Editura Didactică și Pedagogică nu a livrat manuale pentru clasele I-VI în valoare de peste 1,45 milioane lei, în 2018, când era editură unică, deși erau prevăzute în contract – Curtea de Conturi

2.067 de vizualizări
SURSA: Facebook.com
Curtea de Conturi a constatat ”numeroase deficiențe în derularea achiziției de manuale școlare de la Editura Didacticăși Pedagogică SA pentru clasele I-VI”, desfășurată în anul 2018, se arată în cel mai recent raport de activitate al instituției. Contractele cu ministerul, care nu au fost niciodată făcute publice, pentru tipărirea tuturor manualelor noi, au adus pagube de peste 1,45 milioane lei ministerului Educației, pagube pe care ministerul nu s-a grăbit să le recupereze, potrivit concluziilor inspectorilor.

Contractele subsecvente contractului-cadru pentru tipărirea manualelor pentru clasele I-VI au fost semnate pentru un număr de exemplare de manuale școlare bazat pe datele din SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România), neconform situației reale rezultate din solicitările transmise de inspectoratele școlare, notează Raportul.

”Ceea ce conduce la premisa că, la data întocmirii referatului de necesitate, MEN nu a cunoscut numărul real al elevilor din sistemul de învățământ primar și gimnazial și nu a ținut cont de obligațiile prevăzute în Legea nr. 1/2011 a Educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, privind gratuitatea manualelor pentru profesori și biblioteci”, se arată în document.

Pe de altă parte Curtea de Conturi remarcă și faptul că ar fi fost tipărite alte manuale decât cele solicitate de inspectorate: ”lipsa solicitărilor pentru anumite manuale ridică semne de întrebare asupra necesității achiziției acestora”.

”Ministerul Educației a negociat și acceptat un preț mediu în condițiile unor date incomplete obținute din SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România)”, arată în raport Curtea.

Inspectorii Curții de Conturi au descoperit că „Ministerul Educației nu a urmărit întregirea documentației cu graficul de livrare, care trebuia întocmit până la data de 1.10.2018, și fișierele .pdf pentru manualele comandate, prezentate de către contractant cu „BUN DE TIPAR”, care trebuiau depuse după acordarea bunului de tipar. În aceste condiții, până la data de 15.10.2018, Editura Didactică și Pedagogică SA nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractele subsecvente, acelea de livrare a manualelor pentru care a primit comenzi. MEN nu a calculat penalitățile prevăzute la pct. 11.1 din Contractul subsecvent privind furnizarea ma-nualelor școlare pentru clasele I-VI nr. 37/25.05.2018 pentru manualele școlare comandate și nelivrate, prezentate în Anexa nr. 1 la Referatul de necesitate nr. 365/7.11.2018 și nici nu a urmărit îndeplinirea de către Editura Didacticăși Pedagogică SA a obligațiilor asumate prin Contractul-cadru privind furnizarea manualelor școlare pentru clasele I-VI nr. 8913/5.04.2018, Contractele subsecvente nr. 37/25.05.2018 și nr. 45/4.09.2018, precum și Contractul nr. 63/12.11.2018 privind livrarea cantităților contractate, eliberând garanțiile de bună execuție, deși contractele nu fuseseră executate integral de către Editura Didactică și Pedagogică SA. MEN nu a procedat la o recalculare a prețului contractelor în condițiile în care s-a ales utilizarea prețului mediu, iar Editura Didacticăși Pedagogică SA nu și-a îndeplinit obligațiile asumate (culpabil sau nu) în ceea ce privește cantitățile livrate.”

„Valoarea estimată a acestor deficiențe constatate este de 1.479 mii lei, din care 1.458 mii lei reprezintă valoarea manualelor contractate de MEN și nelivrate de Editura Didactică și Pedagogică SA, la care se adaugă penalități necalculate determinate de neîndeplinirea în termenele precizate a obligațiilor contractuale de către Editura Didactică și Pedagogică SA, în sumă totală de 21 mii lei”, se arată în Raport.

