Elevii de 11-18 ani pot să participe la „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” – concurs naţional de pictură, grafică și desen

1.073 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Elevii de 11-18 ani pasionați de artă și sport pot să participe la concursul național de pictură, grafică și desen ”Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”, desfășurat în perioada mai-septembrie, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Ilfov.

Potrivit organizatorilor, „lucrările trebuie să abordeze, sub aspect tematic, spiritul olimpic sau una dintre valorile olimpismului: excelența, prietenia, fair-play-ul, toleranța, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte”.

Categoriile de vârstă participante sunt: 11-14 și 15-18 ani.

Școlile vor forma o comisie din care „fac parte, obligatoriu, profesorul pentru arte vizuale/desen, profesori pentru educaţie fizică şi sport şi consilierul educativ”, este menționat în anunț.

Lucrările câștigătoare vor fi trimise către ISJ Ilfov până în data de 20 mai 2025 și trebuie să fie însoțite de:

1. talonul de participare nominal (conform anexei 1 din regulamentul concursului, prezentat mai jos) lipit pe spatele lucrării;

2. consimțământul participantului minor în vederea participării la concurs;

3. Acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal (DGPR).

Calendarul concursului
  • Etapa judeţeană va avea loc în perioada: martie – mai
  • Transmiterea lucrărilor către Comitetul Olimpic și Sportiv Român: iunie -august
  • Etapa națională (jurizarea lucrărilor) va avea loc în luna: septembrie
  • Gala laureaților va avea loc în luna: octombrie/noiembrie.

Premierea va avea loc după finalizarea jurizării, în cadrul Galei Laureaților și se vor acorda premii pentru fiecare categorie de vârstă, astfel:

  • Locul I (1 premiu);
  • Locul II (1 premiu);
  • Locul III (1 premiu);
  • Premiu Special (1 premiu);
  • Menţiuni (10 premii).
Regulamentul concursului național de arte plastice (pictură, desen și grafică) „Jocurile olimpice în imaginația copiilor”, ediția 2025:

„Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” este organizat prin Academia Olimpică Română – Comitetul Olimpic şi Sportiv Român împreună cu Ministerul Educatiei si Cercetării, și se află înscris în calendarul Concursurilor naționale şcolare 2024-2025.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ore obligatorii pentru toți elevii și copiii de grădiniță, din acest semestru, introduse în curriculumul școlar ca activități de educație psiho-emoțională. Ministerul Educației a trimis școlilor fișe de lucru făcute de specialiștii Colegiului Psihologilor din România

Elevii și copiii de grădiniță vor fi implicați în activități obligatorii de educație psiho-emoțională, în semestrul al II-lea, după cum se arată într-un anunț al Inspectoratului Școlar Județean Mureș (ISJ…
Vezi articolul

Reintroducerea tezelor ca modalitate de evaluare și monitorizare a progresului elevului, propusă de peste 2.000 de profesori și directori de școli – raport al Ministerului Educației

Reintroducerea tezelor pentru a putea evalua și monitoriza progresul elevilor este recomandată de peste 1.900 de profesori care au participat la studiul „Evaluarea măsurilor de implementare a structurii anului școlar…
Vezi articolul

Ping-pong cu elevii olimpici și profesorii. Secretarul de stat Lixandru anunță inspectoratele școlare cu jumătate de zi înainte că elevii înscriși la Olimpiada de Limba engleză, de sâmbătă, pot participa și la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, care are loc în aceeași zi / Profesorii susțin că listele cu participanții sunt finalizate de o săptămână – surse

Profesorii de limba română și engleză au fost anunțați cu jumătate de zi înainte că elevii care participă sâmbătă, 16 martie, la Olimpiada de limba engleză, pot participa și la…
Vezi articolul

Folosirea telefoanelor mobile va fi în continuare interzisă elevilor în timpul orelor de curs, dar acum acestea pot fi „preluate” de profesor, potrivit legii Educației care intră în vigoare din 2 septembrie / Elevii pot folosi telefoanele în spații autorizate explicit prin regulamentul intern al școlii

Folosirea telefoanelor mobile este în continuare interzisă în timpul orelor de curs, dar acum acestea și alte echipamente de comunicații electronice pot fi „preluate” de profesor și returnate părintelui sau…
Vezi articolul

Profesorii și manualele fac ca predarea să fie încărcată la gimnaziu, nu programa, spune Ligia Deca: Aici trebuie să intervenim, colaborativ în primul rând, adică în cancelarii

Profesorii sunt responsabili pentru predarea încărcată de la gimnaziu, la fel și modul în care sunt concepute manualele, a declarat Ligia Deca într-un interviu pentru stiripesurse.ro. Ministrul a explicat că…
Vezi articolul