Electrocardiograma la copil – o investigație simplă care depistează boli grave

[jp_post_view]
Electrocardiograma pentru copii
Electrocardiograma este o investigație neinvazivă, care măsoară ritmul cardiac. Se poate face de la orice vârstă și este chiar indicată în cazul copiilor, pentru că studiază activitatea electrică a inimii și poate semnala eventuale tulburări ale ritmului cardiac. Cu ajutorul acestei investigații, medicul cardiolog poate depista semnele unei afecțiuni cardiovasculare: de la aritmii până la malformații cardiace congenitale.

 

Cum se face electrocardiograma?

Procedura este nedureroasă și durează numai câteva minute. Se efectuează în cabinetul medical, de către o asistentă și ulterior rezultatul este interpretat de un medic cardiolog. Electrocardiograma poate fi repetată de oricâte ori este nevoie, pentru că nu iradiază și nu îl afectează în niciun fel pe copil.

În cabinetul medical, cel mic va fi întins pe pat, cu fața în sus. Aparatul electrocardiograf este prevăzut cu mai mulți electrozi atașați de diverse dispozitive de prindere – clești pentru mâini și picioare și ventuze pentru zona pieptului. Asistenta medicală va atașa patru electrozi la mâini la picioare, cu ajutorul cleștilor, și alți șase pe torace, pe suprafața de proiecție a inimii. Electrozii se atașează direct pe piele – cel mic poate resimți un ușor disconfort legat de faptul că metalul cleștilor este rece sau că ventuzele aparatului îl ciupesc. Este bine să îi explicați de acasă în ce va consta investigația și să îl pregătiți pentru acest moment. Mulți copii se sperie de clești și de ventuze, deși nu este un proces dureros.

În timpul înregistrării activității inimii cu ajutorul electrocardiografului, pacientul trebuie să stea nemișcat și să aibă o respirație normală. Copiii foarte mici, vor fi ținuți de părinți. Rezultatele electrocardiogramei nu sunt concludente dacă cel mic plânge sau nu respiră liniștit în timpul efectuării acesteia.

În funcție de rezultat și de istoricul medical al pacientului, medicul cardiolog poate recomanda investigații suplimentare, precum ecografia cardiacă sau ecografia transesofagiană.

Cine trebuie să facă electrocardiograma?

Pentru că nu prezintă riscuri, electrocardiograma poate fi făcută la orice vârstă, chiar de la naștere. Orice copil ar trebui să facă măcar o elctrocardiogramă, pentru a exclude prezența unor afecțiuni cardiovasculare care îi pot pune viața în pericol. În cazul copiilor care practică un sport, această investigație trebuie repetată periodic.

Mergeți cu cel mic la medic și solicitați efectuarea unei electrocardiograme dacă:

  • Respiră mai greu atunci când face efort, sau respiră repede și sacadat.
  • Face infecții pulmonare adesea, obosește ușor sau are palpitații.
  • Are picioarele sau abdomenul tumefiate sau venele de la gât umflate și pulsatile.
  • Nu crește suficient în înălțime și greutate.
  • Are extremitățile corpului (degete, buze) de culoare albăstruie atunci când face efort (plânge, tușește, aleargă).
  • Aveți în familie persoane care suferă de afecțiuni ale inimii.
Edupedu.ro cu susținerea Centrelor ARES a lansat o secțiune dedicată educației pentru sănătate. Vedeți aici mai multe informații esențiale despre sănătatea inimii, care se derulează în cadrul campaniei “ARES – Educăm inimi
Citește și:

Electrocardiograme gratuite pentru copii, în cadrul campaniei „Nicio zi fără joacă”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare Evaluare Națională 2025. Gabriela Zanoschi, profesoară de Matematică: Elevii au primit borderoul întreg de corectare și văd exact ce anume au greșit. Am luat problemele la care nu au obținut punctaj maxim și le-am refăcut alături de ei

Gabriela Zanoschi, profesoară de matematică la Colegiul Național din Iași, a declarat, pentru Ziarul de Iași, referitor la simularea Evaluării Naționale 2025, că elevii au primit borderoul întreg de corectare…
Vezi articolul

VIDEO Cum arată clădirea de 3,3 milioane de euro în care Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Casa Corpului Didactic ar putea avea sediul, dacă Guvernul aprobă cumpărarea imobilului – o clădire veche de aproape 100 de ani, în centrul Timișoarei – proiect de hotărâre

Guvernul intenționează să achiziționeze, cu bani provenind din Fondul de rezervă, o clădire din centrul Timișoarei care să servească drept sediu pentru Inspectoratul Școlar Județean Timiș și pentru Casa Corpului…
Vezi articolul

Anunț comun al Ministerului Educației și al sindicatelor din preuniversitar FSE „Spiru Haret” și FSLI, după prima întâlnire în contextul grevei profesorilor: Creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, deci nu pot fi negociate cu Ministerul Educației

Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă și nu pot fi negociate cu Ministerul Educației, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul