Elevii români, medaliați la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe 2023, organizată în Egipt – FOTO

3.376 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Echipele de elevi români au obținut câte o medalie la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe (IIOT) 2023, desfășurată în Egipt, după cum anunță pe Facebook Alina Dumitrașcu, consilier în Ministerul Educației. Competiția s-a desfășurat între 26 și 30 mai, iar cele trei echipe „au urcat pe podium alături de echipe din Egipt, Ungaria și Siria”, conform sursei citate. O echipă provine de la un liceu de stat, celelalte două de la un liceu privat din Capitală.

„Lotul României a obținut rezultate de excepție la etapa internațională a Olimpiadei de Informatică în Echipe, toate cele 3 echipe urcând pe podium alături de echipe din Egipt, Ungaria și Siria.

În perioada 26-30 mai 2023, s-a desfășurat etapa internațională a Olimpiadei de Informatică în Echipe. Aflată la a VI-a ediție, competiția din acest an a fost organizată de Academia Arabă pentru Știință, Tehnologie și Transport Maritim din Port Said, Egipt. Promovând spiritul de echipă și performanța în domeniul informaticii, IIOT este organizată la nivel național de către Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, Școală Lider”, a scris pe Facebook Dumitrașcu.

Medalia de aur a fost obținută de echipa „Crazy Frogs” de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, formată din elevii Raul-Andrei Pop, Alexandru Luchianov, Rareș-Andrei Oprea și Petre-Călin Tîrziu, potrivit sursei citate. Echipa a fost coordonată de profesorul Casian Pătrășcanu.

Echipa „AaaIeLonMusc” de la același liceu, formată din elevii Mihnea Andreescu și Hariclea-Briana Bodrogean, coordonată de profesorul Pătrășcanu, a obținut medalia de argint.

Foto: Facebook.com

Medalia de bronz a fost obținută de echipa „CrackedCode” de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, formată din elevii Cristian Luchian, Robert Andrei Gașpar, David Vișan și Ștefan Claudel Neagu, fiind coordonată de profesorul dr. Gheorghe Manolache, conform sursei citate.

Cine participă la această olimpiadă. La IIOT „participă echipe compuse din 4 elevi și până la 2 de rezervă din aceeași școală; elevii nu se pot schimba între ele. Din echipă nu poate face parte mai mult de un concurent premiat la Olimpiada Națională (Individuală) de Informatică din anul precedent. Echipele pot avea în componență membri care nu au mai mult de 20 de ani la data de 1 iulie a anului în care se desfășoară IIOT”, scrie pe ioit.altervista.org.

Citește și:
Lotul de olimpici al României, 4 medalii și 4 mențiuni de onoare la Olimpiada de Fizică a Asiei / Un singur elev din cei opt participanți este de la un liceu de stat
Locul I pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori 2023: două medalii de aur, trei de argint și una de bronz
România, pe locul 6 în lume cu trei medalii de argint și una de aur, la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2023 / Profesorul coordonator Mihai Bălună: Rezultatul este important pentru că el continuă tradiția foarte bună din ultimii ani


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea: Trebuie adus salariul unui profesor debutant aproximativ la nivelul salariului unui medic rezident / Dacă se taie un pic din pensiile speciale, atunci cu siguranță se vor găsi mult mai mulți bani pentru cadrele didactice

Mircea Miclea spune că un profesor debutant ar trebui să aibă un salariu la nivelul unui medic rezident. Asta înseamnă în jur de 4170 de lei net, potrivit calculelor Edupedu.ro.…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Profesorii de la palatele si cluburile copiilor rămân cadre didactice, potrivit unei modificări anunțate de minister în proiectul legii Educației / Palatele și cluburile copiilor nu mai trec la primării, ci doar patrimoniul lor va fi administrat de consiliile județene

Palatele și cluburile copiilor vor fi organizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte de rețeaua școlară, iar profesorii din aceste instituții își vor menține titulatura de cadru…
Vezi articolul