Dosar penal pentru o școală care a făcut ore față în față cu elevii, în scenariul roșu: cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul Şcolii Internaţionale Oradea, anunțate de Parchet

[jp_post_view]
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.
Foto: Edupedu.ro
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat joi că a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor în cazul Şcolii Internaţionale din Oradea, relatează Agerpres.

„În data de 3 noiembrie 2020, la unitatea de învăţământ International School Oradea, cu sediul în str. Armatei Române, nr. 1F, nu au fost respectate prevederile hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bihor din data de 27 octombrie a.c., în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ fiind identificaţi în sălile de clasă un număr de 32 de elevi, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani, şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare„, se arată în comunicatul Biroului de presă al parchetului. 

În Oradea, Comitetul a decis închiderea tuturor școlilor și grădinițelor începând din 27 octombrie, după ce rata de infectare cu noul coronavirus a depășit 3 la mia de locuitori. Virgil Blage, şeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, declara pe 26 octombrie pentru eBihoreanul.ro că „în conformitate cu Hotărârea CJSU de azi, de marţi toate unităţile de învăţământ din Oradea intră în online, în scenariul roşu„.

Comunicatul integral de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea:

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea se află înregistrat dosarul cu nr. 4563/P/2020 în care se efectuează cercetări cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în data de 03.11.2020 la unitatea de învăţământ ‘Internaţional School Oradea’ cu sediul în mun. Oradea, str.Armatei Române nr.1F, nu au fost respectate prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Bihor din data de 27.10.2020, în sensul că au fost organizate cursuri prin prezenţa fizică a elevilor în unitatea de învăţământ, fiind identificaţi în sălile de clasă un nr. de 32 elevi cu vârstele cuprinse între 3-9 ani şi un număr de 12 persoane, angajaţi ai unităţii şcolare.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”


5 comments
  1. Mai le faceti si dosare penale profesorilor dupa ce se risca sa predea fata in fata.

    Guvernul s-a spalat pe maini si a pasat la autoritatiile locale responsabilitatile, din aceasta cauza este hosul in care ne aflam.

  2. La fel se întâmpla si la scoală gimnaziala din Valea Mare, județul Covasna. Oficial sunt in scenariul roșu dar neoficial se tin toate orele normal si copii merg normal la scoală.

    1. Si pe tine atata te a dus capul: sa torni, in loc sa te intrebi de ce fac scoala fizic. Pentru ca nu au de niciunele. Profesorii aia se risca in fiecare zi sa vina la scoala, imagineaza ti, cu naveta pe banii lor, pentru ca ei sunt oficial in acte trecuti in online. Iar tu atat ai gandit.

    2. Bineînțeles că se țin. Sunt copii săraci, care nu au sculele moderne de conectare la internet și teleșcoală. Mai bine rămân fără școală? Aproape 40% din copii de azi nu au acces la educația online, așa cum este ea. Ce vor face ei în viitor? Cine îi va angaja? Cum se vor descurca să câștige o pâine?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Reorganizarea inspectoratelor reprezintă o reformă din raportul QX, problema este că nu mă pot ocupa de ea, că trebuie să salvez burse și salarii în toamnă / Dacă nu pot face ceea ce cred că este corect, plec acasă

Reorganizarea inspectoratelor școlare va avea loc, însă nu poate fi implementată în acest moment, a afirmat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la Vorbitorincii. El a mai spus va alege…
Vezi articolul
Bursele elevilor

OFICIAL Situațiile excepționale pentru care școlile pot solicita suplimentarea sau diminuarea numărului de elevi dintr-o clasă / Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu

Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu,…
Vezi articolul

Plata profesorilor pentru orele remediale, pe masa Guvernului. Proiectul de Ordonanță de Urgență prevede 200 de lei/lună pentru fiecare elev și un buget total din fonduri europene de 50 milioane euro

Plata profesorilor pentru orele remediale se va reglementa printr-o Ordonanță de Urgență, conform proiectului de act normativ în stadiu de document lucru, consultat de Edupedu.ro. Proiectul va intra în ședința…
Vezi articolul