Elevii și copiii din aproape 100 de școli și grădinițe din București sunt în scenariul online în săptămâna 15-19 noiembrie – lista

14.342 de vizualizări
Topul liceelor din București
Colegiul Național „Sfântul Sava” din Capitală / Foto: CNSF
Lista unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul București care își vor desfășura activitatea online, în săptămâna 15-19 noiembrie 2021, a fost publicată de Inspectoratul Școlar București.

Conform acesteia, sunt 98 de unități de învățământ în care prezența fizică este suspendată. Dintre acestea, 9 sunt în baza articolului 3, alineatul 2 din Ordinul comun, restul sunt în online pentru că nu au atins pragul ratei de vaccinare pentru personal, de 60%.

În lista publicată, 15 școli din cele aflate în online sunt private, restul de stat. Colegiul Național „Sfântul Sava” a solicitat trecerea în online pe baza ordinului comun.

Reamintim că școlile pot alege scenariul de funcționare, iar pentru suspendarea activității în baza articolului 3, alineatul 2, este nevoie doar de avizul inspectoratului școlar.

În prima săptămână de școală, după vacanță, erau 28 de școli care au solicitat să aibă activitatea online:

Ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației este cel care reglementează în această perioadă activitatea din școli, în condiții de pandemie. La finalul lunii septembrie, a fost eliminat din decizia de a închide școala și a trece la învățarea online, pragul ratei de incidență de 6 la mie, școlile putând să se închidă dacă au cazuri în mai mult de 50% din clase sau dacă așa decid, în funcție de alți factori. 

Articolul 3, alineatul 2: 

  • (Consiliul de administrație al unității de învățământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ) 
  • În situații justificate de infrastructura și resursele existente, unitățile de învățământ/unitățile conexe pot desfășura activități didactice în sistem online cu aprobarea ISJ/ISMB, chiar și în situația în care nu se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică în condițiile art. 6.

Articolul 6, alineatul 9:

  • La apariția cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa DSP/DSPMB. DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacții direcți ai acestora și va decide împreună cu conducerea unității de învățământ dacă se impune suspendarea activităților didactice la nivelul grupei/clasei sau unității de învățământ, înainte de îndeplinirea condițiilor de la alin. (2). 
  • Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul

Marile universități din Consorțiul Universitaria cer evaluarea școlilor doctorale și includerea în analizele Asociației Universităților Europene, care a realizat prima clasificare internațională a instituțiilor de învățământ superior

Marile universități din România reunite în Consorțiul Universitaria îi cer Ecaterinei Andronescu să înceapă evaluarea școlilor doctorale. Solicitarea vine după ce ministrul Educației a amânat sine die procesul de evaluare.…
Vezi articolul
Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025

Transferul elevilor în anul școlar 2024-2025. Elevii de clasa a IX-a se pot transfera în timpul anului școlar, în vacanțele școlare, doar în situații medicale deosebite. Care sunt excepțiile care permit transferul și în timpul cursurilor școlare. Lista documentelor necesare

Transferurile în care se păstrează forma de învățământ, filiera, profilul și specializarea se efectuează, de regulă, în perioada vacanțelor școlare, conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ…
Vezi articolul