DRAFT Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu cea a salariului minim / Plafonare și a celorlalte burse în anul școlar 2025-2026

4.482 de vizualizări
Foto: © Noppadol Thammatorn | Dreamstime.com
Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu creșterea salariului minim brut. Executivul urmează să modifice în acest sens legea învățământului preuniversitar, potrivit proiectului de OUG „trenuleț” obținut de Economedia.ro.

Mai exact, bursele de excelență tip I și tip II (pentru premii sau medalii la competițiile școlare internaționale, respectiv locul I pe țară la olimpiadele școlare naționale), care sunt stabilite în funcție de salariul minim brut, ar urma să fie înghețate în 2025.

Bursele de excelență tip I și tip II au valori, în prezent, raportate la salariul minim brut, de la 100% din acesta, la 25% din salariul minim brut, în funcție de premii (premiul I, II, III sau mențiune). Salariul minim brut este de 3.700 de lei, iar de la 1 ianuarie va fi 4.050 lei, potrivit unui comunicat al ministerului Muncii, după cum a scris și Edupedu.ro. Însă bursele de excelență, conform prevederilor din proiectul de ordonanță „trenuleț”, nu se vor mai ralia acestei creșteri.

Legea educației 198/2023 ar urma să fie modificată în așa fel încât să prevadă expres că bursele de excelență tip I și tip II se plafonează la nivelul salariului minim brut acordat în decembrie 2024 (adică 3.700 de lei – sursa).

Ordonanța „trenuleț” mai prevede modificări și la celelalte burse: de merit, de reziliență, socială și tehnologică. Acestea ar urma să aibă aceleași sume ca în prezent și în anul școlar 2025-2026. OUG „trenuleț” amână din nou faptul că cuantumurile burselor sunt propuse de Consiliul pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFÎP) și adoptate prin Hotărâre de Guvern (HG).

Iată modificările pentru legea 198/2023 prin OUG „trenuleț” 2024 – draft:

„Art. XXIX – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. La articolul 108, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins: „(3^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru anul școlar 2025 – 2026, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
    • a) bursă de merit – 450 lei/lună;
    • b) bursă de reziliență – 300 lei/lună;
    • c) bursă socială – 300 lei/lună;
    • d) bursă tehnologică – 300 lei/lună.
  2. La articolul 108, după alineatul (17) se introduce un nou alineat, alin. (17^1), cu următorul cuprins:

(17^1) Cuantumul lunar al burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/națională este diferențiat în funcție de nivelul distincției obținute, după cum urmează:

a) pentru locul I, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii decembrie 2024;

b) pentru locul al II-lea, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii decembrie 2024;

c) pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii decembrie 2024;

d) pentru mențiune, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul a 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii decembrie 2024”.

Context. Documentul Ordonanței „trenuleț” este la stadiul de proiect și ar mai putea fi modificat. Planul era ca acest document să fie elaborat și aprobat de viitorul Guvern, însă negocierile politice dificile din ultimele zile întârzie formarea noului Executiv, notează G4Food.ro.

Numele „ordonanța trenuleț” provine din modul în care această ordonanță este aprobată și adoptată, adesea la sfârșitul anului, într-un ritm accelerat și cu multe prevederi incluse. Este o metaforă care face referire la faptul că documentul final seamănă cu un tren format din multe „vagoane” – articole sau măsuri legislative.

Acest tip de ordonanță include, de obicei, modificări legislative din diverse domenii, fără o legătură evidentă între ele, toate fiind „legate” într-un singur document pentru a fi adoptate simultan și care au drept scop final stabilirea cadrului măsurilor fiscale ce se aplică în anul următor.

Foto: © Noppadol Thammatorn | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Înghețarea salariilor și a sporurilor în Învățământ, pregătită de Guvern pentru 2025 / Concursul de titularizare ar fi pus în pericol, iar profesorii nu ar mai primi nici vouchere de vacanță anul viitor – surse Economedia.ro
Din amânare în amânare. Desființarea inspectoratelor școlare este întârziată până la începutul anului școlar 2026-2027 – proiect de OUG
Ținta de 1% din PIB pentru cercetare, care ar fi trebuit atinsă din 2020, ar urma să fie din nou amânată până în 2026 / Limitări privind cheltuielile de personal pentru institutele de cercetare / Indemnizații stabilite la nivelul decembrie 2024 pentru membrii Academiei – Proiectul „ordonanței-trenuleț” pregătite de guvern


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Monica Anisie, participă la ședința convocată de președintele Klaus Iohannis începând cu ora 12:00, cu privire la „măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”

Ministrul Educației, Monica Anisie, participă începând cu ora 12:00 la ședința convocată de președintele Klaus Iohannis cu privire la „măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19”. Prezența ministrului Educației la discuțiile…
Vezi articolul

Inițiativă PSD: Copiii majori au obligația să plătească pensie de întreținere părinților, bunicilor și străbunicilor. Refuzul constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an

Deputatul PSD, Dumitru Gherman, a depus la Parlament o inițiativă legislativă prin care copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină material, prin plata unei pensii, părinții, părinții vitregi,…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Modelul de subiect de examen pentru învățători a fost publicat de Ministerul Educației – descarcă / Prima inspecție la clasă se susține până pe 9 februarie, prevede calendarul

Modelul de subiect pentru examenul național de definitivare în învățământ 2024, pentru profesorii din învățământul primar, a fost publicat de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare. Subiectul…
Vezi articolul