Efectul direct al politizării unei școli: părinții o evită / Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, al cărei director pus din pix de inspectorat este consiliera județeană PSD Marcela Mrejeru, are cele mai mici cifre de înscriere din ultimul deceniu la clasa pregătitoare – 30% din locuri nu s-au ocupat după prima etapă

1.722 de vizualizări
Screenshot
Pentru prima dată în ultimii 9 ani, apare o ruptură vizibilă în încărcarea claselor pregătitoare de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu. Datele oficiale arată că aproximativ 30% din locuri au rămas neocupate după prima etapă de înscriere, potrivit cifrelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj. O astfel de situație nu s-a mai întâmplat niciodată în ultimul deceniu. Este o schimbare radicală pentru o instituție care, an de an, figura printre cele mai căutate din municipiu.

Scăderea coincide cu schimbarea conducerii școlii – directoarea Corina Panduru, care avea postul obținut prin concurs în anul 2021, a fost eliberată din funcție pe 21 februarie 2025, într-o mișcare de epurare politică, după cum Edupedu.ro a scris. În locul ei a fost numită Marcela Mrejeru, fosta șefă a ISJ Gorj și actuala consilieră județeană PSD, revocată de Minister de la șefia inspectoratului in aprilie 2024 pentru abateri administrative și manageriale constatate într-un raport de control, dar reinstalată ca director prin detașare în februarie 2025, 10 luni mai târziu, din pix, de actualul inspector școlar general, fostul vicepreședinte al PSD Gorj Mihai Istrate.

Practic, efectul politizării școlii se vede în cifrele de înscriere la 3 luni de la schimbarea conducerii printr-o manevră de epurare pe criterii politice. Din circa 110 locuri disponibile la clasa pregătitoare, 33 au rămas neocupate după etapa I. În anii anteriori, rămâneau neocupate între 5 și 15 locuri.

„Numărul de solicitări este în regres față de anul trecut, ca urmare a opțiunii părinților de a ocoli astfel de unități de învățământ unde managementul nu este unul corespunzător”, a declarat pe 4 iunie inspectorul școlar general Mihai Istrate pentru presa locală.

El adaugă că „acest climat tensionat știrbește din imaginea unității” și că „am luat decizia de a schimba conducerea pentru a opri deteriorarea”. Doar că schimbarea a avut loc în februarie, iar încă din martie-aprilie, părinții completează dosarele pentru înscriere. Adică exact perioada în care numirea contestată a Marcelei Mrejeru începuse să producă efecte.

Mutarea politică a afectat și numărul de înscrieri la clasa a V-a, nu numai cel pentru clasa pregătitoare, după cum declară șeful inspectoratului școlar. Asta poate arăta nu numai că părinții de copii care vin pentru prima dată la școală evită această unitate de învățământ, dar și cei care sunt în școală și termină acum clasa a IV-a își retrag copiii de la „Săvoiu” și îi înscriu pentru gimnaziu în altă școală.

În realitate, în perioada de mandat a fostei conduceri înscrierile au fost cele mai bune din ultimul deceniu, potrivit datelor oficiale ale ISJ Gorj. Ceea ce ar fi putut afecta imaginea școlii a fost procedura opacă, netransparentă și controversată prin care a fost înepărtată directoarea numită prin concurs. O decizie contestată, luată de ISJ Gorj fără o cercetare disciplinară propriu-zisă și bazată pe un control intern cu o echipă de inspectori partid, ale cărui documente nu au fost făcute publice integral nici până azi.

Nota autorului: Încrederea într-o școală nu se clădește prin numiri politice sau rotații de funcții între persoane aflate în conflict cu Ministerul Educației. Scăderea dramatică a cererii pentru clasa pregătitoare este un semnal de alarmă pentru sistemul de învățământ public. Când autoritatea unui director cu concurs este subminată, iar în locul său este adusă o persoană sancționată, într-un an electoral, reacția comunității este simplă: se retrage.

Am solicitat Ministerului Educației și Cercetării clarificări despre cum a fost posibila numirea Marcelei Mrejeru ca director al unei școli, după destituirea dintr-o funcție de conducere a ISJ și după reevaluarea calificativului său. În momentul primirii răspunsului îl vom publica.

