Elevii din prima clasă de liceu de învățământ dual a Politehnicii București vor începe cursurile în septembrie / Programele au fost autorizate

1.915 vizualizări
Foto: © Yanlev | Dreamstime.com
Elevii din prima clasă de liceu de învățământ dual a Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București vor începe cursurile în septembrie, a declarat, miercuri, rectorul instituției de învățământ superior, Mihnea Costoiu, potrivit Agerpres.

„La începutul anului școlar 2025-2026 din septembrie vom avea la liceu prima clasă de 15 elevi. Programele au fost deja autorizate. (…) Putem începe în spațiul existent în Școala Generală Politehnica. (…) Anul următor vor fi gata noile construcții cu tot cu dotări. (…) Vom merge până la finalul liceului cu examenul de bacalaureat”, a afirmat rectorul.

Reprezentanții Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București au adăugat că au semnat, miercuri, contractul pentru demararea lucrărilor la proiectul „Campus Dual Politehnica București”.

„Programele pentru învățământ dual pentru liceu vor porni din această toamnă și începând cu primăvara anului viitor pregătim anul școlar următor să avem atât programe de învățământ dual la liceu, cât și la universitate programele de învățământ dual care au pornit anul trecut, pornesc anul acesta și vor porni anul viitor. Împreună cu companiile reușim să oferim societății, tinerilor, programe de învățământ dual de foarte bună calitate, astfel încât tinerii să studieze atât în universitate, respectiv în liceu, cât și în companie, ceea ce este în avantajul studenților și al companiilor partenere”, a afirmat reprezentantul instituției de învățământ superior, potrivit sursei menționate.

Consorțiul pentru învățământ dual integrat, condus de Politehnica București, reunește 14 parteneri: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (lider de consorțiu), Primăria Sectorului 6, Primăria Ciorogârla, Consiliul Județean Ilfov, Colegiul Tehnic ‘Iuliu Maniu’, Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații ‘Gheorghe Airinei’, Liceul Tehnologic ‘Pamfil Șeicaru’, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ S.A., Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ‘TRANSGAZ’ S.A, Grup Feroviar Român S.A., Alstom Transport S.A, Tema Energy S.A., S.C. Crystal System S.R.L. și CTE Trailers S.R.L.

În 2016 a fost înființată și Școala Gimnazială Politehnica, ca urmare a Hotărârii Senatului Universității Politehnica din București, mai întâi în anul 2016 prin O.M. nr. 5613/25.10.2016 pentru nivelul preșcolar, apoi prin O.M. nr. 4600/17.08.2017 pentru nivelul primar, „din dorința oferirii unei educații de calitate copiilor angajaților Universității Politehnica din București”, este menționat pe site-ul instituției.

Foto: © Yanlev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea liceelor tehnologice prin rata de promovare la Bacalaureat este „un indicator greșit” – analiză Centrul Român de Politici Europene. În 2025, 42 din 49 de licee cu promovabilitate zero au fost tehnologice

Liceele tehnologice din România sunt evaluate public și administrativ printr-un criteriu care nu reflectă misiunea lor reală – rata de promovare la Bacalaureatul generalist –, arată o analiză publicată de…
Vezi articolul

TOP 5 cele mai „căutate” meserii în învățământul profesional și tehnic. Producem peste 11 mii de tehnicieni ecologi și sunt doar 16 firme cu astfel de angajați

Cei mai mulți elevi sunt înscriși la calificarea „tehnician în activități economice”, potrivit platformei meserii.ro. Este vorba despre 14% din totalul elevilor din învățământul profesional din România. Pe locul al…
Vezi articolul