Studenții cer să se întâlnească cu Dăncilă, Andronescu, Teodorovici și Cuc pentru discuții pe propunerea guvernului de a limita transportul gratuit cu trenul și acordarea burselor

780 de vizualizări
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești anunță că a trimis adrese către Guvern și Ministerul Finanțelor, în care a cerut menținerea gratuității la transportul cu trenul și a bursei pe tot parcursul anului universitar. În același timp, studenții au solicitat întâlniri cu premierul Viorica Dăncilă, cu ministrul Educației Ecaterina Andronescu, cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc și cu ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, pentru a discuta propunerea executivului de limitare a gratuității de care beneficiază studenții în transportul feroviar.
  • Reacția studenților vine după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a propus “limitarea numărului de călătorii gratuite în fiecare an, limitarea la 26 de ani a vârstei până la care se acordă călătoriile și să nu mai primească studenții repetenți sau cu restanțe“.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi îndeamnă pe studenții care vor să aibă în continuare gratuitate la transportul feroviar sau să își păstreze bursa pe tot parcursul anului universitar să trimită adrese guvernului, prin care să ceară acest lucru.

„Miercuri, 17 iulie 2019, ANOSR și organizațiile membre au trimis adrese către Guvern și Ministerul Finanțelor Publice pentru a stopa limitarea drepturilor studenților”, spun tinerii.

Aceștia au publicat adresele trimise marți, 16 iulie 2019, către Ministerul Educației, Ministerul Transporturilor, Ministerul Finanțelor și Guvern, prin care au solicitat o întâlnire cu miniștrii Ecaterina Andronescu, Răzvan Cuc, Eugen Teodorovici și cu premierul Viorica Dăncilă, „pentru a discuta măsurile economice ce se doresc a fi implementate, referitoare la limitarea drepturilor studenților privind transportul gratuit cu trenul și acordarea burselor”.

Studenții spun că CFR Călători le-a comunicat că „doar 20% din numărul total de bilete vândute îl reprezintă biletele emise pentru studenți”, anul trecut.

„Gratuitatea la transportul feroviar intern acordată de statul român studenților înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență la instituțiile de învățământ superior acreditate reprezintă una dintre facilitățile cu cel mai mare impact asupra calității vieții studenților. În contextul dimensiunii sociale a educației, această măsură constituie unul dintre mecanismele de implementare a unor politici publice ce vizează echitatea în învățământul superior, care contribuie la creșterea numărului de studenți din medii socio-economice defavorizate”, spun studenții.

Tinerii susțin că gratuitatea pe tren „încurajează mobilitatea studenților, atât pentru schimburi de experiență între centrele universitare, cât și pentru a lua parte la diferite manifestări artistice, culturale, sportive sau științifice, desfășurate în diverse orașe ale țării. De asemenea, putem remarca în prezent și exemplul altor țări europene, precum Luxemburg sau Slovacia, care au adoptat deja aceste măsuri de gratuitate ale transportului feroviar pentru studenți, fapt care a contribuit la creșterea calității vieții studențești”.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Structurile următorilor patru ani școlari, până în 2027-2028 inclusiv – publicate de Ministerul Educației din Portugalia, după consultări publice: În educație, stabilitatea și predictibilitatea pentru școli și familii sunt esențiale

Structurile următorilor patru ani școlari, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv, au fost publicate de Ministerul Educației din Portugalia, după consultările publice din această vară. Calendarele prevăzute de ordinul de…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Lucian Puiu Georgescu, a majorat cu 20-30% salariile tuturor șefilor din instituție, inclusiv pentru sine / O zi mai târziu, universitatea i s-a alăturat, în instanță, în efortul de a bloca ordinul de ministru prin care el nu este confirmat pentru un nou mandat

Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care încearcă să obțină în instanță blocarea ordinului de ministru de neconfirmare în funcția de rector, după alegerile universitare din…
Vezi articolul

VIDEO O studentă din Turcia, doctorandă în SUA la Tufts University, ridicată din stradă de agenți federali, în contextul represiunilor împotriva susținătorilor cauzei palestiniene

O studentă turcă de la Tufts University, Rumeysa Ozturk, a fost reținută de agenți federali în Somerville, un oraș din apropierea Bostonului, în contextul acțiunilor administrației Trump împotriva susținătorilor cauzei…
Vezi articolul

Sindicatele le cer profesorilor să boicoteze prima zi de școală: Ne întâlnim pe 8 septembrie, la ora 11:00, în Piața Victoriei / Rolul celor care rămâneți în școli este la fel de important: O sală de clasă goală, o festivitate anulată vor fi un semn puternic că Educația este în suferință

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au lansat un mesaj comun adresat tuturor profesorilor: să boicoteze prima zi de școală, indiferent dacă merg…
Vezi articolul