ECIS 2022, conferință eveniment: 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei, reuniți la Universitatea de Vest din Timişoara în a 30-a ediție a European Conference on Information Systems (P)

1.176 de vizualizări
În această săptămână, la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară „European Conference on Information Systems” ECIS 2022, care va reuni 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei și nu numai, fie ei profesori cu reputație sau tineri studenți doctoranzi. Această reputată conferință, desfășurată sub egida Association for Information Systems (AIS), aflată la a 30-a ediție, este doar a doua oară organizată în Europa de Est, după cea organizată la Gdańsk, în 2002, în Polonia.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 22 iunie 2022, începând de la ora 9, la Universitatea de Vest din Timișoara. Conducerea acestei prestigioase conferințe este asigurată de: Roman Beck (IT University din Copenhaga), Dana Petcu, decan FMI (Universitatea de Vest din Timișoara) și Marin Fotache (Universitatea “Al. I. Cuza” Iași).

Printre personalitățile științifice și publice care au confirmat prezența la evenimentul de deschidere ECIS 2022 se numără Sabine Matook (Universitatea din Queensland), Nancy Pouloudi (University of Economics and Business Atena), Wynne Chin (Universitatea din Houston), iar din partea echipei de conducere a UVT va participa Cosmin Enache, prorector responsabil cu strategia financiară și de digitalizare.

Tematica conferinței fiind una complexă, programul se derulează pe parcursul a cinci zile, între 20 și 25 iunie 2022, în formatul specific conferințelor de acest calibru, patronate de către AIS: workshop-uri premergătoare, 25 secțiuni tematice derulate în paralel, paneluri și alte întâlniri specifice. De menționat si organizarea prealabilă, în perioada 18-21 iunie, a unei secțiuni speciale dedicată tinerilor doctoranzi (Doctoral Consortium), amplasată în cadrul minunat al Banatului montan, la Sasca Montană.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Timișoara este orașul premierelor, ceea ce îl face și mai interesant pentru premiera organizării prestigioasei ECIS în România. Organizând acest prestigios eveniment, Universitatea de Vest din Timișoara oferă un cadru pentru întâlnirea cercetătorilor din domeniul sistemelor informaționale din țările Europei, precum și din întreaga lume, într-o experiență unică și memorabilă.”

Foto: UVT

Digitalizarea schimbă deja Europa și întreaga lume. Deciziile strategice pe care le luăm astăzi vor influența oportunitățile, prosperitatea, bunăstarea umană și sustenabilitatea în viitor. Vor lucra țările împreună, pentru a îmbrățișa aceste oportunități, sau vor lăsa să treacă această șansă? Depășirea diviziunilor istorice și acționarea solidarității unite într-o Europă prosperă este singura cale, în viziunea participanților la ECIS 2022.

În calitate de lideri în domeniul digital, cercetătorii din domeniul sistemelor informaționale au de jucat un rol cheie și responsabilitatea de a acționa ca un motor pentru ca tranziția digitală să se întâmple într-un ritm suficient de rapid pentru ca Europa să rămână competitivă, într-o lume care se digitalizează rapid. Digitalizarea în societățile unite înseamnă a aduce oamenii împreună, a avea o viață mai bună și un viitor prosper. Împreună putem construi societăți colectiv incluzive, inovatoare și capabile să se adapteze provocărilor societale masive ale secolului 21, iar acest set de valori este considerat primordial și pentru desfășurarea actualei ediții ECIS, de la Timișoara.

Acest material a rezultat și din editarea informațiile provenite din cadrul proiectului FSS cu titlul „Îmbunătățirea competențelor în contextul provocărilor de securitate globală”, implementat de Universitatea de Vest din Timișoara.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Studenților condamnă orice tentativă de fraudare a meritocrației și susține că peste 50 de „doctori” din sfera politică și administrativă sau a forțelor de ordine au fost acuzați de fraudă academică din 2012 până în 2018

Uniunea Studenţilor din România sprijină şi încurajează integritatea academică şi condamnă orice tentativă de fraudare a meritocraţiei, transmite organizația într-un comunicat, duminică. USR prezintă îngrijorări despre situația actuală a doctoratelor…
Vezi articolul

Presiuni ca Uniunea Europeană să întrerupă legăturile științifice cu Rusia, după ce Germania a anunțat că îngheață cooperarea cu această țară în domeniul cercetării și al învățământului superior

Uniunea Europeană se confruntă cu presiuni crescute să întrerupă legăturile cu Rusia în domeniul științei, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării din Germania și Alianța Organizațiilor de Știință…
Vezi articolul

Asociația Studenților de la Universitatea din București cere măsuri sporite de siguranță în cămine, după un furt și multe probleme de igienă și securitate / Studenții reclamă gratii slăbite la ferestre, personal dezinteresat, garduri rupte, gândaci și mucegai

Un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei…
Vezi articolul
scoala online si accesul elevilor la ore

Ministerul Educației anunță măsuri pentru universitar: organizarea parțială on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor / Universitățile vor verifica direct în SIIIR rezultatele la BAC, evitând prezența fizică a candidaților la facultate

Ministerul Educației anunță un set de „măsuri adoptate în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19”. „Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma…
Vezi articolul

Program medical „focalizat pe cercetare avansată”, lansat de Universitatea Babeș-Bolyai / Rectorul Daniel David: o instituție ca UBB „nu-și poate permite în ziua de astăzi să nu aibă o componentă biomedicală”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță un nou program în domeniul medical, “focalizat pe cercetare avansată”. Programul, numit UBBMed și desfășurat în cadrul “UBB School of Health”, care e listată alături…
Vezi articolul

Ordinul de ministru prin care a fost confirmat în funcție rectorul Universității din Craiova, Cezar Spînu – contestat în instanță / Primul termen – luni, 4 noiembrie, la aproape un an după ce acesta a câștigat alegerile universitare marcate de controverse

Un dosar în care figurează ca pârâți Ministerul Educației, Universitatea din Craiova, Senatul Universității și rectorul acesteia, Cezar Ionuț Spânu, a fost deschis în contencios administrativ, dar nu la Craiova,…
Vezi articolul