Elevii care pot face școală online – lista oficială a motivelor și afecțiunilor pentru care pot fi scutiți de prezența fizică a fost completată cu elevii care au în familie persoane cu risc

33.927 de vizualizări
Sfaturi pentru predarea online
Foto: Pexels.com
În ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației a fost publicată, la articolul 5, lista motivelor și afecțiunilor pentru care elevii pot solicita învățarea online.

Pentru preşcolarii/elevii care se află în aceste situații „conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional, inclusiv online”.

Este vorba despre următorii elevi sau copii de grădiniță (pentru că ordinul îi cuprinde și pe aceștia):

Preşcolarii/elevii cu vârstă mai mică de 12 de ani, care: fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticaţi cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecţiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiţi de prezenţa fizică în şcoală.

Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticați cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.

Preșcolarii/elevii care locuiesc împreună cu persoane diagnosticate cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficienței primare sau dobândite, alte tipuri de tratament imunosupresoare) pot fi scutiți de prezența fizică la școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.

Regulile complete pot fi citite aici.

Articol în curs de actualizare


19 comments
  1. Parintii au dreptul sa decida daca este sigur pentru copiii lor sa mearga fizic sau sa invete online. O problema de siguranta in familie nu o poate decide un minister!
    Unii copii au avut rezultate foarte bune in online, chiar mai bune decat in modul fizic. Deci motivul cu „online este dezastru” pica.

  2. Unde sunt banii,.cele 3 mil de euro.primite de la.statul german pt invatamantul in lb germana ?

    Ce e cu inghesuiala asta ? De ce nu suplimentati locurile?

    Cate clase de lb germana se pot.face (scoala, gradi, etc) cu 3.milioane de euro ?
    Raspuns de la statul.roman : ZERO !

    Hotilor!!!

  3. Dle Campeanu, unde sunt cele 3 milioane de euro primite din Germania pentru invatamantul in limba germana ?

    Unde sunt acesti bani ?
    Cum e posibil sa nu aveti locuri suficiente in judetele din Transilvania ?

    Securistilor, unde sunt banii cu care trebuia sa faceti clasele.de limba germana ?

    I-ati furat si pe astia, nenorocitilor ???

  4. Sa va fie rușine, domnule Câmpeanu, ca vreți sa trimiteți copiii carne de tun, sa ne sacrificați părinții și bunicii! Sănătatea nu ți – o poți cumpăra nici cu bani, nici cu diplome!

    1. Hai sa nu ii trimitem la școală! Ei înșiși zic ca varianta delta e mult mai contagioasa și mai periculoasa. Pai atunci cum sa ii trimitem la moarte sigura?!? Vreți sa facem o petiție sa ne lase sa alegem online sau fizic?

  5. Lista bolilor persoanelor care locuiesc împreună cu copii trebuia să conțină toate comorbiditatile identificate că fiind un factor de risc pentru o forma severa de covid ( cum a fost în ordinul de anul trecut ).Limitarea numai la bolile care produc o lipsă de imunitate este o foarte posibila condamnare la moarte a părinților care au comorbiditati daca se vor infecta cu covid adus din școală de copil . Probabil în acest caz copii vor fi crescuți de Ministerul Învățământului și Ministrul Sănătății.

    1. Elevii se infecteaza in primul rand in mijloacele de transport in comun, fie in drum spre scoala sau inapoi acasă, fie la intalnire cu colegii, la mall, la film, in parc, in vizite etc

      1. Las-o moarta ca nimeni nu sta 4 ore în moll cu pepsiglasul între ei la nici 20 de centimetrii. Chiar asa prosti ne credeți?!? Una e sa mergi în moll și cu totul alta e sa stai zilnic 4 ore la 20 cm unul de altul zilnic.

  6. Daca si asta e motiv de cursuri hibrid…
    In primul rand profesorii au parinti batrani si cu comorbiditati. Multi profesori locuiesc impreuna cu batranii lor parinti, ca sa aiba grija de acestia.
    Dar profesorii nu au voie nici sa fie bolnavi si nici sa aiba persoane vulnerabile in familie. Numai elevii au voie.

    1. Nu. Este singura tara democratica in care elevul este supra-fiinta si profesorul sub-fiinta. In care elevul are toate drepturile si profesorul niciunul.

      1. Nu uitati: sunteti platiti din contributiile parintilor! Nu va convine? Atunci mergeti in privat!

        E foarte simplu!

        1. Să mergem în privat adică în școli private, vreți să spuneți. De acord, mergem! Să privatizăm sistemul de învățământ, atunci! Mi-e îmi convine. Vă țin buzunarele?

      2. sigur sigur, profesorii sunt sub-fiinte, iar noi elevii suntem regi

        si dupa va mirati ca niciun copil nu vine la scoala ca sa invete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 800 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor învăța la Colegiul Gheorghe Asachi câteva luni, până va fi gata o școală modulară construită în curtea liceului / Contractul urmează să fie semnat

Elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași vor începe anul școlar 2023-2024 în clădirea Colegiului „Gheorghe Asachi”, potrivit deciziei Consiliului de administrație a Colegiului. Din martie anul trecut, elevii au…
Vezi articolul

PROIECT Cerințele minime de formare în universitățile de Medicină, Farmacie și Arhitectură – actualizate după 10 ani. Cursuri de e-sănătate și stomatologie digitală, printre noutăți

Cerințele minime de formare la programele de studii universitare din domeniile Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală generală, Moașe, Medicină veterinară și Arhitectură. Un proiect de hotărâre de guvern (HG)…
Vezi articolul

Ce spun cititorii: “Ne-au cerut pungi pentru a pune aceste teste” / “A fost un coșmar” – Luni începe testarea elevilor. Cei mai mulți profesori și părinți din comunitatea Edupedu.ro afirmă că elevii vor face testele acasă

Majoritatea covârșitoare a părinților și profesorilor din comunitatea Edupedu.ro afirmă, cu nemulțumire cel mai adesea, că în cazul elevilor lor testarea rapidă se desfășoară acasă, nu la clasă. Luni este…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății suplimentează paturile din spitale pentru copiii cu COVID-19. Ioana Mihăilă: Atunci când avem un caz pozitiv într-o clasă, copiii vaccinați și cu test negativ pot continua să învețe față în față, dacă incidența este sub 6 la mie

Ministerul Sănătății va lua măsuri de suplimentare a paturilor pentru copii în unitățile de anestezie-terapie intensivă, pe fondul intensificării valului 4 al pandemiei de coronavirus și pe fondul redeschiderii școlilor…
Vezi articolul

Rectorul Politehnicii Timișoara, Florin Drăgan, despre schimbările aduse burselor: „Tăierile operate acum, fără o viziune și fără criterii clare, nu doar că descurajează performanța, dar compromit capacitatea României de a pregăti viitorii specialiști”

„Statul roman a luat decizii, atât la cresterea burselor, cât și acum la scăderea lor, doar din punct de vedere financiar, fără vreun obiectiv educațional. Modul acesta de lucru, doar…
Vezi articolul