Această numire sfidează principiile legale privind funcțiile de conducere, dar mai ales sfidează autoritatea Ministerului Educației. Este o reinstalare în sistem a unei persoane revocate în baza neregulilor, constatate și documentate de experți, într-o altă funcție de management.


5 comments
  1. Felicitari pentru articol.Foarte bine structurat,si documentat.Acum cativa ,in 2023 ,in 20 iunie publicati un articol,in care precizati ca nr de elevi a scazut cu aproximativ 80.000 de elevi.Directorul unei scoli este vinovat ca nu se nasc copii?Prietenul dvs,de la Scoala Savoiu va dezinformeaza total.Poate cauza este tocmai prietenul dvs,NDA….cine stie?Dar,tostusi ramane stire de senzatie.

  2. pai, actualul ministru care vorbește vrute și nevrute, un habarnist in ale preuniversitar ului, a fost pus de ciolacu.sa îmi duc copiii în Bulgaria?

  3. Văd că au cerut o clasă mai puțin decât ceruseră anul trecut. Deci știu și ei, din recensământul preșcolarilor, că nu prea mai sunt copii în zona arondată școlii. Ce atâta mirare că nu s-au ocupat toate locurile? Poate chiar nu mai sunt copii.

    A, da, sigur, o s-o luați pe aia cu – în alți ani. Nu se mai nasc destui copii, punct. Și nici nu se mai mută din alte zone spre zona unde e școala, ori nu se mai acceptă vize de flotant în zonă falsificate.

    Ia luați la rând toate celelalte școli unde au CP. Ele cum stau?

    1. Oare cum Ștefulescu si Tudor, care sunt vecini si in ceea ce priveste strazile arondate, cu Savoiu, au copii pana la refuz, iar strazile de la Savoiu au ramas fara beneficiari primari! Toate scolile bune, inclusiv Școala 6, vor face o clasa in plus!

      1. Vorbești de Tudor, ăia care dau examen de admitere în clasa a 5a și care ar putea organiza – că legea le dă voie – examen suplimentar de admitere în clasa a 9a? (Evident cu profesorii de la clasele liceului respectiv, nu așa, la întâmplare).

        Oare de ce-ar alege otova părinții sistemul ăsta – CP-a5a-a9a la un liceu considerat bun (măcar e central)? Grea întrebare, greu de răspuns. /s

        (Și tot Tudor de unde au ”răsuflat” subiectele la matematică la Evaluare Națională, anul trecut, și au scăzut, cumva, sub 100% promovabilitate până la vreo 98%?)

        De-aia se înghesuie părinții acolo – dacă intră copiii în școala aia, li se ”garantează” locuri la gimnaziu (celor care plătesc meditații cu profesorii școlii) sau chiar liceu, iar dacă nu, măcar au note mari (prin fraudă generalizată) ca să intre la alte licee ”bune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Sorin Ion le-a spus profesorilor de sport că la liceu sunt luate în calcul mai multe ore de educație fizică: Sunteți cel puțin la fel de importanți ca orice altă disciplină / Campioana olimpică la spadă, Ana Maria Brânză: Voi ține minte acest lucru

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion dă de înțeles că în noile planuri-cadru pentru liceu ar putea fi mai multe ore de sport, decât în prezent, adică o…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai reia cursurile față în față pe 28 martie / Instituția pune față în față “experiența foarte bună” a predării online și recomandările europene cu dorința autorităților naționale: “Nu recomandăm trecerea intempestivă” care poate bulversa semestrul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va începe activitățile ce presupun prezență fizică pe 28 martie, în urma ridicării stării de alertă, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație, ce urmează…
Vezi articolul

Elevii și studenții care lucrează în timpul studiilor nu vor mai fi taxați cu CASS, iar povara fiscală pe muncă va scădea cu până la 5 puncte procentuale în cazul familiilor cu copii – prevederi în programul de guvernare

Programul de Guvernare a devenit lege odată cu acordarea votului de încredere Guvernului Ciolacu 2, de către Parlamentul României. Documentul a fost publicat recent pe site-ul Guvernului, iar printre măsurile…
Vezi articolul

DOCUMENT Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5. Comisia de Dialog Social a avizat propunerea Ministerului Educației

Elevii care intră anul acesta clasa a VIII-a, susțin Evaluarea Națională 2020 și nu obțin media 5 ar urma să fie obligați să meargă la învățământul profesional. Propunerea aparține Ministerului…
Vezi articolul