Două medalii de argint și două de bronz obținute de elevele românce la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024. Societatea pentru Excelență în Informatică: Elevele sunt la prima participare la o competiție internațională, ca reprezentante ale echipei naționale / Avem și cea mai tânără medaliată din istoria competiției

4.061 de vizualizări
Foto: SEPI/ Facebook.com
Elevele românce au obținut două medalii de argint și două de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete (EGOI) 2024, organizată în Olanda. Elevele sunt la prima lor participare la o competiție internațională, iar una dintre ele este cea mai tânără medaliată din istoria olimpiadei.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI), care a asigurat pregătirea elevelor pentru competiție.

„Au participat 195 de concurente din 57 de țări, dintre care 22 de pe alte continente, transformând astfel competiția într-o veritabilă olimpiadă internațională pentru fete”, potrivit SEPI.

Rezultatele obținute de cele patru eleve din echipa României sunt:

  • Petcu Ana-Maria, clasa a XI-a, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, București, Medalie de Argint
  • Pașca Ioana Mihaela, clasa a XI-a, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Brad, Medalie de Argint
  • Morariu Iulia-Ela, clasa a VII-a, Colegiul Național Emil Racoviță, „Hai La Olimpiada”; Cluj Napoca, Medalie de Bronz
  • Ipate Elisa, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, București, Medalie de Bronz.

„Rezultatele sunt cu atât mai meritorii cu cât ele se află la prima participare la o competiție internațională, ca reprezentante ale echipei naționale. De remarcat este faptul că Iulia Morariu reușește să doboare recordul de cea mai tânără elevă medaliată în cadrul acestei competiții, de-a lungul celor 4 ediții”, mai anunță organizația.

Astfel, România reușește menținerea pe poziția a IV-a în clasamentul european all time, cu un total de 13 medalii (3 aur, 7 argint și 3 bronz).

Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) care a asigurat selecția și pregătirea loturilor reprezentative, conform sursei citate: Daniela Lica de la Centrul Județean de Excelență (CJEx) Prahova, Ploiești și Mihaela Cismaru de la Universitatea din Craiova

Organizația SEPI anunță că „va continua pregătirea și stimularea performanței în informatică a fetelor din România, prin organizarea în toamnă a celei de a doua ediții a Girls’ Programming Camp, o tabără de pregătire a elevelor pentru viitoarele ediții ale EGOI”.

Și Republica Moldova a participat la EGOI 2024 în Olanda:

România și Republica Moldova la EGOI 2024 / Foto: SEPI/ Facebook.com
Citește și:
O medalie de aur, patru medalii de argint și o medalie de bronz, obținute de elevii români la Olimpiada Internațională de Matematică 2024 – România, pe locul 12 din 108 de țări
Patru medalii de aur și una de bronz, obținute de elevii români la Olimpiada Europeană de Fizică 2024. Toți cinci sunt de la același liceu privat / Descarcă problemele de concurs
Medalii de bronz și o mențiune pentru elevii români la Olimpiada Internațională de Biologie 2024, din Kazahstan. Cei patru tineri sunt de la licee de stat
Opt medalii de aur, argint și bronz pentru elevii români, la Olimpiada Europeană de Geografie 2024, anunță Ministerul Educației
Cinci medalii de argint și una de aur pentru elevii olimpici români, la Balcaniada de Matematică pentru Juniori 2024 din Turcia
Trei medalii de argint și una de bronz pentru elevii români la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, competiție inițiată de România acum 30 de ani
Trei medalii de aur și una de argint pentru elevii olimpici români, la Olimpiada Balcanică de Fizică 2024, anunță ministra Educației


1 comment
  1. Bravo copilașelor din Ro și Md!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ediția nouă a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic – DOOM 3 este online și va fi lansată oficial într-o lună, spune Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Lucrăm să fie un instrument mai complex

Cea mai recentă ediție a Dicționarului Ortografic Ortoepic și Morfologic (DOOM 3), publicată în noiembrie 2021 de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române este accesibilă…
Vezi articolul

LISTĂ 9 școli pilotează anul acesta modelul de la Colegiul “Lazăr” din București: elevii de a XII-a fac doar materiile de Bacalaureat în ultimele două module ale anului școlar / Ministerul anunță 28 de noi școli-pilot

Lista celor 28 de școli-pilot în anul școlar 2022-2023 a fost publicată de Ministerul Educației. Acestea se adaugă celor 6 școli-pilot care funcționează din anul școlar 2021-2022 și care „au…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, despre programa de literatură română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență: Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii și literatura veche sunt rețeta perfectă

Scriitorul Radu Vancu atrage atenția asupra recomandărilor din programa de liceu de la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență pe 25 noiembrie. „Dacă vrem să-i…
Vezi articolul