Elevii își pierd răbdarea în timpul orelor / Profesorul de Chimie Constantin Cioinică, director la Liceul „Constantin Brâncoveanu” din Horezu, Vâlcea: Principala misiune în investigația științifică este să stârnim curiozitatea copilului, nu să-i dăm o teoremă. Curiozitatea este motorul învățării

8.201 de vizualizări
Foto: lifelearningeducation.ro
„Metoda investigației te introduce într-o lume colaborativă, în care profesorul este un îndrumător al procesului de învățare”, spiune pe blogul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale profesorul Constantin Cioinică, director la Liceul ”Constantin Brâncoveanu” din Horezu, Vâlcea. Acesta predă Chimie și a făcut parte din proiectul „Chimia Altfel” derupat de CEAE. Cadrul didactic este de părere că „asta ar trebui să primeze și în facultăți, în departamentele de pregătire pedagogică, și ar trebui să trecem peste pragul ăsta psihologic: eu sunt profesor și eu sunt atoateștiutor”.

Constantin Cioinică, profesor de chimie și director la Liceul ”Constantin Brâncoveanu” din Horezu, Vâlcea, a constatat și el că elevii își pierd repede răbdarea în timpul orelor, scriu autorii articolului. Cursul derulat de CEAE le oferă cadrelor didactice instrumentele necesare pentru a le capta atenția. „Ei au nevoie în continuu de activități care să fie atractive, care să-i mobilizeze, să-i absoarbă. Ei sunt obișnuiți să-și canalizeze atenția către un videoclip haios, către o postare, iar la ore tind să se plictisească. Astfel de programe, precum cel derulat de CEAE, sunt foarte benefice, pentru că promovează activități care nu numai să stimuleze creativitatea, dar să devină și atractive. Din plăcere se învață cel mai bine, este dovedit psihologic, chiar dacă știu că în urmă cu 35-40 de ani se învăța din frica de note, din frica de pedepse”, crede el.

A văzut că elevii trăiesc mai mult în lumea virtuală, iar în acest context rolul profesorului devine și mai important. „Datoria noastră, de cadre didactice, este, în primul rând, să-i aducem în realitate. Pentru că ei cu realitatea se vor confrunta, din realitate își vor extrage beneficiile, în realitate își vor gestiona relațiile”, punctează profesorul.

„Cred că unul din obiectivele cursului a fost să ne familiarizăm cu noi metode și procedee de predare, ținând cont de psihicul elevului și de realitățile intersociale cu care se confruntă în ziua de azi. Prin intermediul cursului, mi-am dezvoltat biblioteca personală de metode de lucru și tehnici de predare. Metoda investigației te introduce într-o lume colaborativă, în care profesorul este un îndrumător al procesului de învățare. Asta ar trebui să primeze și în facultăți, în departamentele de pregătire pedagogică, și ar trebui să trecem peste pragul ăsta psihologic: eu sunt profesor și eu sunt atoateștiutor. Eu obișnuiesc să le mai spun elevilor mei câte o glumă și îmi aduc aminte că, la un moment dat, unul din băieții mei care avea 3-4 ani și cu care mă jucam de-a școala, eu fiind profesorul, mi-a spus că profesorii nu știu nimic, că de aia pun întrebări. Dincolo de această glumă, punem întrebări ca să descoperim ceva. Principala misiune în investigația științifică este să stârnim curiozitatea copilului, nu să-i dăm o teoremă. Curiozitatea este motorul învățării”, explică profesorul.

Articolul integral pe CEAE.ro


7 comments
  1. Telefoanele mobile au început a fi interzise în scoli prin alte părți. La noi când? Alo Ministerul.!

    1. in spatele tehnologiei intens lăudate se afla investitorii..
      lor li se promite că vor fi vândute softurile , tabletele , tablele , telefoanele , roboții in curând. altfel aceștia pleacă și se prăbușesc bisnisurile..
      a se vedea:
      https://hotnews.ro/nasul-a-i-recunoaste-inimaginabilul-elon-musk-sugereaza-sa-lasam-copiii-pe-mana-robotilor-premiera-primului-film-scris-de-chatgpt-a-fost-anulata-1527294
      ce e mai dureros este că aceste așa zise investiții se fac cu bani publici . de asta a ajuns statul să jupeasca și de pe viu și de pe mort.,

  2. Un student constient trebuie sa știe ca tot ceea ce i se prezintă este de interes, ca cee ce prezintă profesorul este o sinteza minima. Din ce cunoști mai mult, îți dai seama cât se puțin cunoști! Din păcate împreună cu cei care învață primesc diplome și cei care trec efectiv ca gașca prin apa! Există situații în care mai târziu, cei care au învățat pe rupte, în cariera lor i-au întâlnit, i-au avut ca și obstacol pe cei care au promovat pe nedrept instituțiile de studii superioare. Este tragic pt societatea romaneasca, uitati-va ce s-a ales de industria tarii, hăicuita pe nedrept de acești impostori. Urmează și scoala romaneasca sa aibă aceasi soarta, sistemul medical compromis de plicurile cu bani, societatea romaneasca per ansamblu transformata intr-o jungla!

