„E un șoc binevenit” rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, spune sociologul Sebastian Lăzăroiu: „Grecii și-au măturat vechea clasă politică abia după ce au intrat în colaps economic. Noi avem șansa să o facem înainte” / S-ar putea ca duminica viitoare să aflăm că, numeric, nu e posibilă decât o majoritate între PSD, USR și PNL, dacă vrem să izolăm curentele excentrice

2.045 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Alegerea a doi candidați anti-sistem în primul tur al alegerilor prezidențiale, dintre care unul pro-rus cu poziții ultra-naționaliste și anti-europene, în condițiile în care niciunul dintre exit-poll-urile publicate după închiderea urnelor nu a previzionat un astfel de rezultat, „e un șoc binevenit”, spune pentru Edupedu.ro sociologul Sebastian Lăzăroiu.

„E un șoc binevenit! Mă bucur că s-a întâmplat așa. Grecii și-au măturat vechea clasă politică abia după ce au intrat în colaps economic. Noi avem șansa să o facem înainte de colapsul economic, pentru că el pândește la ușă. E nevoie de reforme instituționale serioase și e nevoie ca partidele mainstream, înnoite, să învețe să coopereze pentru că ăsta e viitorul: vot fragmentat, curente diferite, absența unor partide dominante, cum a fost PSD la un moment dat”, atrage atenția Lăzăroiu.

Într-un interviu acordat Edupedu.ro, fostul ministru al muncii și consilier prezidențial a afirmat că „s-ar putea ca duminica viitoare să aflăm că, numeric, nu e posibilă decât o majoritate între PSD, USR și PNL, dacă vrem să izolăm (nu să anihilăm) curentele excentrice. Stânga-dreapta, PSD-anti-PSD, comuniști-anti-comuniști sunt dihotomii depășite, folosite doar în campanii. Ele nu mai au relevanță pentru alegători”.

Rep: Care sunt cauzele care au condus la un rezultat fără precedent în istoria României, în alegerile prezidențiale: un candidat care nu a fost surprins de nicio casă de sondare a opiniei publice și de nicio instituție cu rol de prim-plan în societate (instituții ale statului, media cu excepții etc), cu discurs pro-Putin și neolegionar, a obținut cele mai multe voturi în primul tur?
 Sociologul Sebastian Lăzăroiu: Sunt și cauze interne, și contextul global. Contextul îl știm: pandemia cu restricțiile ei a însemnat restrângerea unor libertăți, după pandemie a venit inflația și imediat războiul din Europa care a crescut și mai mult inflația, mai ales prin criza energetică. Consecințele interne nu s-au lăsat așteptate: nemulțumiri în creștere, sărăcirea clasei de mijloc și influențele războiului hibrid, purtat prin propaganda lui Putin, care a afectat și mai mult jocul democratic. La acestea s-a adăugat orbirea partidelor tradiționale, oricum aflate în criză de legitimitate de mai bine de un deceniu. Nu e nicio surpriză, deci, că USR, un partid nou, a reușit să se salveze la acest prim tur de scrutin. Construirea unui sistem cu circuit închis (bani de la buget pentru cumpărarea celor mai multe media), bălmăjirea reformelor, lipsa de onestitate și asumare, garnitura de lideri tot mai slabi (și mai lacomi, aș adăuga) a culminat cu cea mai penibilă ofertă electorală la un scrutin prezidențial. Noi am mai avut perioade în istorie când democrația mimată până la ridicol și putreziciunea din sistem au favorizat apariția mișcărilor extremiste mesianice. Călin Goergescu pare un déjà vu. 

Citește aici interviul integral acordat de sociologul Sebastian Lăzăroiu

Foto: © RoibulDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Institutele de sondare a opiniei publice sa dea banii inapoi la stat! Nici pe instalatori nu-i platesti daca mai curge apa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sfidarea regulilor la nivel înalt. La o zi după ce Guvernul a anunțat noi restricții, ministrul Raluca Turcan și președinta CJ Sibiu s-au înghesuit într-o remorcă cu opt persoane, între care și un copil, toți fără mască/ Unul dintre colegii liberali din Sibiu a fost internat luni cu COVID-19

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean (foto deschidere) și alți liberali au participat, sâmbătă, la o acțiune de împădurire în zona montană a orașului Tălmaciu, iar…
Vezi articolul

Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice

Noul ministru al Educației din Franța, după ce fostul deținător al portofoliului, Gabriel Attal, a devenit premierul Republicii, este Amélie Oudéa-Castéra, o fostă jucătoare de tenis care a absolvit Școala…
Vezi articolul

Reforma educației digitale în Cehia: modalități „etice, eficiente și sigure” prin care elevii de școală primară și gimnaziu vor învăța „noua informatică”, de la algoritmi la coding și procesarea seturilor mari de date

Elevii cehi vor începe din școala primară să își formeze primele idei despre cum să stocheze date și informații și cum să folosească diverse elemente digitale din lumea din jurul…
Vezi articolul

Numărul studenților în universitățile românești ar putea crește dacă acestea se deschid mai mult către adulții care vor să revină în educație, inclusiv prin locuri la buget rezervate lor, ca în Irlanda sau Spania / Altă opțiune pentru aceștia: „relaxarea regulii” de a avea Bacalaureatul – recomandări în raportul OCDE

Măsuri de sprijin pentru adulții care vor să revină în educație, la ani buni după ce au terminat liceul, sunt propuse de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) drept…
Vezi articolul

Curriculumul de liceu în Austria, una din țările europene cu cele mai bune rezultate PISA 2022: Multă Matematică și Științe, dar și Latină, Istorie și educație politică, Geografie și economie, Arte

Matematica, studiile de limbă – inclusiv limba latină sau limba greacă, științele, dar și Istoria și educația politică, Geografia și economia, Muzica și Artele ocupă fiecare un loc important printre…
Vezi articolul