UPDATE Elevii din șase școli încep cursurile pe 12 ianuarie, din cauza întreruperilor de curent electric provocate de căderile de zăpadă și viscol / Alte două grădinițe și un liceu au activități online

4.640 de vizualizări
Foto: © Svetlanaz | Dreamstime.com
UPDATE Șase școli sunt închise încă două zile după vacanța de iarnă pentru elevi, conform unui anunț făcut miercuri de Ministerul Educației. Este vorba despre unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj, unde elevii vor sta acasă și pe 8 și 9 ianuarie, din cauza vremii nefavorabile. Cursurile vor fi reluate aici pe 12 ianuarie, dacă vremea permite acest lucru.

Ministerul precizează că deciziile au fost luate pe baza datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, în condițiile în care vremea a generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică, ale agentului termic sau a făcut drumurile impracticabile.

Unitățile de învățământ în care se suspendă cursurile sunt:

În județul Hunedoara: Școala Primară „General Berthelot” și Școala Gimnazială Răchitova.

În județul Mehedinți: Școala Gimnazială Balta.

În județul Sălaj: Școala Gimnazială Nr. 1 Marca, Școala Primară Glod și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu”, Zalău.

În județul Galați: ⁠Liceul Tehnologic „Radu Negru” Galați (online – 8 și 9 ianuarie) și ⁠Grădinița „Sf. Stelian'”, structură a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 30 Galați (online – 8 ianuarie)

În județul Prahova: ⁠Grădinița cu program prelungit nr. 35 Ploiești (online în perioada 8 – 16 ianuarie) din cauza lucrărilor de înlocuire a țevilor de gaze și a caloriferelor.

Potrivit MEC, informațiile incluse în acest material au fost primite în cursul zilei, până la ora 18:30, și vor fi actualizate în funcție de evoluția situației și de deciziile luate la nivel județean.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor de curs, mai arată comunicatul.

Suspendările apar în contextul în care elevii se întorc la cursuri joi, 8 ianuarie, după vacanța de iarnă. Cu o zi înainte, marți, 6 ianuarie, secretarul de stat din Ministerul Educației și Cercetării Sorin Ion declara că școala începe joi în toate unitățile de învățământ, iar eventualele suspendări din cauza zăpezii vor fi decise punctual, la nivel local, acolo unde situația o impune.

În paralel, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri, 7 ianuarie, mai multe avertizări de cod galben pentru mai multe zone din țară, inclusiv pentru fenomene care pot afecta circulația, cum este ceața cu vizibilitate redusă. Zilele trecute au existat fenomene meteo semnalate cu cod portocaliu, ninsori abundente și viscol.

Redăm comunicatul integral al MEC:

„Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile, în zilele de 8 și 9 ianuarie 2026 cursurile cu prezență fizică vor fi suspendate în șase unități de învățământ din județele Hunedoara, Mehedinți și Sălaj, respectiv:

Hunedoara:
• Școala Primară General Berthelot
• Școala Gimnazială Răchitova
Mehedinți:
• Școala Gimnazială Balta
Sălaj:
• Școala Gimnaziala Nr. 1 Marca
• Școala Primară Glod
• Liceul Tehnologic Mihai Viteazu, Zalău.

Informațiile incluse în acest material sunt primite în cursul acestei zile, până la ora 16:00, și vor fi actualizate în funcție de evoluția situației și de deciziile luate la nivel județean.

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor de curs”.

Foto: © Svetlanaz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Afacerea Colegiul Șincai-Primăria Sector 4: Daniel Băluță cere intervenția de urgență a Inspectoratului Școlar, a DSP și a Prefecturii, “pentru punerea în siguranță a elevilor” și pentru reabilitarea clădirii liceului, cu risc seismic II

Primăria Sectorului 4 solicită intervenția în regim de urgență a Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a Direcției de Sănătate Publică București, „pentru punerea în siguranță a elevilor și a…
Vezi articolul

Consiliile de administrație ale școlilor vor putea propune ca orele să se desfășoare online, potrivit ultimelor modificări legislative aprobate de Guvern. Ministerul Educației va putea modifica prin ordin de ministru numărul orelor/disciplină pentru învățământul online

„În învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică…
Vezi articolul

Interzicerea telefoanelor mobile la școală e aplicată adesea ineficient și îi poate face pe elevi să le folosească mai intens acasă / Întărirea competențelor digitale pentru profesori și elevi – soluția propusă pe baza datelor PISA 2022, care spun că telefonul la școală, folosit moderat, aduce și beneficii – raport OCDE

Interdicția legată de folosirea telefoanelor mobile în școli, pentru care optează în ultima vreme o serie de sisteme școlare, nu este susținută de experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”: Școlile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice și restul personalului din învățământ / Rezultatele reformelor sunt convins că se vor vedea când generațiile ajung în fața noilor examene naționale

Președintele Klaus Iohannis deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, luni, la ora 9. Edupedu.ro a transmis LIVE TEXT declarațiile șefului de stat, de la ultima deschidere a anului…
Vezi articolul