Dosar penal pentru o școală care a făcut ore față în față cu elevii, în scenariul roșu: cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul Şcolii Internaţionale Oradea, anunțate de Parchet

[jp_post_view]
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat joi că a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor în cazul Şcolii Internaţionale din Oradea, relatează Agerpres.

„În data de 3 noiembrie 2020, la unitatea de învăţământ International School Oradea, cu sediul în str. Armatei Române, nr. 1F, nu au fost respectate prevederile hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor din data de 27 octombrie a.c., în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ fiind identificaţi în sălile de clasă un număr de 32 de elevi, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare„, se arată în comunicatul Biroului de presă al parchetului. 

În Oradea, Comitetul a decis închiderea tuturor școlilor și grădinițelor începând din 27 octombrie, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a depășit 3 la mia de locuitori. Virgil Blage, şeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, declara pe 26 octombrie pentru eBihoreanul.ro că „în conformitate cu Hotărârea CJSU de azi, de marţi toate unităţile de învăţământ din Oradea intră în online, în scenariul roşu„.

Comunicatul integral de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea:

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află înregistrat dosarul cu nr. 4563/P/2020 în care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 03.11.2020 la unitatea de învăţământ ‘Internaţional School Oradea’ cu sediul în mun. Oradea, str.Armatei Române nr.1F, nu au fost respectate prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Bihor din data de 27.10.2020, în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ, fiind identificaţi în sălile de clasă un nr. de 32 elevi cu vârstele cuprinse între 3-9 ani şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”


5 comments
  1. Mai le faceti si dosare penale profesorilor dupa ce se risca sa predea fata in fata.

    Guvernul s-a spalat pe maini si a pasat la autoritatiile locale responsabilitatile, din aceasta cauza este hosul in care ne aflam.

  2. La fel se întâmpla si la scoală gimnaziala din Valea Mare, județul Covasna. Oficial sunt in scenariul roșu dar neoficial se tin toate orele normal si copii merg normal la scoală.

    1. Si pe tine atata te a dus capul: sa torni, in loc sa te intrebi de ce fac scoala fizic. Pentru ca nu au de niciunele. Profesorii aia se risca in fiecare zi sa vina la scoala, imagineaza ti, cu naveta pe banii lor, pentru ca ei sunt oficial in acte trecuti in online. Iar tu atat ai gandit.

      1. Şcola Internaţionala din Oradea este scoala particulara… Au de toate…

    2. Bineînțeles că se țin. Sunt copii săraci, care nu au sculele moderne de conectare la internet și teleșcoală. Mai bine rămân fără școală? Aproape 40% din copii de azi nu au acces la educația online, așa cum este ea. Ce vor face ei în viitor? Cine îi va angaja? Cum se vor descurca să câștige o pâine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul a adoptat HG-ul privind prevenirea hărțuirii sexuale în universități și școli: vor fi acceptate sesizările anonime, iar rolul şi responsabilitățile conducătorului sunt clar definite, anunță ministrul Educației și Cercetării

Guvernul a adoptat Hotărârea privind prevenirea şi combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, anunță ministrul Educației și Cercetării. „În esență, este…
Vezi articolul

UPDATE FOTO VIDEO Profesorii protestează și miercuri în orașele țării – peste 1.000 de manifestanți la Constanța, demonstrații și la Pitești, Suceava, Bistrița, Hunedoara, Sighetu Marmației, Galați, Buzău, Drobeta-Turnu Severin, Iași

Profesorii continuă, miercuri, protestele în orașele țării, după ampla manifestație desfășurată marți la București, însoțită de demonstrații în alte localități. Peste 1.000 de manifestanți au ieșit în stradă la Constanța,…
Vezi articolul
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

VIDEO Mircea Miclea, despre cum se definește succesul învățării: Dacă eu la școală primesc o notă mare pentru că am reprodus două sau trei propoziții notate în caiet, treptat, eu îmi fac o teorie cum că învățarea înseamnă acest lucru – a reține 3-4 propoziții

Psihologul Mircea Miclea, fondator al școlii cognitive în psihologia românească, a explicat cum se definește succesul învățării în rândul elevilor. Invitat la Starea Nației, Mircea Miclea a spus că fiecare…
Vezi articolul

Modificare surpriză în Contractul Colectiv de Muncă din Învățământ 2025 la felul în care se stabilesc drepturile salariale ale profesorilor / Sindicatele au trimis în școli motivele pentru care au semnat CCM, deși anunță proteste

Un paragraf despre faptul că salariile angajaților din învățământ se stabilesc prin lege și nu fac obiectul negocierilor pe baza contractului colectiv de muncă (CCM) a fost introdus în noul…
Vezi articolul