Părinții trebuie să aducă la școală documente medicale doar la înscrierea într-un nou ciclu de învățământ

3.697 de vizualizări
Foto: © Dmitry Kuznetsov | Dreamstime.com

Părinții au obligația să aducă documente medicale doar pentru înscrierea într-un nou ciclu de învățământ, respectiv creșă, grădiniță, clasa pregătitoare și clasa a IX-a.

Medicul de familie sau cabinetul medical școlar emite documentele medicale necesare, respectiv adeverința medicală, avizul epidemiologic și fișa de vaccinări, doar atunci când copilul începe un nou ciclu de învățământ, adică pentru creșă, grădiniță, clasa pregătitoare și clasa a IX-a.

La înscrierea în creșă ori grădiniță se va prezenta și adeverința medicală de înscriere în colectivitate, conform Ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației nr. 2508/4493 din 2023.

Mai exact, conform metodologiei din ordinul comun menționat, pentru a înscrie copilul la creșă sau grădiniță, părinții trebuie să prezinte:

  • adeverință medicală;
  • aviz epidemiologic;
  • dovada vaccinărilor.

Părinții care își înscriu copiii în clasa pregătitoare vor aduce documentele necesare de la medicul de familie sau de la cabinetul medical al grădiniței.

Așadar, pentru a înscrie copilul la clasa pregătitoare, părinții trebuie:

  • să aducă fișa medicală de la grădiniță și o adeverință medicală, dacă grădinița a avut cabinet medical;
  • dacă grădinița nu a avut cabinet medical, părinții vor merge la medicul de familie, de unde vor lua adeverința medicală și dovada vaccinărilor.

În Metodologia privind asistența medicală pentru copii și studenți se specifică și ce acte sunt necesare pentru înscrierea în clasa a IX-a.

Pentru a înscrie copilul la liceu:

  • dacă elevul a fost la o școală cu cabinet medical, va trebui să aducă fișa medicală de acolo, plus o adeverință medicală eliberată de medicul școlii;
  • dacă școala nu a avut cabinet medical, pe lângă adeverința medicală de înscriere, trebuie adusă și dovada vaccinărilor eliberată de medicul de familie.

Subliniem că părinții copiilor din celelalte clase nu mai trebuie să aducă aceste documente la începutul anului școlar, evitându-se în acest mod cozile semnificative la cabinetele medicilor de familie.

Școala începe pe 9 septembrie, potrivit calendarului școlar 2024-2025.

Foto: © Dmitry Kuznetsov | dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. restul pot avea orice….inclusiv paduchi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În universități „ar trebui să fim incluzivi, deci trebuie să acceptăm mulți studenți. Nu-i voie să-i lași în afara educației, că după aceea alunecă în teorii conspiraționiste” – ministrul Daniel David / El susține acces general la studii de licență, după care „începi să te ocupi de specialitate de la nivel de masterat și doctorat”

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, s-a exprimat împotriva examenelor de admitere la universitate bazate pe cunoștințe de specialitate, el apelând în două rânduri, săptămâna trecută, la flexibilizarea programelor din…
Vezi articolul

Daniel David: Ordinul ce obligă universitățile să verifice toate tezele de doctorat de după 1990 nu oferă „un câștig clar” / Tezele persoanelor cu funcții publice „ar trebui verificate cu prioritate”

Ordinul de ministru ca universitățile din România să verifice toate tezele de doctorat susținute după 1990 “nu are cum să ajute” și chiar poate afecta imaginea internațională a universităților de…
Vezi articolul

Modificări la Rezidențiat. Din 2026, concursul se va da pe patru subdomenii și subiectele de la examenul de ieșire vor fi unice la nivel național – proiect de Ordonanță de urgență / Dispare interdicția pregătirii de specialitate în afara timpului de lucru

Concursul de intrare în rezidențiat din anul 2026 va fi susținut pe patru subdomenii, iar subiectele de la examenul de specialitate – de ieșire din rezidențiat – vor fi unice…
Vezi articolul