Simularea pentru Evaluarea Națională 2023 începe în 20 martie, anunță Ministerul Educației. Simularea pentru BAC 2023 va fi susținută de elevii de clasa a XII-a în perioada 27-30 martie

36.854 de vizualizări
Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com
Simularea pentru Evaluarea Națională 2023 are loc în perioada 20-22 martie, iar cea pentru examenul de Bacalaureat 2023 va fi organizată între 27 martie și 30 martie, a anunțat Ministerul Educației. „Astăzi, 25 ianuarie 2023, am aprobat Ordinul privind organizarea simulării Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023”, conform sursei citate.

Calendarul simulărilor examenelor naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) a fost pe ordinea de zi a ședinței Comitetului pentru Dialog Social de la Ministerul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro.

Calendarul simulării Evaluării Naționale 2023 pentru absolvenții clasei a VIII-a
  • 20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă 
  • 21 martie 2023: Matematică – probă scrisă 
  • 22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă 
  • 29 martie 2023: Comunicarea rezultatelor
Foto: Ministerul Educației – Facebook
Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2023
  • 27 martie 2023: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 28 martie 2023: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 29 martie 2023: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 30 martie 2023: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 6 aprilie 2023: Comunicarea rezultatelor
Foto: Ministerul Educației – Facebook

„Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog”, precizează Ministerul Educației.

„Rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, se arată în informare.

Pentru simularea probelor Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022 – 2023, este valabilă programa aprobată prin Ordinul nr. 4730/2022. La Limba și literatura română sunt exceptate următoarele conținuturi, conform surselor Edupedu.ro:

Domeniul de conținut: Elemente de construcție a comunicării

  • construcţii impersonale; construcţii incidente;
  • realizări propoziționale ale unor funcții sintactice: circumstanțiala de loc, de timp, de mod, cauzala, finala.

Domeniul de conținut: Elemente de interculturalitate

  • despre limba și cultura țărilor din vecinătatea României; limba română în Europa; comunitatea lingvistică a vorbitorilor de limbă română de pretutindeni; contacte culturale.

La limba și literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară sunt exceptate următoarele conținuturi: „Domeniul de conținut: Elemente de construcție a comunicării: exprimarea coordonatelor acţiunii – locuţiunea adverbială; exprimarea emoţiilor şi a sunetelor din natură – aplicativ: interjecția predicativă”.

Citește ce conținuturi sunt eliminate la Matematică, aici, pentru simularea Evaluării Naționale 2023.

Conținuturile scoase din programa pentru simulările examenului de Bacalaureat 2023 pot fi consultate aici.

Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Ce s-a scos din programa de Matematică și Limba Română pentru simularea la Evaluarea Națională 2023
SURSE Ce conținuturi au fost eliminate din programa pentru simularea la BAC 2023


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel la transparență, făcut de Societatea Academică din România, pentru care Ligia Deca a lucrat în trecut: Ministrul, secretarii de stat și secretarul general să facă publice lucrările academice ale căror autori sunt

Ministrul Educației, Ligia Deca, secretarul general și secretarii de stat, precum și cei care dețin funcții de conducere la nivelul instituțiilor aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației să își…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Aplicația nativă pentru tablele interactive pe care profesorii o pot folosi să-și creeze lecții cu planșe precompletate pentru mai multe discipline – ghid de utilizare

Peste 300 de fișe pedagogice cu elemente interactive inedite, create de profesori și de specialiști în conținut digital educativ pot fi folosite de cadrele didactice prin aplicația LIVTOME a Livresq,…
Vezi articolul

Simulare Bacalaureat 2025. Subiectele și baremele primite de elevii de clasele a XII-a și a XIII-a la Limba română, Matematică și Istorie, în județul Iași – descarcă / Caracterizarea unui personaj dintr-un text de Ioan Slavici, la subiectul III

Subiectele primite de elevii de clasa a XII-a și a XIII-a la simularea județeană organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași au fost publicate online de inspectorat. Edupedu.ro le prezintă…
Vezi articolul

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din școli a fost actualizată cu majorările din Ordonanța 57/2023, obținute prin greva generală, anunță Ministerul Educației – document

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, după cum a anunțat Ministerul Educației, potrivit inspectoratelor școlare. Actualizarea aplicației înseamnă că noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor…
Vezi articolul