Elevii mai pot călători gratuit cu trenul, pe baza carnetului vizat în anul școlar trecut, până pe 30 septembrie, anunță CFR. După 1 octombrie, trebuie să prezinte acte vizate pentru anul 2024-2025

3.824 de vizualizări
Foto: © Adrea | Dreamstime.com
Elevii mai pot călători gratuit cu trenul, pe baza carnetului de elev vizat în anul școlar 2023-2024 până pe 30 septembrie, anunță CFR într-un comunicat de presă. După 1 octombrie, elevii au nevoie ca actele să vizate pentru anul școlar 2024-2025, atrage atenția compania de stat.

În plus, elevii care au fost în clasa a XII-a în anul școlar 2023-2024 mai pot călători gratuit până încep cursurile anului școlar 2024-2025, adică până luni, 9 septembrie, CFR lăsând de înțeles că după acea dată își pierd calitatea de elev.

Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilității de gratuitate în baza vizei anului şcolar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv.

  • Excepție: elevii care au înscris pe carnet «an terminal», nu mai beneficiază de această facilitate începând cu data de 9 septembrie 2024.

De la data de 1 octombrie 2024, facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul şcolar 2024/2025”, a scris CFR în comunicat.

Cum beneficiază elevii de gratuitate la călătoria cu trenul

În contextul începerii anului școlar, pentru facilitarea călătoriei elevilor cu trenul spre/dinspre localitatea în care învaţă, CFR Călători a reaminit în comunicat că:

Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimației de elev cu viza pentru anul şcolar în curs sau a adeverinţei şcolare valabilă pentru anul școlar în curs, de:

  • bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), clasa a 2-a și tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare;
  • abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri.
  • pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit şi cuşetă, elevii vor achita integral diferențele tarifare și tariful de rezervare”.
De ce acte au nevoie elevii pentru gratuitate

Potrivit aceleiași informări, „pentru emiterea biletelor și abonamentelor de călătorie lunare gratuite pentru elevi, este necesară prezentarea următoarelor documente:

  • carnetul/legitimația de elev prezentat/ă în original, care are înscris/ă nume și prenume elev, codul numeric personal al elevului și este vizat de unitatea de învățământ pentru anul școlar în curs;
  • sau adeverinţa doveditoare a calității de elev emisă de unitatea de învățământ de apartenență, prezentată în original; adeverința trebuie să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.
  • sau adeverință colectivă emisă de unitatea de învățământ de apartenență, prezentată în original; această adeverință este folosită numai în cazul călătoriei elevilor în grup; adeverința trebuie să corespundă modelului prevăzut în H.G. nr. 810/2023.

nu vor fi acceptate alte tipuri/modele de adeverințe pentru emiterea biletelor/abonamentelor de călătorie pentru elevi”.

Foto: © Adrea | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Președintele Iohannis a semnat decretele de promulgare a legilor educației, în cadrul unei ceremonii la Cotroceni: „Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional dacă nu vor fi puse în aplicare”

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni, la ora 17.00, decretele de promulgare a legilor educației. Cu această ocazie, el rostește o alocuțiune, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni.…
Vezi articolul

VIDEO Metode prin care copiii și adolescenții se pot proteja de abuzurile online – prezentate în clipuri „realizate cu ajutorul inteligenței artificiale”, ce vor fi promovate în toate școlile și liceele din România – parteneriat World Vision – Ministerul Educației

Felul cum acționează abuzatorii online, în diverse tipuri de acțiuni împotriva minorilor, precum și felul cum aceștia din urmă pot obține sprijin și pot reclama asemenea fapte fac obiectul mai…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Rectorul SNSPA Remus Pricopie – apel la responsabilitate în criza de guvern: Încrederea oamenilor nu poate fi păstrată dacă liderii politici acționează dincolo de lege, decență și civilitate

„Oamenii politici au obligația să colaboreze chiar și atunci când sunt competitori”, spune rectorul Școlii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, într-un apel la responsabilitate în actuala…
Vezi articolul