Elevii de liceu se pot înscrie la o competiție de informatică ce urmărește găsirea unor soluții la problemele identificate de elevi

2.050 de vizualizări
Calendar Bacalaureat 2020
Foto: Pexels.com
Elevii de liceu se pot înscrie la o competiție de informatică și sunt invitați să identifice o nevoie și să realizeze un proiect care contribuie la rezolvarea acesteia, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. La competiție vor participa echipe de câte 2 elevi și 1 mentor (profesor) din clasele IX-XII, din toată țara. Profesorul poate fi mentorul mai multor echipe, iar elevii pot să facă parte dintr-o singură echipă, conform anunțului.

„Fie că prin proiectul lor, elevii de liceu își doresc să ofere soluții pentru reducerea emisiilor de carbon, pentru eficientizarea transportului, pentru un mediu de lucru smart, o casă sau o școală modernă sau orice alt proiect cu soluții Arduino, sunt invitați la competiție”, se arată în anunț.

Cele mai bune 3 proiecte vor fi desemnate de un juriu de specialitate și premiate. Toți participanții vor primi diplome (profesorii și elevii).

Pașii de participare la competiție sunt următorii: 

  • formezi o echipă (din 2 elevi și 1 profesor coordonator),
  • înscrii echipa în competiție folosind formularul de pe website-ul Adfaber,
  • trimiți proiectul echipei la adresa prezentată pe pagina competiției Arduino.

Potrivit comunicatului, cei care doresc să se înscrie vor avea acces la resurse de studiu gratuite prin platforma Kids in Tech. Această platformă este disponibilă și pentru toate școlile și liceele de stat care doresc să acceseze gratuit cursuri de programare pentru elevi.


1 comment
  1. Buna ziua! As avea o intrebare, eu sunt elev in clasa a 7 a la Colegiul National Zinca Golescu. Limita pentru participarea la acest concurs legat de Arduino este pentru elevii din clasele IX-XII, insa eu consider ca am aptitudinile necesare pentru a participa. Credeti ca se poate face o excepție pentru a putea participa si eu? Va multumesc in avans!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Marile schimbări” anunțate azi de ministrul Cîmpeanu sunt doar un decret politic, lipsește claritatea detaliilor, nu au fost alocate resurse (mai ales timp) pentru instruirea și pregătirea profesorilor, spune senatorul Ștefan Pălărie / Ministrul Educației a anunțat modul de calcul al mediei anuale, după renunțarea la obligativitatea tezelor

Noile schimbări anunțate de ministrul Educației privind încheierea mediei anuale în lipsa notelor la teze reprezintă un sistem complet nou care nu a fost testat nici măcar la nivelul unei…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Profesorii vor face triajul epidemiologic „observațional” al elevilor și nu mai au reguli impuse de distanțare în cancelarie, potrivit proiectului de ordin de ministru pentru redeschiderea școlilor

„Cadrele didactice vor efectua triajul observațional al preșcolarilor/elevilor pe tot parcursul activităților școlare”, potrivit noului ordin de ministru cu regulile pentru redeschiderea școlilor, obținut de Edupedu.ro în stadiu de proiect.…
Vezi articolul