Editura unică a statului și-a lăsat standul gol la Târgul de carte Gaudeamus. “Oamenii mei sunt toți foarte obosiți” – Libertatea

2.037 de vizualizări
Editura unică a statului, care a realizat în premieră anul acesta manualele școlare, și-a lăsat standul gol la Târgul de carte Gaudeamus, în prima zi, transmite Libertatea. Astăzi, în cea de-a doua zi de târg, standul EDP a dispărut cu totul și în locul său este o altă editură, au declarat pentru Edupedu.ro participanți la eveniment.

Paradoxal, evenimentul de la care lipsește Editura Didactică și Pedagogică se numește „Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură”. Iar acesta este primul an în care cartea de învățătură numită Manual școlar a fost realizată numai de Editura Didactică și Pedagogică (EDP) din subordinea Ministerului Educației, nu de edituri private care să participe la licitație, ca până acum.

Maria Nistor, directorul EDP, a declarat pentru Libertatea că, după ce în octombrie a spus că va participa la târg, ulterior “le-am comunicat organizatorilor că suntem foarte prinși să finalizăm ce mai avem pe partea de manuale, de facturat”.

  • Oamenii mei sunt toți foarte obosiți, s-a muncit toată vara la manuale, știți câte titluri s-au făcut, de cinci ori mai multe decât în anul precedent, așa că am spus că nu am resursa de a participa și la Gaudeamus”, a declarat directorul editurii unice de stat, citată de Libertatea.

Amintim că manualele de clasele I, a II-a și a VI-a au fost realizate pentru prima dată de editura unică a statului anul acesta, în cadrul unui contract atribuit direct de Ministerul Educației, după o decizie de neconstituționalitate dată de judecătorii CCR. Nici până la această oră manualele digitale nu sunt gata și numeroase manuale au greșeli grosolane, deși sunt realizate de editura statului.

  • Organizatorii Târgului de carte Gaudeamus transmit următoarele:Tema centrală a acestei ediţii – România Centenar – va fi ilustrată prin intermediul unui stand generos, amenajat şi gestionat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Muzeul Municipiului Bucureşti, şi printr-un program de evenimente speciale, dedicate acestui moment istoric.
  • Preşedintele de onoare al ediţiei va fi acad. Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române„.

Sursa foto: Libertatea.ro


2 comments
  1. Unde nu-i concurență, nu e nevoie nici de promovarea calității…
    Iar unde nici calitate nu e … CE să mai promovezi? Tu faci ce ai chef, ei sunt obligați să ia, banii de la stat intră automat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii din sindicatul UNATC au intrat în grevă japoneză și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație: Mărirea normei cadrelor didactice din mediul preuniversitar contribuie la dispariția unor catedre, la eliminarea suplinitorilor, și, automat, la scăderea salarizării. O sumă de 24 de lei pentru plata cu ora va duce la deficit de personal și la migrația profesorilor spre alte domenii

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de…
Vezi articolul

Straniul caz al lui Alexandru Cumpănașu: crescut cu bani de la stat dați de PSD, a ajuns să fie șeful unui fost premier și al rectorilor de mari universități. E susținut de politicieni, sindicaliști și patroni

Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări…
Vezi articolul

Dacă ne raportăm la Uniunea Europeană, puneți condiția ca profesorii să fie salarizați ca în Uniunea Europeană, spune Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegilor și Liceelor Pedagogice din România

Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegilor și Liceelor Pedagogice din România a spus în cadrul unei dezbateri în comisia de afaceri europene la Senat, organizată luni, că „educație fără…
Vezi articolul