UPDATE Un tânăr de 17 ani, printre răniți, transportat la spital. Elevii care au suferit răni ușoare în urma suflului exploziei din apropierea liceului Dimitrie Bolintineanu au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost ulterior preluați de către părinți / Cursurile vor fi reluate numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice – ISMB

1.463 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Elevii care au suferit răni ușoare în urma suflului exploziei de la un bloc apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” au primit îngrijiri medicale la sediul unității de învățământ și au fost ulterior preluați de către părinți, transmite Inspectoratul școlar al Municipiului București.

UPDATE 11: 14 Printre răniți este și un tânăr de 17 ani care a suferit un politraumatism cranian și a fost transportat la spitalul Grigore Alexandrescu, a spus Bogdan Oprița, medic la SMURD.

Ministerul Educației a confirmat faptul că au fost elevi răniți, dar nu precizează câți și în ce stare se află. „Elevii care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la sediul unității de învățământ și au fost ulterior preluați de către părinți”, potrivit ISMB.

Instituția nu a transmis câte clase au fost afectate de suflul exploziei din blocul aflat în apropiere.

Amintim, Ministerul Sănătății a transmis că o victimă a fost transportată la spitalul de copii Grigore Alexandrescu.

Părintele unui elev din clasele primare, de la unitatea de învățământ, pentru Edupedu.ro: „E foarte aglomerat, e haos, nu ne lasă să trecem pe nicăieri. Au gestionat foarte bine învățătorii evacuarea. I-au scos pe toți în regulă, i-au dus în curtea școlii și au chemat imediat aparținătorii, părinții, bunicii, să vină să-i ia. S-au găsit toți, au confirmat toți, chiar dacă unii cu răni. A fost bine organizat intern.

Comunicatul de presă al ISMB

„Astăzi, 17 octombrie 2025, în urma unei posibile situații de risc generată de o explozie produsă la un bloc din apropierea Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din București, clădirea unității de învățământ a fost evacuată preventiv, la recomandarea autorităților competente.

Evacuarea s-a realizat ca urmare a pericolului de explozie, conform recomandării echipelor de intervenție de la ISU București–Ilfov, sosite la fața locului. Elevii și personalul școlii au fost evacuați în siguranță, conform procedurilor pentru situații de urgență. Elevii care au suferit răni ușoare au primit îngrijiri medicale la sediul unității de învățământ și au fost ulterior preluați de către părinți.


Autoritățile – ISU București–Ilfov, Poliția Capitalei și reprezentanți ai ISMB, ai Primăriei Sectorului 5 – se află la fața locului pentru a evalua situația.


Inspectoratul Școlar al Municipiului București este în permanentă legătură cu conducerea unității de învățământ și cu autoritățile implicate, pentru a asigura protecția și sprijinul elevilor și al personalului didactic. Activitatea școlii va fi reluată numai după confirmarea siguranței clădirii și finalizarea tuturor verificărilor tehnice”.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Stire in curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noi modificări la calendarul competițiilor școlare și sportive: Olimpiada balcanică de matematică pentru seniori are loc în Bosnia, în loc de Grecia, de pe 25 aprilie / Campionatul de lupte greco-romane începe cu două săptămâni mai devreme

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a emis mai multe erate prin care anunță modificări în desfășurarea olimpiadelor și competițiilor școlare din anul 2024-2025, afectând atât evenimentele sportive, cât și cele…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendarul de intrare în vigoare pentru aproape 300 de acte normative care ar trebui să aplice noua lege a educației în învățământul preuniversitar, pus în consultare de Ministerul Educației / 1 Aprilie 2024, ziua în care va trebui să fie în vigoare 124 dintre acestea

Un proiect de ordin de ministru care conține calendarul de intrare în vigoare pentru toate actele normative subsecvente legii educației a fost pus în consultare de Ministerul Educației, vineri. Documentul…
Vezi articolul

Ce este „Peer-review-ul” și de ce un răspuns la o solicitare de presă nu are nevoie de așa ceva / Cum a fost folosit ca pretext pentru cenzură un concept fundamental din știință și ce nu stă în picioare în explicațiile ministrului Educației și Cercetării Daniel David în cazul IȘE, plus rezumat în limba engleză

Ministrul Educației susține într-un comunicat dat joi, 23 iulie, că a blocat răspunsul Institutului de Științe ale Educației (ISE) pentru că îl considera un „draft” și că nu ar fi…
Vezi articolul