sunt corelate cu activitățile propuse.

La aceste criterii generale CJRAE/CMBRAE poate să adauge alte criterii specifice de selecție.

Activitățile pot fi organizate în cadru școlar sau extrașcolar, inclusiv în săptămâna „Școala Altfel”.

Exemple de activități:

  • Activități de cunoaștere și dezvoltare a coeziunii pentru elevi, cadre didactice.
  • Biblioteca vie, inclusiv cu victime ale violenței/ persoane care au fost condamnate,
    apoi reintegrate și reabilitate social;
  • Teatru forum;
  • Cluburi de filme/ documentare tematice;
  • Grupuri de sprijin pentru elevii implicați în situații de violență (elevii cu
    comportamente violente, elevii victime dar și elevii martori);
  • Vizite la tribunal, la muzeele închisorilor;
  • Activități de învățare între egali (peer education);
  • Activități artistice și sportive;
  • Concursuri tematice;
  • Campanii de conștientizare și sensibilizare;
  • Ateliere pentru susținerea familiilor în ceea ce privește exercitarea rolului lor educativ
    (în colaborare cu cadre didactice și cu alți parteneri);
  • Întâlniri ale elevilor și cadrelor didactice cu reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei,
    Serviciului pentru siguranța școlară, în vederea realizării unor dezbateri pe teme
    referitoare la fenomenul violenței;
  • Participarea cadrelor didactice la activități de formare privind
    managementul/rezolvarea conflictelor și managementul clasei, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, promovarea cooperării, organizate în cadrul școlii, la CCD sau la parteneri;
  • Sesiuni de informare/instruire referitoare la aplicarea Procedurii de management a cazurilor de violență adresate personalului unităților de învățământ și chiar elevilor.
DOCUMENT Formular de înscriere în Programul „Împreună prindem curaj”
DOCUMENT Formular de raportare în Programul „Împreună prindem curaj”
DOCUMENT Programul „Împreună prindem curaj”


3 comments
  1. În noiembrie 2023 acest Program era promovat cu surle și trâmbițe!
    Acum parcă l-a înghițit pământul…. 2-3 Inspectorate și CJRAE-uri au publicat câteva vorbe, unele chiar au făcut publice inclusiv listele cu beneficiari, în rest … nimic.
    Din respect pentru cei care s-ar străduit să aplice și să implementeze proiectele propuse, bine spus, pe 2 lei, nu ar trebui să se respecte ordinul așa cum a fost aprobat? Nu există liste cu beneficiarii pe site-ul ministerului, nu există centralizatoare, nu există transparență! Nu sunteți curioși, ca și site cu o oarecare credibilitate, în ce măsură informațiile postate de dvs. s-au concretizat pe termen mai lung?

  2. Nu o să se schimbe mare lucru pentru că suntem în România, majoritatea școlilor nu vor dori acest proiect iar cele care îl vor dori vor face niște chestii super plictisitoare că doar suntem în România, țara unde elevii nu pot avea parte de chestii interesante în școli

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Magdalena Dorcioman de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel, județul Argeș, despre subiectele primite de elevi la Sociologie, simulare Bacalaureat 2025: Cei care au trecut dincolo de noțiuni și s-au implicat cu gândul și cu sufletul vor fi simțit că nu a fost doar o simulare, ci un exercițiu de a deveni

Simularea de Bac 2025 la Sociologie a deschis pentru elevii de la profilul umanist nu doar un set de subiecte, ci și o ușă către introspecție, responsabilitate și umanitate, arată…
Vezi articolul
Kitul 'Am grijă de orașul meu', distribuit în școli din București / Foto: Grow Up Romania

Copiii și orașele care îi cresc – Cum pot învăța elevii de clasele pregătitoare, I și a II-a să-și descopere cartierul, istoria locului și să-i respecte pe ceilalți, prin kiturile „Am grijă de orașul meu” create de grupul civic de părinți Grow Up Romania și oferite gratuit în școli din București / Dana Ostacie: Am pornit de la simțul de apartenență la oraș, dorința ca ei să nu fie izolați în drumul acasă-școală

Cum învață un copil să-și dezvolte simțul de apartenență la oraș, să se comporte atunci când iese afară, să-și descopere cartierul și istoria locului în care s-a născut? Zeci de…
Vezi articolul

Mesajul pentru profesori al ministrului Educației din Republica Moldova la începutul anului școlar: Vom putea ridica prestigiul profesiei dacă fiecare dintre noi va continua să fie model de comportament și de grijă pentru elevi, studenți și pentru colegii noștri / La București, niciun mesaj din partea Ligiei Deca sau a vreunui oficial al statului român pentru elevi, profesori sau părinți la începutul anului școlar 2023-2024

În timp ce la București anul școlar a început fără să fie marcat în niciun fel de către ministra Educației, Ligia Deca sau vreun oficial de la vârful ministerului sau…
Vezi articolul
Florin-Alexandru Bologa

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice 2024, absolvent UBB Cluj: Mi-am demonstrat că, dacă dorești ceva cu adevărat, poți. Am urmat cursuri de psihopedagogie specială ca să ajut și eu persoanele cu dizabilități vizuale, după cariera sportivă

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere care a reușit să obțină medalia de aur la judo la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, a fost invitat de onoare la…
Vezi articolul

Ligia Deca, ministrul Educației: A fost adoptată declarația privind politica de salarizare a personalului din învățământ. Aceasta răspunde cerinței sindicatelor de a avea un act normativ publicat în Monitorul Oficial / Declarația adoptată de Guvern nu este act normativ

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat adoptarea unei declarații a Guvernului, care va fi publicată în Monitorul Oficial. Aceasta a spus că declarația respectivă răspunde cererii sindicatelor și angajaților aflați…
Vezi articolul