Drept la replică. Senatorul Ștefan Pălărie revine asupra declarațiilor sale și susține că decizia de a funcționa în format online/fizic a unei unități de învățământ trebuie descentralizată la nivelul fiecărei unități

[jp_post_view]
Ștefan Pălărie / Foto: USR-PLUS
Ștefan Pălărie reacționează după ce Edupedu a scris că senatorul USR propune ca, în cazurile în care rata de incidenţă COVID-19 depăşeşte 6 la mia de locuitori, colectivul de părinţi de la clasă să hotărască dacă orele se desfăşoară online sau cu prezenţă fizică. Pălărie își nuanțează declarația inițială și nu mai face referire la decizia părinților de a trece clasa în online, ci la o descentralizare la nivelul școlii.

Astfel, el susține că „dreptul exclusiv al autorităților și al epidemiologilor de a decide dacă activitatea școlară se desfășoară în regim online sau fizic nu mai poate să fie absolut atâta timp cât avem la nivel național o rată de vaccinare scăzută, testele rapide lipsesc din școli, avem clase supra-aglomerate”, printre altele. De aceea, „decizia de a funcționa în format online/fizic a unei unități de învățământ trebuie descentralizată la nivelul fiecărei unități. Toate părțile implicate în viața unei școli trebuie să fie parte a deciziei”.

Mai jos, dreptul la replică integral:

„Referitor la titlul articolului – care cataloghează postarea mea de pe pagina de facebook ca fiind un “derapaj”

Dreptul exclusiv al autorităților și al epidemiologilor de a decide dacă activitatea școlară se desfășoară în regim online sau fizic NU mai poate să fie absolut atâta timp cât:

–          Avem la nivel național o rată de vaccinare scăzută

–          Testele rapide lipsesc din școli

–          Avem clase supra-aglomerate

–          Nu avem sisteme de ventilație a aerului în clase

–          Consumabilele de igienă lipsesc din multe școli

–          Avem încă unități de învățământ care nu au apă curentă

–          Nu există măsuri complementare care să asigure oprirea transmiterii comunitare atunci când elevii nu vin la școală (dar pot merge în centre comerciale)

–          Există unități școlare pentru care învățământul online este imposibil (încă avem elevi fără echipamente sau comunități fără internet)

Toate cele enumerate atestă, în fapt, o lipsă de capacitate a autorităților statului de a gestiona situația pandemică corespunzător. Ele îndreptățesc părintele să fie parte a deciziei de a-și trimite copilul la școală în format fizic strict în perioada în care există o incidență foarte mare și un grad accelerat de transmitere comunitară.

Decizia de a funcționa în format online/fizic a unei unități de învățământ trebuie descentralizată la nivelul fiecărei unități. Toate părțile implicate în viața unei școli trebuie să fie parte a deciziei.”

Citește și:
Nu poți decide închiderea unei școli la nivelul colectivului de părinți de la clasă, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților / Senatorul USR Ștefan Pălărie a cerut ca părinții să decidă când se închid școlile la o incidență de peste 6 la mie
Derapaj al unui senator USR: acesta cere ca părinții să decidă când se închid școlile la o incidență de peste 6 la mie

2 comments
  1. Prin multe decizii care se iau asupra sistemului de învățământ de către unele persoane, chiar se creează haos și nesiguranță, iar tinerii de astăzi sunt cei care pierd! Și dacă nu sunt :teste de salivă, consumabile în școli sau, dacă elevii, dar și profesorii n-au dispozitive electronice cine-i de vină, domnule, părinții acestor elevi ale căror neajunsuri le enumerați v-au votat, atât pe dvs., cât și pe alți domni! Faceți ceva constructiv, nemaipomenind de învățarea online! Cine le plătește curentul electric elevilor pe parcursul învățării online, învățământul este gratuit sau ii tot trimiteți în această sferă, doar de a nu se mai înregistra cheltuieli în școli?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul anunţă că acordă vouchere pentru calculatoare copiilor din familii fără posibilităţi, ca să sprijine învăţarea online „în această perioadă”. Dar bonurile de 200 de euro pot fi primite abia în toamnă

UPDATE Ionel Dancă, șeful cancelariei prim-ministrului, a revenit cu următoarea precizare, pentru Edupedu.ro: „sensul intenționat al afirmației mele a fost de a sprijini dezvoltarea învățământului online în condițiile în care…
Vezi articolul

Rezultatele de la admiterea la școlile de poliție, de pompieri și de jandarmi au fost afișate, cursurile încep din 30 ianuarie / Viitorii polițiști trebuie să aducă de acasă „7 caiete studențești a 100 file și 1 caiet dictando a 48 file fără spire”, jandarmii și „trusă de geometrie”, iar pompierii câte „o cutie de creioane colorate și un top de coli A4”

Școlile postliceale din subordinea Ministerului de Interne au afișat rezultatele finale după admiterea care a avut loc în ultima parte a anului trecut, în perioada octombrie-decembrie. Rezultatele au fost afișate…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație, susține trecerea clasei a IX-a la gimnaziu și examen de admitere la liceu la 16 ani, vârstă la care elevul poate să facă școala de ucenicie la locul de muncă sau poate merge în învățământ dual

Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației, susține că învățământul obligatoriu ar trebui să se termine la 16 ani, cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pe modelul…
Vezi articolul