Care au fost cauzele:

  • În cuprinsul minutelor ședințelor de negociere, cât și din discuțiile cu reprezentanții MEN s-a observat faptul că există tendința de a trata Editura Didacticăși Pedagogică SA ca pe o instituție publică subordonată, fără a ține cont de legislația pe care aceasta trebuie să o respecte în virtutea statutului său de operator economic;
  • nestabilirea necesarului de manuale școlare pe baza datelor asumate de inspectoratele școlare;
  • deficiențe în funcționarea și utilizarea SIIIR. În cuprinsul minutelor ședințelor de negociere și al Raportului Corpului de control au fost menționate situații în care nu a funcționat programul informatic, iar actualizarea situației elevilor de către unitățile școlare nu s-a realizat cu promptitudine, fapt pentru care direcțiile de specialitate ale MEN nu cunoșteau cu operativitate situația reală a elevilor școlarizați, fapt ce afecta deciziile conducerii MEN, cu consecințe asupra utilizării cu economicitate, eficiență și eficacitate a fondurilor bugetare;
  • lacune în exercitarea de către MEN a controlului asupra asigurării dotării unităților școlare cu manualele necesare unui proces didactic corespunzător în învățământul primar și gimnazial.
  • Efectuarea cu întârziere de către inspectoratele școlare a comenzilor pentru manuale denotă lipsă de interes din partea cadrelor didactice pentru asigurarea dotării minime necesare (asigurarea manualelor);
  • lipsa unei proceduri operaționale privind derularea achiziției publice în condițiile aplicării art. 31 din Legeanr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • lipsa unei prevederi clare în Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la numărul de exemplare gratuite de care beneficiază profesorii (indiferent de numărul de variante alternative reglementat de MEN), inclusiv pentru învățământul în limbile minorităților naționale, unde nu se mențio-nează dacă se asigură sau nu și varianta/variantele în limba română a/ale manualelor.

Ce recomandă Curtea de Conturi:

  • direcțiile de specialitate din cadrul MEN vor întreprinde demersurile necesare în vederea încasării penalităților și virării acestora la bugetul de stat, determinate de neîndeplinirea în termenele precizate a obligațiilor contractuale de către Editura Didacticăși Pedagogică SA;
  • asigurarea funcționării permanente a SIIIR și înregistrarea cu promptitudine de către unitățile școlare atât a înscrierii elevilor, cât și a informațiilor privind mobilitatea acestora;
  • elaborarea, aprobarea și implementarea unei proceduri operaționale prin care stabilirea necesarului de manuale școlare să se facă pe baza solicitărilor inspectoratelor școlare conciliate cu datele din SIIIR și unei proceduri operaționale privind derularea achiziției publice în condițiile aplicării art. 31 din Legea nr. 98/2016privind achizițiile publice , cu modificările și completările ulterioare;
  • clarificarea aspectelor privind numărul de manuale școlare de care beneficiază profesorii corelat cu numărul de variante alternative și specificul învățământului în limbile minorităților naționale.

FOTO: Manuale EDP


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Etapa specială a Bacalaureatului

Proiect de lege: evaluarea anuală a funcționarilor publici să se facă prin verificarea, în scris, a cunoştinţelor teoretice legislative. Notele vor fi între 1 și 5, iar cei care iau sub 3 vor primi calificativul nesatisfăcător

Mai mulţi parlamentari PSD şi ai minorităţilor naţionale propun, printr-o iniţiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici să cuprindă şi verificarea, în scris,…
Vezi articolul

Grevă națională a profesorilor din Franța, joi, 13 ianuarie, din cauza măsurilor din școli pentru protecție în pandemia de Covid-19. Sindicatele: „Un haos de nedescris” / Regulile sanitare, schimbate succesiv într-un timp scurt

Cel mai influent sindicat al profesorilor din Franța, SNUipp-FSU, a anunțat recent grevă în toate școlile din Franța, joi, 13 ianuarie, ca răspuns la noul set de măsuri împotriva răspândirii…
Vezi articolul

SURSE Întâlnire tensionată la Ministerul Educației, marți, pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Ligia Deca a cerut amendamente de la experții partidelor, iar aceștia i-au cerut studii și justificări pentru măsurile cuprinse în legi. Deciziile „sensibile” legate de Admiterea la liceu, Bacalaureat și Admiterea în clasa a V-a vor fi luate politic, în Coaliție

Nicio concluzie clară legată de modificarea Admiterii la liceu, a Bacalaureatului sau a Admiterii la clasa a V-a, la întâlnirea experților desemnați de partidele PNL, PSD și UDMR cu ministra…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași cere premierului Nicolae Ciucă să-l demită pe secretarul de stat Gigel Paraschiv, “mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu”, iar ministrului Ligia Deca să îl elimine din Ministerul Educației

Liga Studenților Iași îi cere premierului Nicolae Ciucă, prin intermediul unui comunicat de presă, să îl demită pe Gigel Paraschiv, prezentat drept “mâna dreaptă a lui Sorin Cîmpeanu”, din funcția…
Vezi articolul

Cinci ani de închisoare pentru fostul profesor de etică și integritate academică Rudolf Cristian, care a primit mită de la studenți. Instanța i-a interzis să mai fie profesor 5 ani, după executarea pedepsei, și a ridicat sechestrul pentru două lingouri de aur / Decizia nu este definitivă

Profesorul Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită…
Vezi articolul