Elevul eliminat din examenul de Evaluarea Națională cu nota 1, pentru tentativă de fraudă, este un elev cu cerințe educaționale speciale (CES) care uitase să predea telefonul, susține ISMB

15.276 de vizualizări
examen
Foto: Freepik.com
Elevul eliminat din examenul de Evaluarea Națională cu nota 1, pentru tentativă de fraudă, este un elev cu cerințe educaționale speciale (CES) care uitase să predea telefonul, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar București pentru Edupedu.ro

Aceștia au precizat că este singurul elev eliminat de la proba de Limba și literatura română care a avut loc pe 22 iunie 2021, dintre cei 11.815 elevi prezenți la acest examen.

Telefonul a fost descoperit de profesorii asistenți asupra elevului, după ce s-a făcut instructajul și proba scrisă „începuse de ceva vreme”, potrivit reprezentanților ISMB.

Aceștia au spus că eliminarea din examen dă totuși dreptul elevului să meargă la proba de Matematică, iar apoi se va face media de la Evaluarea Națională cu nota 1 de la Limba Română, medie care va conta în media finală de Admitere la liceu.

În procedura de examen se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, și la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminate.

Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă

Cerinţe educaţionale speciale (CES) sunt definite ca necesităţi educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei, adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe/dizabilităţi sau tulburări/dificultăţi de învăţare ori de altă natură, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.).

CES exprimă o necesitate evidentă a anumitor copii de atenţie şi asistenţa educaţională suplimentară, fără de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea şanselor, de acces şi participare educaţională şi socială.

CES desemnează un “continuum” al problemelor speciale în educaţie, de la deficiențele grave şi profunde la dificultăţile / tuburările uşoare de învăţare. Registrul acestora, în accepţia UNESCO (1995) cuprinde:

  • întârziere în dezvoltare/deficiență mintală/dificultăţi/dizabilităţi severe de învăţare;
  • deficienţe fizice/motorii;
  • deficienţe vizuale;
  • deficienţe auditive;
  • tulburări emoţionale (afective) şi de comportament;
  • tulburări (dezordini) de limbaj;
  • dificultăţi/dizabilităţi de învăţare.

Articol în curs de actualizare

Foto: School photo created by yanalya – www.freepik.com


1 comment
  1. Mai nou, orice elev cu CES are dreptul, pentru „egalitate” de sanse, sa ocupe loc la orice liceu alege familia lui. Asa ca acest elev, chiar si cu media 1,50,ar putea deveni elev la un liceu de top.
    Tragedie ar fi fost daca un oricare coleg al lui, ar fi patit asa ceva… Scoala profesionala ar fi fost singura solutie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a devenit parte a alianței universitare EUTOPIA, una dintre câștigătoarele competiției Inițiativa Universităților Europene

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că s-a alăturat Alianței Universităților Europene EUTOPIA, care mai include universități din Belgia, Franța, Suedia, Slovenia, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Germania și Italia. Instituția de…
Vezi articolul

Auxiliarele școlare, cumpărate de Ministerul Educației la licitațiile de manuale – promisiunea Monicăi Anisie pentru un alt mandat. Federația părinților: Familiile plătesc 50 de milioane de euro, anual, pe caiete de lucru

Auxiliarele școlare ar putea fi cumpărate de Ministerul Educației, în cadrul licitațiilor prin care instituția achiziționează manualele pentru elevi. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Educației, Monica Anisie,…
Vezi articolul

Conducerea și salariații Autorității de Supraveghere Financiară și-au acordat 16 salarii anuale, deși au deja unele din cele mai mari salarii din sectorul public / Senator USR: Patru șefi BNR și cinci de la ASF au „remunerație dublă” – bani care ar fi putut asigura „Masă caldă” pentru 500 de copii

Șefii și angajații Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) primesc 16 salarii anuale, după ce conducerea a decis să acorde, pe lângă cele 12 salarii anuale și cele suplimentare de Crăciun…
Vezi articolul

RANKING GLOBAL Cele mai bune universități din punct de vedere al capacității de angajare a absolvenților: Germania și Franța se numără printre țările cu cele mai multe instituții, după SUA și Marea Britanie / O singură universitate din Europa Centrală și de Est

Franța, Germania și China se numără, alături de Marea Britanie și SUA, printre țările cu cea mai puternică prezență într-un clasament internațional ce urmărește capacitatea de angajare a absolvenților, Global…
Vezi articolul