Elevii să fie introduși pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, solicită Consiliul Național al Elevilor

3.296 de vizualizări
Foto: CNE
Consiliul Național al Elevilor solicită introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Această măsură este imperioasă în aceste momente, întrucât elevii care sunt prezenți la cursuri petrec, în medie, 6 ore pe zi în aceeași încăpere, alături de colegii lor, aflându-se într-un risc ridicat de infectare”, susțin reprezentanții elevilor.

Aceștia menționează în comunicat că, potrivit datelor furnizate de către Institutul Național de Sănătate Publică, în a cincea săptămână de școală, 12-18 octombrie, au fost înregistrate 1692 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, care reprezintă o creștere cu 155%, în timp ce, raportat la numărul total de cazuri înregistrat de la începutul pandemiei până acum la segmentul de vârstă aferent elevilor și preșcolarilor (11.765), cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%.

Situația respectivă face parte dintr-o analiză Edupedu.ro: Numărul cazurilor de infectare la copii și tineri a atins un nou record în a cincea săptămână de școală: 1.692 de persoane. Reprezintă peste 14% din numărul total de infectări la grupa de vârtă 0-19 ani, de la începutul pandemiei până acum

„În același timp, multe școli nu sunt pregătite pentru tranziția către orele online la momentul de față, iar procesul de digitalizare este unul de durată, care, cel mai probabil, nu se va încheia în următoarele săptămâni. Astfel, testarea elevilor și izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului și ar elimina necesitatea tranziției către cursurile online pentru multe unități de învățământ”, potrivit comunicatului.

„Vedem din ce în ce mai multe cazuri de COVID-19 în unitățile de învățământ. Siguranța elevilor trebuie să primeze, motiv pentru care solicităm includerea acestora pe lista prioritară de testare pentru COVID-19. Identificarea cazurilor pozitive și izolarea acestora va scădea în mod semnificativ necesitatea închiderii școlilor și a tranziției către învățământul online, pentru care multe unități de învățământ încă nu sunt pregătite.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Foto: CNE


3 comments
  1. Foarte inteligent. Isi urmeaza planul, pas cu pas. Au pus ,,consiliul elevilor” sa solicite testarea. Si cum va fi? se intreaba analfabetii functional. Adica in fiecare dimineata la intrarea in ,,scoala” fiecare vlajgan care nu-i ,,online” va fi testat, dupa ce, se intelege, i s-a luat temperatura regulamentar si i s-a fixat ,,etans” masca ,,pe figura” (vorba orbanului). Apoi, la iesire din ,,scoli” iarasi li se va face alt test (de control) ca daca cumva au fost ceva ,,rateuri” de dimineata sa poa’ sa fie ,,corectate” si in cele din urma ,,scolerul” va fi predat ,,familiei” cu obligatia acesteia, bineinteles ca sa-l introduca intr-o bula pentru ca sa fie dimineata urmatoare ,,neinfectat” la intrarea-n ,,scoala”, explica un ,,oficial’’. Sigur ca ,,instruirea” va fi cu efect abia dupa primul an de practica urmand ca urmatorul an sa se faca evaluarile comasate cu testul urmator PISA

  2. Pai asa o fi?!?! Ca daca te uiti la orice terasa vezi adolescenti nas in nas, daca mergi prin oras vezi gasti nas in nas, etc. Cum naiba numai scoala este problema?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani

Mai mulți elevi români au participat recent la două din cele trei concursuri internaționale de Limba latină care reunesc cei mai buni elevi din Europa la traduceri din autorii clasici.…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Statul plătește suplimentar 56 de universități de stat și particulare, în acest an, ca să formeze peste 32 de mii de viitori profesori. Cea mai mare creștere față de anul universitar precedent e la Universitatea din Oradea – 700 de locuri în plus

În anul universitar 2023-2024, statul vrea să formeze peste 32.200 de studenți care ar putea să devină profesori, potrivit datelor din ordinul ministrului Educației nr. 6.234/2023. Este vorba despre ordinul…
Vezi articolul

Trebuie să fim atenți, când scoatem posturile de consilier școlar la concurs, și pe ce specializări le scoatem, spune Daniel David: Când te ocupi de droguri, depresie, anxietate, de violență, consilierul școlar trebuie să fie pregătit în psihologie

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, într-o conferință de presă, că trebuie să fim atenți și pe ce specializări sunt scoase la concurs posturile de consilieri școlari. „Când…
Vezi articolul