Echipa României a luat aurul la Campionatul Internațional de Robotică. Este pentru prima dată în ultimii 32 de ani când câștigă o echipă care nu este din SUA

730 de vizualizări
Concurs de robotică / Foto: Nextlab.tech
Echipa de Robotică a României a câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică de la Chicago, potrivit news.ro. Competiția s-a desfășurat pe 16 și 17 iulie. Este prima dată în ultimii 30 de ani când câștigă Finala Mondială o echipă care nu este din Statele Unite. 

Echipa de Robotică a României este coordonată de Ionuț Panea, asistent universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi mentorată de studentul Rareş Ion.

Ionuț Panea, coordonatorul echipei României, a declarat la Digi24 că: „A fost o experiență de neuitat, noi am tras tare. Am făcut sacrificii foarte, foarte mari ca să ajungem la campionatul de robotică din Chicago. Eram foarte, foarte încrezători. În aprilie am doborât toate echipele din Rusia și fix cu două zile înainte de plecare am avut și un concurs online cu cele mai bune echipe din zona Asia Pacific, și parcă simțeam că ăsta e momentul nostru”.

De asemenea, acesta a mai precizat: „Copiii erau foarte, foarte motivați și ne doream foarte mult o victorie. A fost foarte greu, a trebuit să luptăm împotriva celor mai bune echipe din America, a fost extraordinar de solicitant, dar am avut un ajutor neașteptat din partea comunității de români din Chicago. A fost un sentiment de nedescris în momentul în care am reușit nu doar să-i batem pe americani, dar să doborâm recordul mondial. I-am demoralizat complet, nu știau ce să mai facă, nu se așteptau la un rezultat atât de bun din partea noastră, doar că au fost o grămadă de luni de muncă, de pregătire, așteptări și a fost ceva de nedescris”.

Foto: Nextlab.tech, concurs de robotică


2 comments
  1. Am urmarit in mai multe randuri aceasta stire.
    Pe toate canalele s-a vorbit de performanta copiilor, de conducatorul echipei si de faptul ca acei copii sunt de la licee „de top”.
    Avem aceasta inclinatie stupida de a prezenta lucruri deosebite realizate de oameni deosebiti, dar nimeni nu le prezinta acelor oameni numele.
    Prezentam numele tuturor fotbalistilor, ale campionilor la inot sau scrima, dar nu prezentam numele celor care castiga o medalie de aur la un concurs de matematica. sau de chimie. De ce? E o performanta la fel de mare, iar in spatele ei un efort pe masura
    Nu e meritul tarii si nici al profesorilor lor. Sau poate ca este, dar in plan secund. In primul rand este meritul lor si cred ca este o nota de profesionalism sa le spunem numele si sa ii facem cunoscuti in primul rand pe ei!

  2. Echipa noastră cu care acum se laudă mai toată România este una dintre cele mai controversate echipe. Această echipă a fost interzisă să participe la mai multe competiții datorită faptului că ei sunt „prea buni” și sunt atacați datorită xenofobiei față de români. În niciun caz nu e pentru că acaparau competiția cu roboți copiați și făcuți de adulții echipei sau din cauza lipsei de profesionalism prin „tacticile” utilizate sau snobismul ce îl prezentau la competiție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Măsurile Guvernului Bolojan legate de burse pentru studenți și facilitățile pentru transport – condamnate „ferm” de Alianța organizațiilor studențești: decizii „profund injuste și fără temei”

Propunerile referitoare la bursele studenților și la transportul acestora, incluse în proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare anunțate de Guvern, sunt „condamnate ferm” într-un comunicat transmis, joi, de Alianța Națională…
Vezi articolul

Regulile pentru programele de licență cu dublă-specializare „exclusiv pentru profesori”, plătite de stat cu burse pentru studenți egale cu salariul net al unui profesor debutant, publicate în dezbatere / Nu există nicio obligație ca absolvenții să devină profesori – proiect

Cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu în cuantum egal în cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit unui…
Vezi articolul

De ce există plata cu ora în școli – explicația ministrului Daniel David: Având mai multe clase, rămân ore libere, ca să spun așa, neacoperite de titulari și suplinitori prin norma de bază. Și atunci acești oameni iau acele ore la plata cu ora, adică pe lângă salariul tău mai iei niște ore la plata cu ora și-ți completezi veniturile

Plata cu ora în învățământ există fiindcă „având mai multe clase, rămân ore libere, neacoperite de titulari și suplinitori prin norma de bază”, spune ministrul Educației și Cercetării Daniel David.…
Vezi articolul

Vasile Vîntu, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior: Bursa socială chiar nu este la nivelul la care ar trebui. Pentru a limita abandonul universitar și pentru a susține studenții cu probleme materiale, poate să crească valoarea bursei la nivelul fiecărei universități

Vasile Vîntu, vicepreședintele Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior a spus la lansarea raportului ANOSR privind învățământul superior pe 2023-2024, că valoarea bursei sociale a studenților „a cunoscut o creștere,…
Vezi articolul