Efectele interdicției telefoanelor în școlile din Australia: a crescut implicarea elevilor, s-au îmbunătățit învățarea și socializarea, deși elevii găsesc modalități de a le folosi în secret

3.516 vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Impactul interdicției telefoanelor în școli „este clar”, atât la nivelul învățării, cât și în ceea ce privește socializarea elevilor și interacțiunile dintre aceștia și profesori, potrivit unor evaluări privind efectele acestei interdicții în Australia, la doi ani după ce ea a fost aplicată la scară largă, relatează The Guardian. Publicația citează atât studii și sondaje dedicate acestui subiect, cât și reprezentanți ai mediului școlar, care indică o impresie generală că impactul este unul pozitiv.

Această opinie generală se face simțită în pofida faptului că unii dintre elevi și profesori apreciază că învățarea are de pierdut de pe urma interdicției, iar elevii găsesc adesea modalități de a ocoli interdicțiile și de a folosi telefonul în secret.

  • The Guardian arată că, în statele australiene, telefonul a fost interzis treptat în școli, începând cu 2020 și terminând în 2024 în statul Queensland. Cele mai multe state au interzis dispozitivele în 2023. La 2 ani de atunci, în această țară există deja studii cu privire la efectele deciziei.

Un studiu adoptat încă de anul trecut, în rândul directorilor New South Wales, arată că aproape toți (95%) sprijină în continuare interdicția. 4 din 5 cred că aceasta a îmbunătățit nivelul învățării, 86% spun că a crescut nivelul socializării între elevi, iar 87% – că a scăzut măsura în care elevii sunt distrași de la activitățile din clasă. 

Un alt studiu, realizat în Australia de Sud și publicat în primăvara acestui an, arată că 70% dintre profesori consideră că, după interdicție, a crescut atenția la clasă și implicarea elevilor în activitățile școlare, iar 64% cred că a scăzut frecvența „incidentelor critice” pe care le cauzau telefoanele. 

  • Publicația citată prezintă și mai multe opinii ale unor profesori și elevi, care spun că impactul este unul pozitiv prin simpla dispariție a „oportunității” pe care telefonul o prezintă elevului de a-și muta atenția la altceva. Dar sunt prezentate și puncte de vedere ale unor elevi, potrivit cărora eliminarea telefoanelor a limitat capacitatea unora de a copia, a oferit ocazia de socializare pentru elevi care erau „cronic online” sau a diminuat ocaziile pentru cyberbullying.

Pe de altă parte, există și opinii contrare, arată The Guardian, citând, între altele, o elevă din Sydney, care apreciază că interdicția îi afectează pe adolescenții pe care telefonul „îi face să se simtă în siguranță, iar dacă le iei ceva care este important pentru ei atunci apar surse de stres și îngrijorare”, ce se resimt în relația cu profesorii și alți angajați ai școlilor. 

Iar un director de școală din Melbourne arată că, dacă din punct de vedere profesional interdicția a avut „un impact pozitiv clar”, „ este important să acceptăm ceea ce am pierdut. Telefoanele pot fi instrumente de învățare incredibile – capabile să stocheze volume mari de conținut, să sprijine cercetarea, să facă fotografii, să creeze video-uri și să găzduiască aplicații utile. Absența lor înseamnă că trebuie să ne bazăm în mai mare măsură pe resurse tradiționale și pe dispozitive furnizate de școală.

Citește și:
Profesoara Florina Rogalski: Când profesorii le explică la clasă, sigur cu excepţiile de rigoare, mulţi elevi nu se uită la profesor. Ei au sub bancă telefonul mobil pe care îl consultă nonstop
Ministrul Educației: Fiecare profesor la clasă trebuie să ia telefoanele copiilor, dacă nu poate să o facă, vorbește cu dirigintele și cu directorul școlii / Elevii să fie avertizați că profesorul e obligat să raporteze situația, dacă ei nu respectă regula
Efectele interdicției de folosire a telefoanelor mobile în școli vor fi monitorizate în Anglia, în contextul dezbaterilor despre impactul social media asupra adolescenților
Interzicerea telefoanelor în școală. Elevi: Ar fi ciudat să ne restricționeze accesul în loc să încerce să controleze acest abuz de telefonul mobil / La unele ore, unii copii pur și simplu își bat joc de ore folosind telefonul – VIDEO Inquam Photos
Interzicerea telefoanelor mobile la școală e aplicată adesea ineficient și îi poate face pe elevi să le folosească mai intens acasă / Întărirea competențelor digitale pentru profesori și elevi – soluția propusă pe baza datelor PISA 2022, care spun că telefonul la școală, folosit moderat, aduce și beneficii – raport OCDE

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cătălin Ciupală: Foarte mulți copii nu au făcut nimic la subiectul III, la simularea pentru Evaluarea Națională – Matematică, unde „se puteau lua 50 de sutimi destul de ușor” / „Atitudinea copilului față de a rezolva probleme este aproape zero… Gândiți-vă când vor fi adulți, cu non-combat”

La subiectul III de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 – Matematică erau subpuncte ”destul de ușoare, eu cred că se puteau lua 50 de sutimi destul de ușor”.  Dar…
Vezi articolul

Programarea dezvoltă competențele creative și de rezolvare a problemelor, producția media susține învățarea pe bază de colaborare și feedback-ul / Avantajele și problemele pe care diversele tehnologii digitale le aduc în educație, în funcție de situația elevilor – Analiză OCDE

Lecțiile de programare pot contribui substanțial la dezvoltarea competențelor de soluționare a problemelor, cele de producție și alfabetizare media pot întări dezvoltarea limbajului, iar învățarea cu ajutorul jocurilor poate contribui…
Vezi articolul

În Iași, Brașov sau Ploiești, școala poate începe cu revenirea parțială la clase, la Constanța, Cluj sau Timișoara se aplică scenariul verde, potrivit datelor oficiale / 43 de localități mici sunt în scenariul roșu

Jumătate dintre orașele mari și mijlocii ale României vor începe școala după primul scenariu, cel în care toți elevii sunt așteptați la clasă, iar celelalte urmează să înceapă școala după…
Vezi articolul

EXCLUSIV „Naturopatul” Cristian Răchitan, prezentat drept „medic specializat în SUA”, adus de profesori și directori în școli și facultăți în fața a sute de elevi și studenți / Întrebat de studii și de dreptul de practică: „M-am pensionat. Tot ce conferențiez eu este privat și te rog frumos să nu mă mai suni niciodată”

Întâlnire a elevilor de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” (CNMVB) din București cu o persoană prezentată drept medic, care le-a vorbit despre levitație, dar și despre cum destinul lor ar…
Vezi articolul

INTERVIU Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Elevii cer răspunsuri la ce văd în social media, în actualitate, ora de istorie este mai intensă acum / Perioada din decembrie 2024 a marcat istoria românilor, dar și istoria universală și va lăsa urme, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale

„Cred că viața școlii românești, profesorul de istorie, ora de istorie începe să găsească mai multă intensitate, vibrație, după momentul alegerilor din decembrie 2024″, spune profesorul Mihai Manea, președinte al…
Vezi articolul