Două dezacorduri ale ministrului Educației, în aceeași conferință: „Educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește” / „Aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica”

18.834 de vizualizări
Ministrul Educației a făcut două greșeli gramaticale în conferința de presă susținută astăzi, 14 iunie, cu o zi înainte de examenul la Limba și literatura română pe care îl vor susține elevii de clasa a VIII-a.

„Grădinițele, fie ele de stat sau particulare, trebuie să aibă aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica probabil mâine“, a declarat Anisie, moment în care a marcat și primul dezacord din acest discurs.

Profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește de la Ministerul Educației. El va fi plătit diferit, de autoritatea publică locală„, a continuat Monica Anisie, cu al doilea dezacord.

Monica Anisie este profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național Tudor Vianu din București. De altfel, ministrul Educației a precizat că la Evaluarea Națională care debutează mâine, 15 iunie, se va prezenta și clasa de elevi a cărei dirigintă a fost până în luna noiembrie 2019, când a preluat funcția în Guvernul Orban.


3 comments
  1. Dincolo de greșelile de exprimare, poate ne explică doamna ministru cum de la Sibiu nu s-au plătit niciodată cadrele didactice pentru grădinițele de vară desfășurate? De ce la Sibiu sunt obligate să lucreze fără a fi plătite dacă în alte județe se practică acest mod de organizare a grădinițelor de vară? Nu este aceeași lege pentru toată țara?

  2. câtă neruşinare din partea celor care au acuzat un inginer cu facultate la petrol si gaze-dna Dăncilă-ca nu ştie sa vorbească ! acum e bine că un profesor de lb română face greşeli (pt ca nici nu ştie că le face)cu nemiluita 😥

  3. Poate că mulți dintre noi, în locul Doamnei Ministru, am face greseli mai mari de exprimare dacă ar trebui să ne gândim în același timp la atâtea scenarii. Chiar dacă e profesor de română, sau cu atât mai mult, nu se pune problema că nu ar cunoaște formele corecte de exprimare…
    Îmi pun însă întrebarea logică: dacă este atât de îngândurată încât nu mai vorbește corect în limba română, aceasta fiind chiar materia pe care o predă, poate decide corect in ceea ce privește educația, examenele, viitorul copiilor noștri?… Îmi amintesc, cu oarecare teamă de pericol, de o altă doamnă celebră din politica recentă care spunea că, deși face greșeli de exprimare, a luat cele mai bune decizii pentru români. Acum avem chiar o altă formă a binelui, actualizată: Binele făcut cu forța. Ferească Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu anunță că universitățile de Medicină discută despre posibilitatea de a înmatricula o parte dintre cei 4.900 de studenți marocani, refugiați din Ucraina, la solicitarea ministrului omolog din Maroc

Universitățile de Medicină discută despre posibilitatea de a înmatricula o parte dintre cei 4.900 de studenți marocani, refugiați din Ucraina, la solicitarea ministrului omolog din Maroc. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

BREAKING Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, sesizează Parchetul European în cazul achiziției microbuzelor electrice pentru elevi. Diferențe de preț între 99.000 și 263.000 de euro pentru același tip de vehicul

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pe 8 decembrie că a sesizat Parchetul European cu privire la achiziția microbuzelor electrice finanțate prin PNRR, după ce controlul intern…
Vezi articolul

Niciun profesor din preuniversitar nu apare, până acum, în echipa de consilieri anunțată de ministrul Educației, Daniel David / Echipa – dominată de profesori de la Cluj, inclusiv directorul de cabinet – decanul de la FSEGA, Răzvan Mustață / 15 consilieri onorifici, printre care Sergiu Pașca, profesor la Stanford, sau fostul ministru Mircea Dumitru

Cinci consilieri ministru și nu mai puțin de 15 consilieri onorifici numără până în acest moment cabinetul noului ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, publicată de minister. Aceasta nu…
Vezi articolul