Efectul salariilor mici asupra carierei de profesor: în Anglia, numărul noilor angajați din educație scade „catastrofal”

4.345 de vizualizări
Foto: © Lisa F. Young | Dreamstime.com
Salariile mici prin raportare la ofertele de pe piața muncii sunt considerate una dintre principalele cauze ale interesului tot mai scăzut pentru cariera de profesor în Anglia, după cum arată ultimele date privind angajările în sistemul de educație, potrivit unor experți citați de The Guardian. Datele menționate arată că numărul celor care au absolvit programe pentru a deveni profesori a scăzut masiv anul acesta, atingând un nivel descris drept “catastrofal”.

Astfel, potrivit sursei citate, raportările Departamentului pentru Educație de la Londra arată că mai puțin de 29.000 de absolvenți de programe dedicate formării profesorilor s-au angajat anul acesta, cu 20% mai puțin decât anul trecut și mult sub pragul de 40.000 atins în anul pandemic 2020-2021. În unele domenii de predare, numărul noilor angajați este cu 80% mai mic decât cel dorit de guvern. 

  • În învățământul secundar, țintele de angajare stabilite de guvern au fost atinse în proporție de doar 59%.

The Guardian notează că, astfel, guvernul de la Londra – responsabil de învățământul din Anglia, în sistemul descentralizat din Marea Britanie – și-a ratat țintele de angajare de noi profesori în nouă din ultimii zece ani. Situația este prezentată drept “catastrofală” de către Geoff Barton, secretar general al unei organizații profesionale, Asociația Liderilor de Școli și Colegii, potrivit căruia o cauză-cheie a acestei situații este eroziunea veniturilor obținute de profesori, ce face ca această profesie să devină “necompetitivă” pe piața muncii și care este suplimentată de subfinanțarea școlilor.

Este citat și un reprezentant al Departamentului pentru Educație, care spune că un obiectiv al guvernului este creșterea salariului de început de carieră, pentru profesori, la 30.000 de lire sterline (n.red. anual) începând cu anul viitor. În plus, pentru cei care urmează programe de formare pentru cariera didactică sunt promise, în 2023, burse de până la 27.000 de lire sterline (anual) și finanțări de până la 29.000 de lire pentru anumite materii precum chimia, fizica, matematica sau informatica.

În prezent, salariile profesorilor din Anglia variază între 28.000 și 53.000 de lire sterline anual, în funcție de zona unde lucrează (sunt mai bine plătiți cei din Londra), nivel de pregătire, experiență și activități suplimentare asumate. Nivelul este mult superior celor din Europa Centrală și de Est, dar considerabil sub cel al unor țări vest europene precum Germania, Olanda sau Danemarca – vezi salariile medii câștigate de profesorii europeni, conform celor mai recente date Eurydice.

În Anglia, situația este complicată de două tendințe: pe de o parte, rata șomajului a scăzut la cel mai mic nivel din 1974 încoace, însemnând o cerere mai mare de absolvenți pe piața muncii; pe de altă parte, costurile vieții cotidiene au explodat, însemnând că mai puține persoane sunt interesate să petreacă un an în plus ca studenți, notează publicația citată.

Această situație vine în contextul crizei de personal ce afectează sistemele de educație din multe țări europene – citește pe larg despre aceasta.

Foto: © Lisa F. Young | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. În România un șofer pe tir cu 11 clase are 8000 RON, un asistent la Medicina legala 8000 RRON, un prof între 2000-5000 RON.

    1. Toti zic ca profesorii oricum stau degeaba si isi merita salariul dar fiecare elev are cel putin 2-3 profesori care l-au influentat in bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Regulile pentru înființarea unor noi unități de învățământ preuniversitar

OFICIAL Regulile pentru înființarea unor noi unități de învățământ preuniversitar au fost publicate / Evaluarea externă efectuată de ARACIP – achitată de primării sau persoanele juridice inițiatoare / Ministrul Educației – eliminat dintre inițiatorii planurilor de înființare a școlilor

Regulile privind înființarea unor noi unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, stabilite prin Ordin al ministrului Educației, au fost publicate, vineri, în Monitorul oficial. Procedura păstrează cea mai mare…
Vezi articolul

Fostul secretar de stat pe fonduri europene în Ministerul Educației: Voucherele de 1500 de lei oferite acum de Guvernul Ciucă sunt prevăzute din oficiu în programul european pe educație, ca sprijin al Comisiei Europene pentru profesori. Nu este nicio promisiune a Guvernului

Voucherele de 1.500 lei pe an promise ieri profesorilor de către Guvernul Ciucă, în schimbul renunțării la greva prin care cadrele didactice solicită majorarea salariilor, „sunt prevăzute din oficiu în…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Noi avem toată încrederea în profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca să propună discipline care să atragă elevii

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus că Ministerul are „toată încrederea în colegii profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca…
Vezi articolul