  3. curiozitatea a fost acaparata de ecrane , la fel SI celelalte daruri : atenția , rezistenta la efort , motivația invatarii , sentimentul de multumire dat de depăsirea obstacolelor.
    totul este deviat spre distractie , efortul a dispărut , totul e usor SI distractiv SI tratat cu superficialitate.
    ce pare greu se rezolva la pregă
    mai nou cu anonimizatea rezultatelor școlare se deschide alta prapastie , dispare și ultima reduta și apare portița fraudelor..

    1. Daca le dai telefoanele pe mana nici nu stii ca-s acolo. Altfel intorc scoala cu susul in jos. I-am pus intr-o zi sa scrie un exercitiu in care doar sa incercuiasca varianta corecta a) b). Nu singuri. Sub indrumarea mea. Unul isi scutura mana si spunea ca a obosit. UN EXERCITIU de incercuire. Altul ofta, respira a efort. Altul se freca la ochi a somn. Alta casca a plictis. Dar daca ii lasai cu orele in ecran nu mai aveau nimic. Ca asa sunt invatati de acasa. Sau poate si aici vor da parintii tot pe noi, profesorii cand se stie clar ca la scoala nu le permitem asa ceva.

      1. deja s a instalat dependenta . oriunde te invarti , copiii stau cu ochii in ecran. SI la inmormantare , daca mai credeți , bunica era moarta pe laiță in biserica SI nepoata starea cu capul in jos langa ea . cand m am uitat mai atent , fata scrola … de plictiseala . erau ultimele momente langa bunica , care o crescuse in primii 3 ani ..
        le iei telefonul , fac circ , comportament ca la 4 ani ..
        te uitai la el serios , se face ca nu pricepe , ca e dreptul lui.
        palma la fund nu poti sa i dai , de vorba buna nu pricepe , sa faci circ tu , om matur , nu e cazul, cu explicația logica nu merge , pe emotional daca il ei cu frumosul , incepe sa miaune ca el asa vrea , doar cu telefon .. eventual baga un mic șantaj.
        astept specialistii in parenting sa vina cu soluții.
        păna una alta , nu cumperi telefon , ca ” nu ai bani ” , bagata pe la 8 ani , și scoasă pe la 18 și traiti in pace și armonie.

      2. pt că telefonul e „un drept castigat„ la care nu vor renunta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Coaliția de Guvernare a decis „acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu legea salarizării unitare, cuvenită salariaților din sistemul public”. Ce înseamnă asta pentru profesori și personalul din Educație

Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public este una din deciziile anunțate în urma ședinței liderilor din coaliție de…
Vezi articolul

LISTA Cele 12 licee în care profesorii și elevii vor activa anul acesta noile hub-uri 3DUTECH. Concursul național de 3D printing și robotică a fost inclus în Calendarul concursurilor școlare publicat de Ministerul Educației (P)

A șasea ediție a proiectului pentru meseriașii viitorului și concursul național de 3D printing & robotics, dedicat elevilor și profesorilor din România anunțate în cadrul campaniei „Modelează viitorul. Printează-l 3D!”.…
Vezi articolul

Profesoara Iuliana Căplescu: A fost o mare eroare să fie eliminate tezele, copiii și profesorii știau că au mai mult de recapitulat și de consolidat / Le aduceau elevilor 25% în plus la medie, dacă nota era mare

Eliminarea tezelor școlare obligatorii „a fost o mare eroare”, a afirmat recent profesoara de istorie Iuliana Căplescu, de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București, la emisiunea InfoEdu de la TVR.…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

VIDEO Aplicația nativă pentru tablele interactive pe care profesorii o pot folosi să-și creeze lecții cu planșe precompletate pentru mai multe discipline – ghid de utilizare

Peste 300 de fișe pedagogice cu elemente interactive inedite, create de profesori și de specialiști în conținut digital educativ pot fi folosite de cadrele didactice prin aplicația LIVTOME a Livresq,…
Vezi articolul