Eliminarea probei de limbă română de la examene, pentru elevii maghiari – propunere legislativă anunțată de Partidul Popular Maghiar

2.301 de vizualizări
FOTO: Flickr/UFV

Partidul Popular Maghiar a anunțat joi, într-o conferință de presă, că va înainta un proiect de lege în Parlament prin care dorește să elimine „această formă de discriminare”. Este vorba despre un proiect care să modifice legea educației.

Unul dintre obiectivele proiectului de modificare a legii educației naționale este schimbarea sistemului de examinare, prezent de mult timp, „discriminatoriu” față de elevii aparținând minorităților naționale, respectiv se dorește ca elevii maghiari sau germani să susțină tot atâtea examene câte susțin elevii români – a declarat Mezei Janos, președintele PPM.

Propunerile de modificare legislativă au fost prezentate de deputatul Kulcsár-Terza József și constau în:
  • la Evaluarea Națională de la sfârșitul clasei a VI-a, respectiv la finalul clasei a VIII-a, fiecare elev să susțină un examen din limba sa maternă, „astfel încât să înceteze diferențierea constând în obligația față de elevul maghiar de a susține examen atât la limba maghiară (limba maternă), cât și la limba română, în comparație cu elevul român care susține examen doar la limba română, limba sa maternă”;
  • la Bacalaureat, fiecare elev să susțină același număr de examene, ceea ce în cazul elevilor maghiari înseamnă că nu ar mai avea obligația să susțină examenul la limba și literatura română.

O altă modificare privește situația elevilor din diasporă, astfel încât în unitățile școlare în care funcționează clase cu predare în limba minorităților naționale, să se înființeze o unitate de învățământ cu personalitate juridică, indiferent de numărul elevilor. Președintele executiv al PPM, Salamon Laszlo, arată că propunerea se fundamentează pe principiul interzicerii discriminării, întrucât regula aceasta se aplică în cazul elevilor români din Ținutul Secuiesc, ca atare, ea trebuie să se aplice și elevilor maghiari din diasporă.

Salamon Zoltan a susținut că propunerile cu privire la ridicarea obligativității susținerii examenului la limba oficială a statului nu este o inițiativă unică. De exemplu în Serbia, elevii sunt obligați să susțină examen de bacalaureat la limba și literatura sârbă, doar dacă au absolvit o clasă cu predare în limba sârbă. Elevii care au absolvit o clasă cu predare în limba maternă a minorităților naționale, au obligația să susțină examenul de bacalaureat la limba minoritară respectivă. Astfel, elevii maghiari nu susțin în mod obligatoriu un examen și la limba și literatura sârbă, spune Salamon Zoltan. În Croația, minoritățile naționale (maghiară, sârbă și italiană) pot alege să susțină examenul în limba maternă, în locul limbii croate.

Președintele PPM, Mezei Janos, a susținut că prin modificări nu se urmărește ca elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale să nu învețe limba oficială a statului. Modificările ar conține în viitor și obligația ca elevii din clasele cu predare în limba minorităților naționale să obțină un atestat de limbă română de nivel mediu, pe parcursul studiilor preuniversitare.

PPM vrea să modifice și O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin scurtarea termenelor de soluționare a plângerilor și prin eliminarea unei căi de atac împotriva hotărârilor CNCD. Astfel, s-ar introduce obligația ca CNCD să adopte o soluție la o plângere în maxim 90 de zile, iar hotărârea instituție să poată fi atacată doar la Curtea de Apel București, decizia instanței devenind irevocabilă și definitivă, potrivit Szekelyhon.ro.

Citește și:

 


2 comments
  1. Bai baiatule traiesti in Romania respectati odata tara in care traiti. Daca nu granitele sunt deschise in Ungaria nu trebuie sa dai ecamen din romana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic Theodor Pallady din București, evacuați după ce compania de distribuție a gazelor naturale a găsit o scurgere de gaz la o conductă exterioară, potrivit ISU / Florian Lixandru, ISMB: Nu s-a întâmplat nimic, doar a mirosit a gaz, am prevenit orice pericol

Sute de elevi și profesorii lor de la Liceul Tehnologic Theodor Pallady au fost evacuați marți, 4 noiembrie 2025, după ce compania de distribuție a gazelor naturale Distrigaz a identificat o…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Un profesor bun, după mine, ar trebui să aibă un bagaj larg de tehnici de predare-învățare, unele mai clasice, altele mai moderne. Ar trebui să le știe pe toate și le va personaliza în funcție de conținutul pe care îl predă și de copiii cu care lucrează

Ministrul Educației a definit un profesor bun ca acela care are „un bagaj larg de tehnici de predare”, pe care le folosește în funcție de conținutul pe care îl are…
Vezi articolul

Guvernul vrea să deschidă 3,8 milioane de conturi pentru toți copiii din România, fără acordul părinților. Pentru cine depune 100 de lei pe luna timp de un an, statul pune încă jumătate

Programul ”gROwth – contul individual de economii Junior” este un depozit la termen pentru copii, unul diferit de cele existente în ofertele băncilor. Pentru că presupune ca toți copiii din…
Vezi articolul

Din păcate, la noi, Evaluarea Națională este un examen cu dublu rol, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu: Un rol de diagnoză pentru sistem, care este important, iar celălalt rol, din păcate, de selecție

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la Euronews România, că, „din păcate, la noi, (Evaluarea Națională – n.red) este un examen cu dublu rol: un rol de diagnoză…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a angajaților Teatrului Excelsior, după ce mandatul managerului Vlad Cristache a expirat și nu a mai fost prelungit: Cerem menținerea sa în funcție și organizarea de urgență a concursului de management

Angajații Teatrului Excelsior din Capitală au semnat o scrisoare deschisă în care susțin menținerea lui Vlad Cristache în funcția de manager al teatrului și cer transparență în organizarea de urgență…
Vezi articolul